Urmează un nou an pe care, cu toții îl așteptăm cu interes și în care, cu toții ne-am pus, ca de fiecare dată, speranțe mari de mai bine.
Așadar, de vorbă cu reprezentanțI de seamă ai industriei jocurilor de noroc din țara noastră despre cum a fost anul 2016 și, mai ales, ce speră de la anul 2017.
Dan Alexandru Ghiță, Președinte, ROMBET
Ce a reprezentat anul 2016?
Cred că putem așeza anul 2016 sub semnul responsabilizării. Mă bucur că 2016 a însemnat o consolidare a dialogului în industrie, între industrie șI consumatori, între industrie și autorități.
Pot spune că anul care se încheie a fost primul an în care am constatat o mobilizare fără precedent în efortul general de a construi o industrie mai coerentă și mai solidară, ceea ce înseamnă că în sfârșit am început să privim funcționarea industriei de gambling din perspectiva interesului comun.
De aceea am numit acest an – deja trecut – un an al responsabilizării. Asociația noastră și-a întărit semnificativ rândurile; nu numai ca număr de membri, dar mai ales ca implicare și participare la activitățile organizate de noi. Am fost extrem de activi și bine primiți de operatorii din provincie, unde lumea este mai ”așezată”, mai liniștită și mai deschisă spre dialog. Am participat la un număr record de evenimente internaționale la care piața din România este mereu sub lumina reflectoarelor.
Ce așteptări aveți de la anul 2017?
Dacă 2016 a fost un an al responsabilizării, sper ca 2017 să fie unul al… responsabilității.
Am spus-o în repetate rânduri: avem legislație, avem o autoritate – ONJN, avem un cadru asociativ, deci avem deplină legitimitate. Resonsabilitatea noastră este să acționăm în comun, cu un efort conjugat, astfel încât să eliminăm până și cel mai mic prejudiciu de imagine – și știm cât mai avem de lucru la acest capitol. Ca în orice domeniu, reforma vine din interior. Știu, e greu pentru operatori ca imediat după ce și-au pus businessul pe picioare să înceapă să se gândească la toate aceste aspecte, dar ele sunt vitale.
In industria jocurilor de noroc, buturuga mică răstoarnă carul mare: un operator care se consideră “prea mic” pentru a intra sub lupa autorităților sau a opiniei publice poate prejudicia o industrie întreagă prin abaterea de la norme. Din păcate, vedem uneori acest lucru. Responsabilitatea este misiunea tuturor: a industriei și operatorilor, a autorităților, a presei.
In această ecuație, consumatorul trebuie să fie pe primul plan. El este cel care trebuie protejat, altfel rămâi fără business. Asta trebuie să înțeleagă toți: nu compania îți dă salariul, ci clientul mulțumit.
Trăim vremuri foarte interesante, extrem de dinamice, în care dominația tehnologiei este evidentă. Vedem și, mai mult ca sigur, vom vedea și in 2017 noi tipuri de jocuri, noi tipuri de activități de petrecere a timpului liber, vedem operatori internaționali tot mai importanți pe piața românească de gambling, alături de firme locale. Toate acestea nu fac altceva decât să profesionalizeze industria, să creeze locuri de muncă și, de ce nu, să schimbe încet încet imaginea acestui domeniu de activitate. Noi, cu toții, putem, șI trebuie, să contribuim la asta.
Marius Stoi, Director General, DGL PRO
Cum a fost anul 2016?
Pentru DGL Pro anul 2016 este marcat de primele aprobări de tip șI comercializarea plăcilor pentru aparate cu risc limitat și slot compatibile SAS pentru comunicarea cu sistemele de monitorizare online conform cerințelor ONJN.
Ce așteptări aveți de la anul 2017?
Ne așteptăm ca în 2017 toțI operatorii să fie conectați online prin sistemul de monitorizare șI noi suntem gata să răspundem cerințelor pentru plăcile cu risc limitat și slot compatibile SAS. 2017 va fi un an al schimbării, un an în care industria jocurilor de noroc devine o industrie mai responsabilă social și mai transparentă. DGL Pro a făcut toate eforturile necesare pentru a fi principalul promotor al acestei schimbări.
