Povestea antreprenorului Valentin Burada a început acum mulți ani, când, tânăr fiind, și-a dorit independența financiară față de familie și a încercat să-și construiască mai multe afaceri. Activează cu succes de ceva vreme în domeniul horeca, alimentație publică, turism și divertisment, dar și-a concentrat atenția pe un domeniu fascinant, care are în centrul său femeia: medicina estetică. Valentin Burada este fondatorul clinicilor medicale Swiss EstetiX, un model de business de succes, din ce în ce mai vizibil pe piața de estetică. Mai mult decât atât, în 2017, clinica pe care o conduce a fost desemnată „Ascensiunea Anului” în cadrul unui eveniment prestigios al capitalei, BFW (decembrie, 2017). În clinicile Swiss EstetiX se realizează atât proceduri minim-invazive cu acid hialuronic, botox, fire, cât și proceduri chirurgicale de estetică. Mai nou, clinica este din ce în ce mai vizibilă și la nivel internațional, creând parteneriate solide în plan extern. Astăzi, Valentin Burada va răspunde întrebărilor noastre, pentru că cititorii revistei noastre sunt pasionați de frumos și, cum este și normal, sunt interesați de secretele tinereții fără bătrânețe pe care domeniul esteticii le poartă în sine.

➤ De ce estetică, Valentin? Ce te-a făcut să investești în acest domeniu? Și de ce numele „Swiss EstetiX”?
Putem să zicem că este un paradox, pentru că eu am fost student la Drept, dar aveam mai mulți prieteni printre studenții de la Medicină. Ei mi-au sădit un interes aparte față de domeniu și m-a atras dezvoltarea, noutățile și toate inovațiile din estetică. Este un domeniu foarte frumos și complex. Ulterior, când am participat cu unul dintre prieteni la un congres internațional de estetică de la Monaco, am știut că acesta este domeniul în care vreau să investesc. Nu știu câți dintre noi realizăm cât de mult evoluează totul în acest domeniu, de la lună la lună. Eu mi-am format o echipă fantastică de medici care vin mereu cu idei noi, cu proceduri noi, cu tehnici noi, unele inovatoare. Investesc foarte mult în pregătirea lor, în cursuri atât în țară, cât și în străinătate, în participări la sesiuni și traininguri. Fiecare din echipă performează pe câte un segment, ne-am organizat în așa fel încât împreună suntem compleți. Denumirea clinicilor provine din apropierea noastră inițială de Elveția: am avut medici pregătiți acolo, schimb de experiență cu clinici din Elveția, am învățat proceduri și tehnici astfel încât să avem acum efectiv o precizie elvețiană. De altfel, suntem și marcă înregistrată cu acest nume la care țin foarte mult.

Swiss EstetiX, nucleu de inovații și premiere medicale

➤ Ai avut de lucrat cu multe prejudecăți. Există un segment de cliente care utilizează aceste servicii în exces și din cauza cărora atenția către beneficiile reale ale procedurilor de estetică a fost deviată. Care este profilul pacienților Swiss EstetiX și care sunt cele mai uzuale proceduri?
Prejudecăți în domeniul esteticii, cred că e mult spus. Există mentalități greșite, da. Este greu să schimbi mentalități, dar este foarte plăcut să pătrunzi în segmente de public nou. Noi acordăm o foarte mare atenție comunicării cu pacienții, indifferent că vin prima oară la noi sau că sunt pacienți fideli de ani de zile. Medicii sunt pregătiți foarte bine și pe partea de comunicare, jumătate din timpul petrecut în cabinet împreună cu pacientul este alocat comunicării riscurilor, instrucțiunilor post-intervenție, așteptărilor, iar cealaltă jumătate efectuării propriu-zise a actului medical. Suntem foarte atenți cu produsele pe care le folosim, avem cele mai calitative produse de pe piața internațională, eu personal particip la toate marile târguri de estetică și stabilesc legături cu furnizorii pentru a avea primii inovațiile pe care le consider utile pieței din România.
De altfel, Swiss EstetiX este șI cunoscută ca fiind un pionier în domeniu și noi am fost primii care am promovat intens implanturile lichide prin injectare pentru fese și sâni, o procedură foarte căutată atât de pacientele din țară, cât și din străinătate. Noi am fost primii care am facut o practică din a filma live proceduri din cabinet, venind astfel în întâmpinarea pacientelor care poate mai aveau încă reticențe în a-și face vreo procedură anume, neștiind exact cum se desfășoară aceasta. Am fost primii care am deschis un centru Swiss EstetiX într-un mall bucureștean, lansând în Promenada pentru prima oară în România conceptual „lunch break therapy”.
Profilul pacienților se schimbă pe măsură ce se dezvoltă businessul: dacă la început aveam mai mult pacienți femeie, și procedura cea mai căutată era mărirea de buze, acum procentajul este încă în favoarea femeilor, dar la mică distanță de bărbați. Se fac mezoterapii, tratamentul cearcănelor, foarte multe proceduri de reconturare și geometrie facială în care se redefinesc pomeții, linia mandibulară etc. De anul trecut am dezvoltat foarte bine și departamentul chirurgical și avem proceduri din cele mai diverse: de la măriri, micșorări șI lifting de sâni, lifting facial total, bichectomii, abdominoplastii, otoplastii, liposucții, până la chirurgie genitală masculină și feminină.

