Razii la sălile de jocuri de noroc

Razii la sălile de jocuri de noroc din orașul Constanţa găsite deschise deși, deocamdată, este interzisă deschiderea lor. Amenzi usturătoare.

Oamenii legii au demarat mai multe controale duminică, 24 ianuarie, după ce constănţenii au sesizat că, deşi restricţiile aferente unui oraş aflat în zona roşie nu au fost ridicate, sălile de jocuri de noroc au început deja să funcţioneze. Împărţiţi pe secţii, poliţiştii au luat la “puricat” toate sălile din municipiu, în total 10 fiind sancţionate.

Astfel, în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Secției 4 au constatat faptul că o societate comercială de tip sală de jocuri, situată pe strada Dezrobirii, nu respectă prevederile legale privind suspendarea activităților comerciale. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

De asemenea, în intervalul orar 15.00-17.00, polițişti din cadrul Secției 5 au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și limitării răspândirii infecției cu noul coronavirus, ocazie cu care au constatat faptul că 5 societăți comerciale de tip sală de jocuri, situate pe strada Brizei (2), bulevardul Aurel Vlaicu (2), respectiv bulevardul 1 Mai, nu respectă prevederile legale privind suspendarea activităților comerciale. Administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei fiecare.

În jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Secției 3 au constatat faptul că o societate comercială de tip sală de jocuri, situată pe bulevardul Tomis, nu respectă prevederile legale privind suspendarea activităților comerciale. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.000 de lei.

Şi poliţiştii din cadrul Secției 2 au desfășurat o acțiune pe această linie, constatând faptul că 3 societăți comerciale de tip sală de jocuri, situate pe strada Soveja, strada Cișmelei și bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nu respectă prevederile legale privind suspendarea activităților comerciale.

La razii Administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei fiecare.

Razii

Amenzi mari, aplicate sălilor de pariuri sportive care au furat ”startul” și au deschis mai devreme.

Polițiști de ordine publică și investigații criminale din cadrul Secției 2 au desfășurat, duminică noapte, în intervalul orar 02.00 – 06.00, razii pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu noul coronavirus, precum și pentru prevenirea şi combaterea faptelor comise cu violenţă, pe raza municipiului Constanța.

grisogono shop
Cămășile GRISOGONO te diferențiază!

În acest context, polițiștii au legitimat peste 40 de persoane și au controlot 8 societăți comerciale, fiind aplicate 26 de sancțiuni contravenționale în valoare de totală de 11.100 lei.

De exemplu, un operator economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind suspendarea temporară a activităților comerciale, conform Legii 55/2020.

De precizat că societățile sancționate au ca domeniu de activitate, în mare parte, activități în domeniul jocurilor de noroc, respectiv pariuri sportive.

Citește și știrile de AICI.

Sursa: focuspress.ro

Articolul precedentEventus International anunță prima ediție a Fantasy eSports Summit (FeS) 2021
Articolul următorTrudy Kerr de la SIGMA, keynote speaker la Gambling Affiliate Summit 2021