Mi-e dor de publicul de acasă…”
Luptătorul de K1 Daniel Ghiţă, în vârstă de 30 de ani, a acordat un interviu în exclusivitate revistei noastre – „Casino Life & Business Magazine”.
Devenit campion mondial la începutul acestui an, el şi-a deschis sufletul şi ne-a povestit lucruri neştiute din viaţa sa.
– Ce titluri ai câştigat şi ce reprezintă acestea pentru tine?
– Ei, acum dacă trebuie să înşir toate titlurile pe care le-am câştigat – sunt cam multe. Ultimul este cel mai important şi arată că sunt numărul 1 în România şi în lume pentru că am câştigat titlul la categoria grea „It’s Showtime”. Este cel mai important din România şi din lume şi cu siguranţă nu va fi ultimul. Îmi doresc să câştig, pentru că K1 s-a întors şi îmi doresc să câştig şi titlul acesta, iar apoi cu siguranţă îmi voi umple biblioteca de medalii şi de cupe – cele mai valoroase.
– Dar ce reprezintă acest titlu pentru România?
– Consider că un sportiv de performanţă este ambasadorul unei ţări şi dat fiind că acest titlu este foarte important pe plan internaţional, sunt de părere că este foarte important şi pentru România.
– De ce te-ai stabilit în Olanda?
– Pentru că nivelul de pregătire în Olanda este foarte ridicat şi tot ce am făcut acolo – am învăţat mai mult, am prins mai multe informaţii, pentru că la noi nu ajunsese nivelul de pregătire ca acolo. După cum se vede, la fiecare meci cresc şi evoluez datorită antrenamentului şi oamenilor, mai ales a sparing-urilor – pentru că am oameni de valoare şi mă ajută să fiu foarte concentrat la fiecare antrenament, pentru a-mi creşte nivelul de pregătire.
– Ce spune familia despre faptul că te-ai stabilit în Olanda?
– Nimeni nu este mulţumit, dar se ştie – în sport trebuie să faci şi sacrificii. Acesta este un sacrificiu foarte mare, pentru că mi-am lăsat familia acasă şi mă gândesc să fac performanţă încă un an, doi, trei, cât o să mai pot, după care mă voi retrage şi, cu siguranţă, îmi voi petrece timpul cu familia. Momentan, familia mă susţine şi îmi doresc să mă susţină în continuare, să mă motiveze în continuare, pentru următorii ani de performanţă.
– Cum te privesc olandezii, având în vedere opinia lor extrem de proastă despre cetăţenii ţărilor est-europene şi în special despre români?
– Da, i-am auzit că nu prea au o părere bună despre români, dar faţă de mine au o părere foarte bună. Merg pe stradă şi deja sunt recunoscut ca fiind campionul Olandei, campionul mondial şi se opresc, îmi cer autografe, îmi cer să facem poze, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure.
– Dar se poartă cu tine ca şi cu o vedetă internaţională, nu neapărat că eşti român?
– Da. Mă bucur că m-au apreciat şi că toţi ştiu că sunt român. Dar, acum nu ştiu dacă mă apreciază ca luptător sau ca român. Cred că mă apreciază, totuşi, din ambele puncte de vedere.
– Care au fost cele mai interesante sau inedite sau triste sau fericite momente trăite în cariera ta de sportiv de până acum?
– Ultimul cel mai fericit moment a fost cel în care am câştigat titlul, pe 28 ianuarie, când am ieşit campion mondial. Au mai fost momente când, în primii 16, am luptat cu Zimmerman, am câştigat şi m-am calificat în finală. Şi cea mai mare bucurie a mea a fost în momentul când am plecat din ţară, am ajuns în Olanda, am început munca, am muncit şi prin muncă am reuşit să devin numărul 1 în Olanda ca luptător. Asta e o mare realizare şi o mare bucurie pentru mine. Un moment trist consider că a fost că am stat departe de familie foarte mult timp din cauza distanţei şi pentru că nu erau foarte mulţi bani pentru a-i lua lângă mine la pregătire. Consider că este o mare dezamăgire pentru că întotdeauna familia te susţine şi te motivează de-a lungul carierei. Al doilea lucru trist este că îmi pare rău că nu am reuşit să urc mai sus în finala în care am ajuns, din 2010, şi am pierdut în primul tur. Iar a fost o dezamăgire şi un ghinion pentru mine că nu am putut să merg mai departe.
