Am primit de la asociația ROMBET următorul Comunicat pe care-l redăm integral.

„Rombet merge la Oradea și Bistrița, pentru două noi seminarii pe teme de fiscalitate

După succesul din luna februarie, de la București, reprezentanții Rombet continuă seria evenimentelor, de data aceasta, la nivel național. Asociația noastră are plăcerea să vă invite să participați la un seminar special având ca temă „Fiscalitatea și contabilitatea jocurilor de noroc – aspecte teoretice și practice”.

La Oradea, pe 29 martie, și la Bistrița, pe 31 martie, domnul Anchidim Zăgrean, vicepreședinte Rombet și expert în reglementări contabile și fiscale în domeniul jocurilor de noroc, va aborda subiecte de interes prioritar pentru toți cei ce desfășoară activități în industria gamblingului. Care sunt noile prevederi legale ce au intrat în vigoare la începutul acestui an și care sunt obligațiile care revin organizatorilor de jocuri de noroc sunt numai câteva dintre întrebările la care va răspunde expertul Rombet. De asemenea, cei prezenți vor avea ocazia să adreseze întrebări și să obțină clarificări în privința prevederilor contabile și fiscale care reglementează domeniul.

„Este important ca toți cei implicați în gambling să înțeleagă că de aplicarea în mod corect și unitar a legislației depinde chiar dezvoltarea businessului lor. Seminariile pe care le desfășurăm în Capitală și în cele mai importante orașe din țară vin în sprijinul tuturor organizatorilor de jocuri interesați de bunul mers al afacerii lor și, per total, al industriei din care facem parte cu toții”, a fost declarația vicepreședintelui Rombet, domnul Anchidim Zăgrean.

Astfel, vă așteptăm alături de noi miercuri, 29 martie 2017, la Oradea, la Hotel Caro Boutique și vineri, 31 martie 2017, la Bistrița, la Hotel Metropolis. Ca de fiecare dată, participarea este gratuită.

Pentru mai multe informații și pentru înscriere, vă rugăm să trimiteți un email la adresa: office@rombet.com”

Programul seminariilor:

Program seminar Rombet Oradea si Bistrita 29_31 martie 2017

Rămâneți alături de Casino Life & Business Magazine, prima și cea mai populară revistă a industriei de gambling din România, având peste 12.700 de fani pe Facebook, pentru a fi la curent cu cele mai noi știri din lumea jocurilor de noroc.

Articolul precedent550€ Israeli Poker Championship, Bucureşti, 26 martie – 2 aprilie: capul de afiş al pokerului live din România
Articolul următorROMSLOT propune acțiuni de autoreglementare în privința publicității excesive în industria jocurilor de noroc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.