A început cea de-a 30-a ediţie a Jocurilor de Vară
Pe 27 iulie s-a dat startul Jocurilor Olimpice. Cel mai aşteptat eveniment sportiv al anului şi-a deschis porţile în capitala Marii Britanii. Dacă sportivi se întrec în arenă, turiştii au posibilitatea să-şi arate măiestria în cazinourile luxoase care împânzesc Londra.
Din 27 iulie până pe 12 august, Londra freamătă. Este capitala mondială a sportului, unde competitorii se întrec pentru o multrâvnită medalie olimpică. Autorităţile locale au pregătit totul ca la carte, nu doar pentru sportivi, ci şi pentru turişti. Astfel, dacă cei 10.500 sportivi din 146 de ţări, inclusiv România, se întrec în arenă, şi turiştii pot face sport, şi nu de orice fel, ci arătându-şi măiestria la poker, ruletă baccarat, sloturi şi multe-alte jocuri de noroc.
Cei peste 500.000 de turişti care se vor afla la Londra pe durata Jocurilor Olimpice sunt aşteptaţi cu braţele deschise de cele 25 de cazinouri din capitala britanică. Pasionaţii de gambling au la dispoziţie cazinouri faimoase precum Aspinalls, Ritz Club şi The Empire, dar şi recent inauguratul Hippodrome, redeschis pe 13 iulie, care are trei etaje dedicate exclusiv gamblingului. La fiecare dintre aceste cazinouri se aşteaptă ca numărul turiştilor care le vor trece pragul să fie de cel puţin 2.000 de jucători pe zi. Pe lângă spaţiile destinate exclusiv jocurilor de noroc, clienţii au la dispoziţie baruri, restaurante şi teatre în care pot urmări spectacole diversificate, în funcţie de gusturile fiecăruia.
Parlamentul britanic a dat publicității Raportul asupra industriei de gambling, împreună cu recomandarea membrilor parlamentului pentru o flexibilitate și o libertate mai mare a amplasamentelor casinourilor și sloturilor. Astfel, Consiliile Locale vor permite locațiilor de pariuri să opereze mai mult de patru aparate de gambling pe mize mari, vor accepta pariuri de până la 100 de lire sterline și vor da premii de până la 500 de lire sterline.
Casinourile vor putea avea până la 20 de aparate, iar operatorii de jocuri de noroc vor plati taxe mai mici. Febra Olimpiadei de la Londra va atrage peste 50 de milioane de lire sterline în pariuri, unul din opt britanici fiind interesat să parieze pe jocurile ce vor avea loc, arată un studiu realizat de compania de pariuri CORAL. Jumătate din viitorii pariori ai Jocurilor Olimpice Londra 2012, adică 3 milioane de oameni, sunt noi în gambling.
Aşadar, să înceapă jocurile şi să învingă cel mai bun!