A cincea ediție a Galei de decernare a premiilor industriei internaționale a jocurilor, International Gaming Awards, ce va avea loc la Londra în data de 23 ianuarie 2012, s-a îmbogățit cu un nou sponsor.
Este vorba de cunoascuta companie SHUFFLE MASTER ce a devenit Sponsor de Argint al prestigiosului eveniment ce se va desfășura în luxoasele saloane ale hotelului Sheraton Park Lane.
SHUFFLE MASTER furnizează echipamente pentru casinouri și slot rooms, de o calitate deosebită recunoscută internațional, echipamente ce sunt încadrate în cinci categorii distincte: Produse utilitare inclusiv aparate de amestecat cărțile de joc și de sortat jetoane de ruletă, Mese de joc personalizate inclusiv mese pentru jocurile live de casino, Sisteme pentru mese electronice inclusiv platforme de jocuri pentru mese electronice, Mașini electronice de joc inclusiv aparate video slot și, pentru a ține pasul cu ultimele dezvoltări din industria de iGaming, cea de a cincea categorie cuprinde mese de joc, social gaming și aplicații pentru telefoanele mobile.
La această a cincea ediție a International Gaming Awards revista noastră, Casino Life & Business Magazine a fost aleasă – pentru a doua oară consecutiv – singurul Partener Media din România al acestui important eveniment.










