anchidim zagrean

Practica jocurilor de noroc în 2021

Povestea drobului de sare în activitatea jocurilor de noroc din România pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului

Articol din seria „Practica jocurilor de noroc”, de Anchidim Zăgrean, Președinte ROMBET

Instituțiile europene acordă, încă de la înființare, o atenție deosebită și permanentă sistemului financiar mondial, pe care-l supraveghează și monitorizează, în vederea prevenirii utilizării acestuia în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului. Pentru atingerea acestui obiectiv a fost adoptată și Directiva 2015/849, directivă care, prin transpunerea sa în normele naționale, se poate aplica și furnizorilor de servicii de jocuri de noroc, ca entități obligate. Statele membre au stabilit, încă de la începutul UE, prin tratatul privind funcționarea uniunii europene (TFUE), faptul că o directivă, adoptată de instituțiile europene, este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar, cu privire la rezultatul care trebuie atins, însă competența privind transpunerea acesteia, în reglementarea națională, este lăsată la dispoziția autorităților naționale, în ceea ce privește forma și mijloacele utilizate.
Această directivă, pusă acum în discuție, are o serie de prevederi suplimentare, cu referire la activitatea jocurilor de noroc, în ceea ce privește modul de transpunere în legislația națională, lăsând practic la latitudinea statelor membre libertatea de a alege o soluție adecvată, pentru atingerea scopului propus, adică prevenirea spălării banilor sau finanțarea terorismului. Astfel directiva prevede faptul că statele membre, pe baza unei evaluări adecvate a riscurilor, pot lua decizia de a excepta (mai puțin cazinourile), total sau parțial, furnizorii anumitor servicii de jocuri de noroc de la dispozițiile de drept intern de transpunere a directivei, pe baza riscului scăzut dovedit, reprezentat de natura și, după caz, de amploarea operațiunilor aferente acestor servicii.
Printre factorii care trebuie luați în considerare, la evaluarea riscurilor de către autoritățile statelor membre, se regăsește gradul de vulnerabilitate al tranzacțiilor aplicabile precum și metodele de plată utilizate în activitatea desfășurată, fiecare stat trebuind să indice modul în care au luat în considerare orice constatări relevante din rapoartele elaborate de Comisia UE.
Decizia privind exceptarea totală sau parțială a furnizorilor anumitor servicii de jocuri de noroc, de la dispozițiile de drept intern, cu prezentarea motivelor, poate fi adoptată oricând iar ulterior se poate decide retragerea acestei decizii, în cazul în care circumstanțele se schimbă, având însă obligația de a notifica aceste decizii Comisiei UE, iar aceasta, la rândul ei, comunică aceste decizii celorlalte state membre.

