Anul Nou chinezesc începe oficial duminică, pe 10 februarie 2013, dar prima zi a celui astrologic a fost pe 4 februarie.
Mulţi oameni consultă calendarul chinezesc pentru a afla dacă vor avea noroc în anul ce urmează.
Cei care au aşteptări mari de la Anul Şarpelui de Apă trebuie să se pregătească pentru o perioadă dominată de elemente contradictorii, de la instabilitate la dinamism, în toate domeniile.
Anul Şarpelui de Apă durează până pe 31 ianuarie 2014 şi va fi unul caracterizat de schimbari bruşte, surprize, dinamism, instabilitate.
Unul dintre elementele pe care se pune accentul în aceasta perioadă este familia.
Conform tradiţiei chinezesti, un şarpe în casă este de bun augur.
Şarpele de Apă ar aduce, potrivit tradiţiei asiatice, o perioadă mai liniştită, în care dragostea şi prosperitatea se vor face simţite.
Se crede că Anul Şarpelui reprezintă o perioadă benefică din punct de vedere financiar, după cum scrie acasa.ro.
Culorile dominante în anul care vine sunt negru, albastru şi verde.
Conform tradiţiei chinezeşti, acestea vor purta noroc oamenilor.
Conform calendarului astrologic chinezesc, care are la bază cele cinci elemente (apa, focul, pământul, metalul şi focul), Anul Şarpelui de
Apă este legat de negru.
Se poate spune, astfel, că 2013 este anul Şarpelui Negru, de Apă.
Astrologia chinezească pune în balanţă cele cinci elemente, cărora le corespunde câte un animal.
Şarpele este asociat, în principal, focului, dar conţine şi aspecte de metal şi pământ.
Apa, elementul dominant al anului 2013, şi focul, asociat şarpelui, vin în contradicţie şi dau caracteristicile perioadei.
Din acest motiv calendarul chinzesc nu prevede un an strict norocos sau unul negativ, conform chinesefortunecalendar.com.
Şarpele de Apă simbolizează focul sub apă.
Şarpele este calm, timid, precaut şi reprezintă un animal retras în horoscopul chinezesc.
Şarpele nu îşi atacă inamicii, decât dacă este deranjat sau flămând.
Cei care nu sunt atraşi de foc trebuie să se ţină la distanţă de acest element în anul care vine.
Şerpii au reprezentat dintotdeauna seducătorii de oameni.
Cei care sunt născuţi sub semnul Şarpelui sunt carismatici şi populari, refuzând să fie ignoraţi.
Recunoaşterea publică este unul dintre cele mai nesemnificative lucruri la care se aşteaptă un nativ Şarpe.
Cu toate aceştia, Şerpii nu sunt niciodată gălăgioşi şi deschişi, şi dau dovadă de cele mai bune maniere.
Anul care se încheie peste câteva ore a fost cel al Dragonului Negru, ultimul din ciclul de Lemn.
Odată cu Şarpele, începe ciclul de foc (urmat de Cal şi de Oaie).
Dintre cele mai cunoscute personalități născute în Anul Șarpelui putem enumera: Picasso, Audrey Hepburn, John Fitzgerald Kennedy, Brooke Shields, Felix Mendelssohn sau Jacqueline Onassis.
Anii anteriori dominaţi de simbolul Şarpelui au fost: 1929, 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001