Serghei Fraseniuc: Putem acoperi orice nevoie de plată a unui client, din orice domeniu
Grupul EasyPay, care are astăzi 11 ani – produce, vinde și se ocupă de partea de mentenanță a terminalelor de plată pentru a crea un ciclu complet de activitate. În prezent EasyPay ocupă locul 1 în producerea terminalelor de plată, dar de asemenea gestionează cea mai profitabilă rețea în România. Serghei Fraseniuc, fondatorul EasyPay Group, își pune scopuri ambițioase – în următorii 5 ani să devină – Nr.1 în Europa printre producătorii sistemelor de plată cash-in și cash-out. Despre cum a început în București istoria unui ucrainean născut în Chișinău, piața bettingului și ambiții – citiți în interviul de mai jos.
Auzim de EasyPay System la tot pasul, însă acum avem ocazia să știm mai multe …
Când vorbim de EasyPay, discutăm de fapt de un grup de companii, fiecare cu o activitate separată, însă strâns legate una de cealaltă.
Compania mama, prima care a fost înființată în urmă cu 11 ani, este EasyPay System care operează o rețea proprie de peste 800 de terminale self-service amplasate în piață, la nivel național. Un business extrem de dezvoltat în alte țări la acea vreme, care însă în România a început extrem de timid, oamenii nefiind familiarizați cu aceste sisteme de plată de tip self-service care astăzi au luat un avânt considerabil, clienții înțelegând ușurința cu care îl pot utiliza dar si beneficiile acestuia.
Terminalul de plată de tip self-service și-a găsit locul și în sălile de joc, clienții de profil utilizându-l în special pentru pentru reîncărcările pre-pay și a pay-save-card-ului, dar și alte peste 140 de servicii care acoperă aproape toate domeniile de plată.
Ce soluții adiționale oferiți sălilor de joc, pe lângă terminalele de pariuri?
Amplasând un terminal de plată în sălile de joc putem să creștem vânzările. Astfel clientul nu părăsește sala de joc pentru a face câteva achitări adiționale. Acum oferim soluții de simbioză între un terminal de pariuri sportive și un terminal de plată. Acesta este know-how-ul pe care îl pregătim pentru piața României și nu doar. Un alt serviciu adițional pentru aceste săli este amplasarea terminalelor de crypto-valută.
Totodată, ca și companie nu ne axăm doar pe piața de pariuri sportive și de plăți de tip self-service. Avem multe alte soluții în portofoliul nostru despre care merită să menționăm. Printre acestea se numără: soluțiile pentru domeniul HoReCa, depunere și transfer de bani, terminale pentru plata parcărilor, a asigurărilor, schimbul valutar, plata pentru carburant în stațiile PECO, achiziția de bilete și abonamente pentru transportul în comun și multe altele.
Toate acestea, prin terminalele de tip self-service operate direct de către utilizator fără a fi necesară intervenția unui operator.
Serghei Fraseniuc: Putem acoperi orice nevoie de plată a unui client, din orice domeniu
Așadar putem spune faptul că EasyPay deține o soluție de plată pentru oricare domeniu?
Putem susține faptul că în calitate de producător și cu parteneriate strategice, putem acoperi orice nevoie de plată a unui client, din orice domeniu.
Să vorbim despre acel început timid despre care ați menționat anterior. Cine era la acel moment Serghei Fraseniuc și cum ați început această afacere?
În 2006 România mi s-a părut în acea perioadă o oportunitate bună și țara în care vreau să mă dezvolt. Prin multe încercări și căutări am ajuns să joc într-o echipă de baschet din România cu care mergeam în cantonamente.
100 de dolari lunar și un cămin destul de drăguț a fost ceea ce mi s-a oferit în calitate de jucător al echipei de baschet.
Deși spun că în acel moment piața se afla abia într-un stadiu incipient, ajuns în București eu nu puteam fi numit drept timid. În prima lună mi-am pus drept scop să cunosc 100 de antreprenori, vorbitori de limbă rusă din diverse domenii pentru o eventuală colaborare și i-am găsit. Contactele lor au fost trecute într-un excel, am început să discut cu fiecare din ei ca într-un final să găsesc un job paralel.
Am lucrat o perioadă de timp la o fabrică cumpărată de ruși Laminorul Brăila, ulterior a fost necesar să plec în Moscova. Acolo am lucrat la o societate similară ca în Brăila unde am reușit să sesizez pe bune complexitatea industriei.
M-am reîntors în București măcinat de dorința de a deschide propria afacere. Am cumpărat primele 50 de terminale de plată. La început, primii 3 ani nu am înregistrat profit. Eu mă ocupam personal cu amplasarea, modificarea terminalelor și partea de încasări.
Într-o cameră de 20 metri pătrați am asamblat împreună cu primul și singurul angajat, primul terminal self-service. Dacă în 2014 vindeam 100 de terminale pe an, în ultimii ani vindem circa 2000 terminale, acest lucru mă bucură enorm.