– Şi un moment interesant? Ai întâlnit pe cineva, vreo vedetă, vreun star internaţional? La meciuri vin să te vadă?
– Da, a existat aşa ceva, cu unul dintre cei mai mari announceri din lume, Michael Buffer. M-am întâlnit cu el în Croaţia, chiar la ultimul meci, şi mă cunoştea, am stat de vorbă de câteva ori şi m-am bucurat foarte mult pentru că este un om cu totul şi cu totul deosebit, special.
– Ce planuri ai pentru anul acesta?
– Să câştig toate meciurile, să evoluez cât mai mult din punct de vedere al pregătirii fizice şi al tehnicii. Şi, pentru că K1 s-a întors, să câştig finala de anul acesta şi K1-ul pe care acum doi ani l-am pierdut.
– Te vom vedea în vreo gală în România în perioada următoare?
– Mi-aş dori din tot sufletul, pentru că simt lipsa României, a publicului. Până să ajung în Olanda, am luptat vreo cinci ani în România şi publicul din ţară nu se compară cu nici un altul. Doar că, din punct de vedere financiar este mai bine afară. Dar mi-aş dori din suflet ca în următoarea perioadă să-mi propună cineva sau să organizeze cineva vreo gală la care să mă invite. Aş veni cu cea mai mare plăcere.
– Am înţeles că ar fi unele animozităţi între tine şi Edi Irimia. Chiar dacă el ar face o gală, ai veni să lupţi aici?
– Cu siguranţă. Dacă s-ar înţelege cu managerul meu, cu cea mai mare plăcere aş veni şi aş lupta pentru că, sincer, mi-e dor de publicul din România şi mi-e dor să fiu aclamat de publicul din ţara mea.
– Stai într-o ţară în care viciile sunt la putere. Spune-mi cum te împaci cu viciile din Olanda?
– La două antrenamente pe zi, sincer, nu prea mai am nici un viciu.
– Ai fost vreodată în cazinou?
– Am fost în cazinouri, dar mă bucur că nu am mania jocurilor. Îmi place să privesc, să merg la cazinouri, dar fără să joc. Am văzut mulţi sportivi care şi-au jucat banii şi sunt de părere că e bine să joci, dar este foarte important să ştii unde şi când să te opreşti.
– Ştiu că pleci în curând în America. Care este scopul acestei călătorii?
– Plec cu Alistair Overeem, care va boxa, pe 26 mai, pentru titlul WFC şi m-a invitat să mă pregătesc alături de el pentru următorul meci şi, în acelaşi timp, pentru meciurile mele, pe care urmează să le am în viitor. Va fi o pregătire de două luni, în primă fază, după care mă voi întoarce în Olanda şi voi pleca din nou în America.
– Este posibil să rămâi definitiv în America? Să rămâi să lupţi pentru America?
– Cu siguranţă mu voi rămâne, dar va fi o perioadă destul de lungă pe care o voi petrece acolo.
– Şi cu familia ce faci? O iei şi pe ea cu tine sau tot aşa – o laşi la distanţă?
– Iar ajungem la partea de sacrificii. Probabil o să-mi iau soţia, pentru că este o problemă cu copilul. Sunt foarte multe ore de zbor şi nu vreau să-l expun riscurilor de nici un fel, pentru că nu este bine ca, la vârsta lui, să zboare cu avionul. Deja a fost expus la zborul România-Olanda. Îl las să mai crească, după care voi petrece foarte mult timp cu el.
– Cunoşti revista noastră?
– Da, normal.
– Şi ce le transmiţi cititorilor noştri?
– Să citească revista cât mai mult, să rămână fideli aceleaşi publicaţii şi să-i susţină pe toţi cei care apar în ea.
– Mulţumim şi succes foarte mult.
– Vă mulţumesc şi eu.