Despre piață, ne așteptăm ca în următorul an să se dubleze numărul de aparate cu risc limitat care operează în piață, evident datorită taxelor mai mici cu 50% și a noilor cerințe pentru monitorizare online.
Dragoș Buriu, Director General, NEWTON SLOTS
Ce a reprezentat anul 2016?
Anul 2016 a reprezentat pentru noi un an cu multe provocări dar cu și mai multe reușite.
Cu peste 20.000 jocuri conectate în sistem și cu peste 100 de companii partenere, sarcina de a fi cei mai buni a fost îndeplinită
cu brio. Premiul pentru cel mai bun sistem al anului 2016, nu a făcut altceva decât să confirme calitatea noastră ca și companie dar și a produselor șI serviciilor oferite partenerilor noștri. De asemenea anul 2016 a fost un an în care am crescut atât ca și număr de angajați cât și ca număr de soluții oferite pentru toți partenerii, putând spune clar că în acest moment oferim soluția completă pentru un business de success.
Ce așteptări aveți de la anul 2017?
Anul 2017 va fi cu siguranță un an plin de surprize pentru toțI partenerii, planul de dezvoltare fiind unul cât mai amplu și cât mai bine structurat, având un singur obiectiv și anume îndeplinirea tuturor cerințelor și nevoilor clienților noștri.
Pachetele de upgrade lansate în 2016 vor face deliciul tuturor operatorilor, putând astfel să-și îmbunătățească locațiile ducându-le la un nivel premiu fără nici un efort. Ca un exemplu, sistemul de fidelizare NEWTON 6.0 VIP a fost produsul vedetă în 2016, acesta fiind unul din cele mai solicitate pachete de upgrade.
In 2017 partenerii noștri se vor bucura de mult mai multe soluții cu ajutorul cărora se vor impune cu ușurință în față concurenței, sistemul nostru fiind unul ce nu poate fi limitat decât de lipsa imaginatiei.
Andrei Frimescu, Director Marketing și Comunicare, Game World
Ce a reprezentat anul 2016?
Pentru Game World anul 2016 a însemnat în primul rand aniversarea a 17 ani de activitate continuă în România, o continuitate de care suntem foarte mândri, cu atât mai mult cu cât și nivelul ofertelor și calității serviciilor a crescut continuu în această perioadă. In al doilea rând putem spune că 2016 a fost și un bun indicator pentru capacitatea companiei de a se adapta cu succes la schimbările, provocările și la noile condiții de pe piața din țara noastră.
In plan personal, 2016 va rămâne anul în care am reprezentat Game World ca speaker la o serie de evenimente importante printre care Slot Summit Berlin, EEGS Sofia și, nu în ultimul rând, Marketing în Gamblig Forum, organizat în premieră la București.
Ce așteptări aveți de la anul 2017?
La Game World privim cu optimism către 2017 și avem așteptări mari pentru anul care începe. Avem proiecte noi pe care le dezvoltăm și cu siguranță vor mai fi și altele care vor veni pe parcurs. Avem soluții pentru problemele pe care le-am observat și cu siguranță vom găsi metode să rezolvăm împreună orice dificultăți vor mai apărea. In plan personal 2017 va veni cu aniversarea a 25 de ani de când am început să lucrez în domeniul cazinourilor.
Avem așadar toate motivele să credem că anul 2017 și toți anii care vor urma vor fi cel puțin la fel de interesanți și de frumoșI ca și cei care au trecut.
Viorela Rădoi, Director Executiv, Director Executiv, ROMSLOT
Ce a reprezentat anul 2016?
Așa cum ne așteptam, anul 2016 a fost unul al adaptării pieței la recentele schimbări legislative.
Este important de menționat că aceste schimbări au avut ca efecte benefice o reglementare mai clară, au creat premisele unei transparențe mai mari a pieței și a deschis noi zone de business, cum este cea a online-ului. Conectarea mijloacelor de joc la sistemul informatic centralizator al ONJN este, de asemenea, un mare pas pentru industria noastră, este o măsură pe care Romslot a susținut-o și avem convingerea că va contribui substanțial la eliminarea practicilor ilegale, pe care noi le considerăm cel mai mare dușman al industriei.