Practica jocurilor de noroc

Ca urmare a acestor mențiuni speciale din directivă, pentru activitatea jocurilor de noroc, un număr de 12 state, din cele 27, respectiv: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Ungaria, Irlanda, Țările de Jos, Slovenia, Suedia, au notificat Comisia UE, până în iulie 2020, că au luat decizia de a excepta total sau parțial jocurile de noroc de la transpunerea directivei.
Autoritățile din România, cu ochii pe „drobul de sare”, deși au luat măsuri pentru reglementarea specială a jocurilor de noroc și au înfiinţat un organism unic de specialitate cu competenţe în ceea ce priveşte monitorizarea, supravegherea şi controlul activităţilor de jocuri de noroc, au decis, probabil din comoditate dar mai ales ca urmare a ignorării principiului rolului activ al celor care au gestionat transpunerea directivei, să transforme integral această industrie într-un supus al unor acte și măsuri administrative, de conformare, dar care în practică se vor realiza cu costuri uriașe, atât pentru stat cât și pentru operatorii economici din domeniu.
Plecând de la TFUE, care instituie explicit faptul că transpunerea directivei se realizează prin adoptarea unei norme interne, dar lăsând la latitudinea statului Român libertatea de a alege o soluție adecvată pentru atingerea scopului propus, în cazul nostru scopul fiind prevenirea spălării banilor sau finanțarea terorismului în activitatea jocurilor de noroc, se nasc o serie de întrebări, în legătură cu formula de transpunere aleasă:
1. De ce nu a existat o colaborare între autoritățile statului, responsabile de transpunerea directivei, pe de o parte și ONJN, pe de altă parte, pentru stabilirea clară a gradului de vulnerabilitate al tranzacțiilor aplicabile precum și metodele de plată utilizate, pe tipuri de jocuri de noroc, în vederea amendării legislației specifice, pentru înlăturarea, acolo unde era cazul, a acestor suspiciuni ale unor operațiuni specifice, dar care ar putea fi folosite în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului?
2. De ce nu sunt, nici la această oră, exemple concrete ale unor operațiuni considerate vulnerabile, modul și mai ales mijloacele folosite pentru spălarea banilor sau finanțarea terorismului, pentru diverse tipuri de jocuri de noroc, pentru a se lua măsurile adecvate, prin reglementarea specială, în scopul prevenirii producerii acestora?
3. Dacă în România nu există analize de risc, specifice acestei activități – deși avem un organism de specialitate care ar fi trebuit să le realizeze și să le facă publice – de ce nu sunt puse la dispoziția organizatorilor de jocuri de noroc din România analizele de risc, efectuate de alte state sau cele deținute de Comisia UE și care au stat la baza deciziei adoptate, prin directivă, în sensul că prestatorii serviciilor de jocuri de noroc trebuie să devină persoane obligate?
4. Dacă directiva prevede că: „fiecare stat membru trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru identificarea, evaluarea, înțelegerea și atenuarea riscurilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului, la care se expune, precum și a oricăror preocupări legate de protecția datelor, în acest context și că statul membru actualizează respectiva evaluare a riscului; de ce în România nu s-a făcut nimic în ceea ce privește analiza și evaluarea riscurilor în activitatea jocurilor de noroc?
5. De ce nu s-a ținut cont de prevederea din directivă, conform căreia: „Statele membre impun ca entitățile obligate să adopte măsuri proporționale cu riscurile, natura și dimensiunea lor pentru ca angajații acestora să cunoască dispozițiile adoptate în temeiul prezentei directive, inclusiv cerințele relevante privind protecția datelor. Statele membre se asigură că entitățile obligate au acces la informații actualizate privind practicile celor care spală bani și a celor care finanțează terorismul și privind indiciile care conduc la recunoașterea tranzacțiilor suspecte”?

Practica jocurilor de noroc

Concluzia care se poate formula este că instituțiile din România, responsabile cu transpunerea directivei, au ales calea cea mai simplă și anume aceea de a transforma în totalitate această industrie într-un organism birocratic de înregistrare, colectare, păstrare, etc. a unor operațiuni și date personale, fără a putea demonstra că prin aceasta se ating scopul și obiectivele propuse, transformând practic toți operatorii jocurilor de noroc în agenți de furnizare a unor date statistice irelevante.
Pentru susținerea acestei concluzii, mai jos, un extras din Raportul din 2019 al Comisiei, Sectorul jocurilor de noroc:
„Expunerea anumitor produse de jocuri de noroc la riscul de spălare a banilor este considerată a fi semnificativă. În cazul pariurilor în agenții și al jocurilor de poker care nu se desfășoară pe platforme online, acest lucru pare să fie urmarea unor controale ineficiente. Pentru jocurile de noroc online, expunerea la risc este ridicată din cauza unui număr foarte mare de fluxuri de tranzacții și a lipsei interacțiunii directe. Deși cazinourile prezintă în mod inerent o expunere ridicată la riscuri, includerea lor în cadrul privind combaterea spălării banilor/combaterea finanțării terorismului din 2005 a avut un efect de atenuare a riscului. Loteriile și aparatele de joc (din afara cazinourilor) prezintă un nivel moderat de risc de spălare a banilor/finanțare a terorismului. Pentru primele, au fost instituite anumite controale, în special pentru a aborda riscurile asociate câștigurilor mari. Serviciile de bingo în sală sunt considerate ca prezentând un nivel scăzut de risc de spălare a banilor/finanțare a terorismului din cauza mizelor și a câștigurilor relativ scăzute implicate.”

Revenim, în următoarele numere ale revistei, cu alte opinii privind activitatea jocurilor de noroc…