Men EstetiX, ramura extinsă a clinicii, dedicată exclusive bărbaților

➤ Bărbații apelează la astfel de servicii? Ce gen de proceduri estetice își fac bărbații anului 2018?
Bineînțeles că apelează șI bărbații. Acum câțiva ani erau mai reticenți și 1 din 10 paciențI erau de sex masculin. Acum procentul a crescut satisfăcător, putem vorbi de 4 din 10 deja. Văzând acest trend, am creat o clinică dedicată lor, Men EstetiX, este ramura nouă care are pacienți în exclusivitate bărbați. Procedurile uzuale non-chirurgicale sunt ștergerea ridurilor, umplerea și depigmentarea cearcănelor, terapia vampir cu propriul sânge pentru scalp, împotriva căderii părului, eliminarea gușii sau a grăsimii din anumite zone doar prin injectare. La procedurile chirurgicale bineînțeles că detașat conduce liposucția, dar și rinoplastiile sunt frecvente. Oferim foarte multă discreție, pentru că unii bărbați nu doresc să se știe că fac aceste proceduri. Un segment aparte sunt expații și angajații marilor companii care sunt cetățeni străini consumatori de astfel de proceduri și în țara lor.

➤ Cât timp pe zi aloci acestui business?
Răspunsul este foarte simplu: afacerilor dedic deocamdată 200% din timpul meu, ba chiar am învățat cum să dorm 8 ore în 4 ore…

➤ Cum este Valentin Burada în afara Swiss EstetiX? Ce pasiuni are OMUL Valentin Burada?
Valentin Burada nu prea există în afara Swiss EstetiX. Am ca pasiuni stabile și solide sporturile care îmi provoacă adrenalină, motociclismul și, pentru relaxare totală, gătitul. Doar că omul Valentin Burada le-a cam neglijat în ultima vreme.

➤ Știm că ai investiții în mai multe domenii de activitate. Când și cum te ocupi de toate? Pentru că este evident că Swiss EstetiX este „favorita”.
Încerc să fac să fie simplu: am un sistem propriu de gestiune a timpului, în fiecare zi aloc un anumit interval orar pentru fiecare business și fac în așa fel încât să mă concentrez doar pe el și să nu interfereze între ele. Mi-am format echipe de oameni profesioniști care mă ajută mult și le pot duce cu bine pe toate.

➤ Dacă ar fi să îți imaginezi un discurs de mulțumire pentru tot ceea ce ai realizat până acum, cum ar suna el?
În primul rând aș mulțumi părinților mei pentru educația pe care mi-au dat-o, pentru faptul că nu m-au răsfățat și m-au învățat de mic sisteme de recompense și pedepse. Am învățat să fiu responsabil și independent și să muncesc pentru ce îmi doresc. Ei au fost cei care m-au ghidat bine de la început. Le mulțumesc și fraților mei mai mari, Andrei și Nicolae, care au fost modele în antreprenoriat pentru mine, aș vrea să îi mulțumesc din suflet și Simonei, o persoană specială pentru mine, căreia îi apreciez enorm sfaturile și alături de care am luat cele mai bune decizii în ultima vreme, persoanelor dragi care m-au susținut și mai ales echipei mele cu care am realizat lucruri frumoase. Aș vrea să le spun că apreciez loialitatea și interesul lor. Le mulțumesc și celor care nu m-au susținut șI s-au îndoit de mine, datorită lor ambiția mea a fost mai puternică. Universului aș vrea să îi mulțumesc că a rezonat frumos cu mine și vă apreciez și pe voi că mi-ați dat oportunitatea de a mulțumi tuturor.

Locuri de muncă pentru tinerii medici prin Academia Swiss EstetiX

➤ Ce planuri de viitor are Valentin Burada?
Expansiune. Vreau să ne mărim echipa la Swiss EstetiX, să putem oferi locuri de muncă tinerilor doctori pasionați de estetică. Urmează să pornim în perioada următoare un proiect ambițios, Academia Swiss EstetiX, un nucleu al formării și specializării noii generații de medici esteticieni pasionați de domeniul minim invaziv. Urmăresc să avem în continuare colaborări internaționale și să livrăm rezultate și trăiri fantastice tuturor pacienților noștri.

➤ Există vreo legătură între gambling – noroc și estetică? Este frumosul o chestiune de noroc?
Așa cum norocul putem să îl mai forțăm, așa putem potența și evidenția frumosul din noi și din pacienții noștri. În plus, frumosul ne aduce și noroc, se știe că oamenii mai frumoși au mai multă încredere în ei și pot întoarce mai ușor lucrurile în favoarea lor.

➤ Ce sfat sau ce urare ai pentru cititorii revistei noastre?
Să rămână loiali revistei, să se îngrijească, să acceseze cu încredere tehnologia, soluțiile estetice existente și din ce în ce mai la îndemână, pentru că este mai bine să previi decât să tratezi. Iar estetica minim invazivă poate aduce, dacă nu tinerețe fără bătrânețe, măcar ani in minus.

Articolul precedentPremier Palace SPA Hotel 5*, partener al cocktail-ului de bun sosit la E-Arena Expo
Articolul următorCasino Life & Business Magazine, pe primul loc după votul online