Pentru Romslot, anul a fost extrem de intens cu mari provocări legislative. Suntem mândrii că prin eforturile noastre întreaga industrie a scăpat de alte poveri de taxare, cum a fost cazul proiectelor de lege ce vizau alocarea a alte 7 procente din profitul anual al operatorilor economici către monumente istorice și cinematografie. Exceptarea jocurilor de noroc de la noile prevederi ce viseză interzicerea fumatului în spațiile publice închise a fost o altă provocare a Asociației noastre, însă pe fondul unei presiuni publice foarte mari asupra acestui subiect, nu am reușit să convingem autoritățile.
Concluzionând, în acest an, dinamica specifică industriei jocurilor de noroc a fost completată de o dinamică a adaptării la ultimele reglementări legislative.
Mai sunt încă aspecte de clarificat în legislație, însă suntem încrezători că parteneriatul autoritate – industrie funcționează foarte bine și acestea vor fi remediate.
Ce așteptări aveți de la anul 2017?
La începutul anului 2016, într-un eveniment organizat chiar de revista dumneavoastră, Romslot îndemna industria să adopte un principiu al PROFITULUI RESPONSABIL, așa cum symbolic i-am spus noi. Păstrăm același imbold și pentru anul 2017 și ne bucurăm că setul de principii de etică lansat în cadrul Programului Joc Responsabil la expoziția anuală Entertainment Arena Expo a fost îmbrățișat și de ONJN.
Ne dorim ca industria să fie guvernată de stabilitate, deși nu excludem provocări din zona legislativului, cu precădere a noului Parlament. Acesta este șI motivul pentru care dialogul permanent cu autoritățile va rămâne o prioritate pentru Romslot. Având în vedere efectele negative semnificative ale legii privind interzicerea fumatului în spațiile publice închise asupra industriei jocurilor de noroc, Asociația noastră va continua demersurile de a convinge legiutorul privind exceptarea industriei noastre de la această lege. Sperăm să avem și sprijinul celorlate asociații pentru a putea face o evaluare a acestui impact la un an de la aplicarea legii, pentru a putea a oferi autorităților arumente solide și reprezentative pentru întreaga industrie.
Inchei prin a spune că ne dorim ca anul 2017 să fie anul parteneriatului la nivel de industrie și autorități, în primul rând în materie de gestionare a acțiunilor dedicate jucătorilor. Salut cu această ocazie asociațiile șI companiile care ne-au comunicat deja că doresc să contribuie la dezvoltarea Programului Joc Responsabil.
Doru Gheorghiu, Director Executiv, Romanian Bookmakers
Cum a fost anul 2016?
Unul nefericit, din păcate, pentru companiile de pariuri sportive tradiționale. A fost, probabil, cel mai greu an pentru organizatorii din sectorul pe care îl reprezentăm, pe fondul valului de controale declanșate de ANAF sub o interpretare vădit eronată a venitului operatorului de jocuri de noroc de către autoritatea fiscală, care a generat constatarea de datorii de domeniul fantasticului către bugetul de stat. Romanian Bookmakers a făcut toate demersurile pentru a clarifica celor din administrație faptul că acționează pe o premisă greșită, care aduce cu sine amenințarea dispariției în serie a operatorilor de profil. De fapt, la nivelul administrației s-a recunoscut la nivel verbal că se comite o mare greșeală cu consecințe pe măsură, însă, din teamă de asumare a responsabilității, operațiunile ANAF sunt duse invariabil până la final. Din păcate, consecințele deja se văd: companiile de pariuri sportive își declară în serie insolvență, în timp ce doi operatori au și dispărut deja din piață din cauza datoriilor enorme stabilite de ANAF.
Ce așteptați de la anul 2017?
Așteptăm rezolvarea problemei explicate în dreptul anului 2016. In acest sens, companiile au acționat deja, rând pe rând, în instanță autoritatea fiscală, singura hotărâre judecătorească admisibilă, în opinia noastră, evaluând argumentațiile părților, fiind cea de anulare a impunerilor aberante ale ANAF. Așteptăm și răspunsul plângerii întreprinse de Romanian Bookmakers la Comisia Europeană pe această speță, verdict care va elucida în completă măsură această situație. Invităm și pe această cale companiile din sectorul de pariuri tradiționale să apeleze la noi pentru suport în această dispută legislativă cu ANAF, asigurându-le de sprijinul nostrum, fie și nedeținând statutul de membru al Romanian Bookmakers.