Revista Casino Life & Business Magazine a organizat în data de 10 octombrie la hotelul Ramada Majestic, cu sprijinul Asociaţiei Organizatorilor de Cazinouri din România şi având ca partener media televiziunea The Money Channel, primul său eveniment dedicat industriei cazinourilor din România. Acesta s-a intitulat „Industria Cazinourilor. Neconcordanţe legislative în piaţa unică“, o dezbatere asupra acestei pieţe în continuă expansiune, care a pus în discuţie probleme actuale din domeniul jocurilor de noroc, respectiv noul proiect de lege ce vizează acest sector şi prevederile noului Cod Fiscal, dar şi fenomene ca spălarea de bani şi finanţările acţiunilor teroriste.

La acest eveniment au participat domnul Sorin Constantinescu, preşedintele Asociaţiei Organizatorilor de Cazinouri din România, domnul Cristian Pascu, preşedintele Asociaţiei Organizatorilor şi Producăto- rilor de Jocuri de Noroc din România, precum şi oficiali din cadrul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Inspectoratului General al Poliţiei Române, Gărzii Financiare şi Institutului de Studii şi Cercetări pentru Terorism. Alături de aceştia au fost prezenţi reprezentanţi ai cazinourilor si organizatorilor de jocuri de noroc din România: ADMIRAL, MAXBET, Casino QUEEN, Casino BASTIONE, Casino RITZIO.

Discuţiile şi consultările dintre reprezentanţii asociaţiilor şi ai cazinourilor şi oficialii prezenţi au avut ca subiecte principale modifică rile aduse Codului fiscal privitoare la modalitatea de impozitare a câştigurilor jucătorilor cât şi modul în care poate fi prevenită spălarea banilor în noul context, care, în viziunea reprezentanţ ilor cazinourilor, ar uşura acest fenomen.

Discuţia a continuat seara în studiourile The Money Channel, în cadrul emisiunii Glorie şi Bani, unde s-a reluat ideea imposibilităţ ii impozitării câştigurilor jucă- torilor conform noilor modificări aduse Codului fiscal. Evenimentul a fost apoi prezentat si in cadrul emisiunii Top 7 difuzată pe TVR 2, iar în următoarea zi, pe aceeaşi temă, a modificărilor Codului Fiscal, dl. Sorin Constantinescu a fost invitat in studioul de ştiri al TVR2.

Evenimentul de la Hotel Ramada a fost doar primul dintr-o serie de evenimente organizate de către revista CASINO, la fel şi emisiunile tv realizate în colaborare cu revista noastră urmând a continua cu ediţii din ce în ce mai interesante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.