În prezent EasyPay este format dintr-un grup de 4 companii, prima înființată care operează rețeaua proprie de terminale de plată, urmată de EasyPay Production care produce terminale de tip self-service pentru toate domeniile de plată. Adiacent urmează Easy Technix care acoperă garanția si mentenanța propriilor terminale și a celor lansate în piață. Fiindcă în pandemie am ales să fim curajoși și să investim atunci când toată piața a înghețat, RiverBet este compania pe care continuăm să o dezvoltăm după ce anul trecut am achizițonat partea de betting RiverBet. În prezent operând un număr de 350 terminale.
Serghei Fraseniuc: Putem acoperi orice nevoie de plată a unui client, din orice domeniu
Care este atitudinea dumneavoastră față de concurență?
Concurența face afacerea mai interesantă și mai eficientă și e cea care impulsionează fondatorul, afacerea să-și îmbunătățească procesele de lucru și să ofere produse calitative și nu cantitative.
Astfel, atenția mea în afaceri se axează pe client, nevoile, durerile și așteptările acestuia și, prin urmare, ne schimbăm pe baza acestei înțelegeri.
Când vorbim despre client service, nu putem să neglijăm cultura corporativă, care în cazul dat joacă un rol covârșitor. Lipsa acesteia „va mânca” orice strategie bine planificată.
Principalul obiectiv al grupului EasyPay rămâne acela de a oferi, întotdeauna cel mai bun raport dintre calitate și preț, cel mai scurt timp de livrare, bazându-ne pe stocuri interne și clienți mulțumiți care, la final ne oferă cele mai bune recomandări.
Ținând cont de faptul că grupul EasyPay a crescut gradual, investind permanent în echipă și în dezvoltare, am certitudinea că ne vom putea îndeplini planurile de a ne extinde vânzările către alte țări pe care nu le-am accesat încă, dar și de a crește rețeaua de terminale.
Vorbind despre client service – EasyPay este de două ori consecutiv câștigătorul pentru Terminalul de pariuri sportive, o dată în 2019 și o dată chiar în anul în care pandemia a explodat. Cum ați reușit să obtineți această poziție?
Sigur că sunt în primul rând extrem de mândru să deținem această poziție într-o piață atât de schimbătoare, însă raportul preț-calitate și serviciul excelent pe care echipa mea îl oferă clienților săi, stă la baza acestei performanțe. Ocupăm locul pe care nu avem de gând sa îl eliberăm curând.
În fiecare an continuăm să investim, să ne dezvoltăm fiind întotdeauna cu un pas înaintea pieței și oferind un pachet complet de servicii începând de la o discuție deschisă și finisând cu proiectarea și asamblarea produsului final la cheie.
Urmărim ca terminalele să aibă o durată maximă de viață, să funcționeze corespunzător, astfel încât pe client să nu îl doară capul de la toate aceste procese, acesta fiind preocupat doar de asimilarea profitului pe care le aduc soluțiile noastre tehnice.
Cum ați simțit acest an pandemic când multe afaceri nu au rezistat?
În ceea ce privește anul pandemic, bineînțeles că am fost și noi afectați într-o oarecare măsură, însă alegându-ne strategic partenerii, împreună am înțeles faptul că este doar o chestiune de timp până când situația va fi deblocată, iar nevoile vor veni ca un bum pentru care trebuie sa fim pregătiți. Așadar putem spune că am muncit în avans pentru o perioadă în care am avut încredere că va veni, iar acum simțim și rezultatele.
Care sunt planurile pentru viitor?
În sportul cu care m-am ocupat ani de zile, baschet – nu există egalitate, mereu este un câștigător. În afaceri ca și în sport, la fel nu există egalitate. Scopul unei echipe din orice sport/afacere este să câștige. În afaceri, fondatorul tinde mereu să fie cel mai bun, să obțină un profit semnificativ, să loializeze clienții și să fie mult mai bun decât concurentul.
Cel puțin eu nu cred în egalitate, mereu sunt pentru o luptă (desigur că loială), în care unul câștigă și celălalt pierde. Anume așa concurență generează rezultate care «mișcă» progresul.
Afacerile sunt pentru învingători și cei determinați. Afacerile implică depășirea limitelor și multă încredere în ceea ce faci. Iată de ce, scopul care îl pun în fața mea și în fața întregei echipe este unul simplu – să devenim Nr. 1 în Europa. Acest gând mă face să lucram mult mai mult și mai intens. Ce fel de sportiv ești dacă te mulțumești cu alt loc decât primul?
Serghei Fraseniuc: Putem acoperi orice nevoie de plată a unui client, din orice domeniu
EasyPay Systems leader pe piața terminalelor de plată.
■ De 11 ani livrăm pe piață:
■ Terminale de plată de tip self-service;
■ Terminale pentru pariuri;
■ Soluții pentru domeniul HoReCa;
■ Depunere și transfer de bani;
■ Terminale pentru plata parcărilor și a asigurărilor;
■ Schimb valutar;
■ Soluții de încasare a plății pentru carburant în stațiile PECO;
■ Achiziția de bilete și abonamente pentru transportul în comun și multe altele.