Tudor Simota a ajuns la capătul liniei

Tudor Simota pare că a ajuns la capătul liniei în cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc după ploaia de controale venite atât pe plan intern cât, mai ales, din exteriorul instituției.

Controalele trimise de Ministerul de Finanțe, de Primul Ministru, de Curtea de Conturi și, nu în ultimul rând, controalele interne, dar și plângerile de la Comisia de Disciplină pare că i-au tăiat violent elanul lui Tudor Simota, deși, surse din anturajul acestuia, spun că săptămâna trecută acesta bântuia pe la ușile de la Finanțe iar acestea nu i s-au mai deschis.

Finalul carierei acestui personaj deosebit de controversat despre care revista noastră a mai scris încă de la începuturi, personaj ce se zbate între un maldăr de dosare penale și o serie nenumărată de rapoarte ale diferitelor comisii de anchetă, pare să fie foarte aproape, mai ales că seria rapoartelor de control nu s-a încheiat încă.

Până una-alta, prin Ordinul Președintelui Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, Tudor Simota este mutat din funcția de Director General în cea de Inspector Clasa I.
Aplicarea Ordinului se face începând cu data de 10 iulie 2023 și va dura atâta timp cât Tudor Simota este în cercetare administrativă.
Ordinul este semnat de către Silviu Pocora, Vicepreședinte cu atibuții de Președinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc.

Pentru conformitate, Simota a fost și radiat din schema de conducere a ONJN…

Tudor Simota a ajuns la capătul liniei

Citește și știrile de AICI.

Articolul precedentJocurile de casino reprezintă o industrie care apune?
Articolul următorNoul echipament al FCSB pentru sezonul 2023-2024 va fi lansat de BETANO