Vineri după amiază a îceput Main Eventul PokerFest din turneul de la Piatra Neamț.

Deși anunțat în ultima clipă din cauza unor neînțelegeri cu partenerul logistic din Iași, iată ca festivalul de poker de la Piatra Neamț a strâns, din nou, un număr impresionant de jucătorii de poker pentru a face un turneu de calibru la care să participe atât jucători consacrați ai circuitului, cât și debutanți sau amatori.

În total au fost 211 înregistrări, cu 9 mai mult decât la precedenta ediție din Aprilie desfășurată în Piatra Neamț.

În prima zi a Main Eventului s-au disputat 9 niveluri, la finalul zilei rămânând 97 jucători.

Lider temporar este Sebastian Pălimaru cu 89.100 de jetoane iar pe locul al doilea aflându-se Adrian Mihalache cu 87.000 de jetoane, al treilea fiind Tudor Răgălie.

Interesant este că acesta din urmă s-a lăudat peste tot că este în mâna și că simte că o să câștige aici.

Locul 4 temporar este Nandor Solyom, din Cluj, nimeni altul decât cel care a obținut cel mai mare premiu în pokerul online în 2012 pentru România, reușind un podium într-un high roller PokerStars WCOOP.

Iulian Iacob, un obișnuit al turneului de poker live, PokerFest, este plasat pe locul al cincilea.

Mai jos în clasament în regăsim pe Robert Cezărescu și, gazda neoficială a turneului, Narcis Olaru.

Sorin Constantinescu, președintele turneului, a rezistat în joc până la ultimul nivel al zilei.

Main Eventul continuă sâmbătă, cu ziua a doua, de la ora 13:00.

Tot sâmbătă se vor anunța și premiile oficiale ale turneului de la Piatra Neamț, turneu ce are premii totale de 102.300 de euro.

Stați pe site-ul revistei noastre, Casino Life & Business Magazine pentru ultimele noutăți din lumea gamblingului în general și din poker, în special.

Articolul precedentBINGO3X bate toate RECORDURILE într-un joc de 5000 de lire
Articolul următorMyBet, recenzia siteului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.