Ivey a egalat astfel performanţ a lui Bill Baxter şi s-a situat pe locul al şaselea în clasamentul jucătorilor cu cele mai multe braţări WSOP obţinute, după Phil Helmuth, Johnny Chan, Doyle Brunson, Johnny Moss şi Erik Seidel.

MAJOR DOAR PE HÂRTIE

Născut în anul 1976 în Riverside, California, Phil Ivey a învăţat să joace poker de la bunicul său, încă din adolescenţă.

Primii adversari au fost colegii de la firma de telemarketing la care lucra. După ce şi-a dat seama că îşi poate învinge toţi partenerii de joc din zonă şi-a pus în minte să ajungă

în Atlantic City, unde se puteau face bani frumoşi din poker.

Astfel încât şi-a făcut o carte de identitate falsă, conform căreia era deja major, deşi avea doar 17 ani.

A început să joace poker prin anii ‘90 furişându-se în casinouri şi folosindu-se de acte false. Numele lui de jucător era „No Home Jerome“ (Jerome Vagabondul), pentru că-şi petrecea majoritatea timpului jucând la mesele de poker, de parcă nu ar fi avut o casă unde să-şi petreacă timpul.

RECORDURI PESTE RECORDURI

Ivey recunoaşte că la început a pierdut sume exorbitante de bani, dar treptat a început să câştige sume semnificative, iar în cinci ani a devenit jucător profesionist. În anul 2002, la doar 23 de ani, a câştigat trei brăţări WSOP.

Acestora li s-au adăugat alte două în următorii ani, iar prima jumătate a anului 2009 i-a întregit palmaresul. A mai câştigat un titlu WPT şi s-a aşezat la alte opt mese finale WPT, un record mondial.

ÎNVAŢĂ DIN GREŞELI Phil este căsătorit, nu are copii, iar pe lângă poker mai este pasionat de jocuri video, golf, pariuri sportive, basketball – echipele favorite fiind Lakers şi Rockets. A ales să se stabilească în Las Vegas, pentru ritmul alert de viaţă al acestui oraş şi pentru că aici se desfăş oară jocurile cash cu mizele cele mai mari.

Deşi tăcut şi rezervat în viaţa de zi cu zi, el are o atitudine cu totul diferită atunci când este vorba despre poker. Are încredere în forţele proprii şi este pe deplin conştient că se pricepe la ceea ce face. Dar întotdeauna când se aşează la masa de joc este concentrat, agresiv şi intuitiv. Pentru el, pokerul este un joc unde ai întotdeauna posibilitatea să câş- tigi mai multă experienţă şi să înveţi lucruri noi. Ivey spune că nu a avut niciun mentor, a învăţat din greşelile pe care le-a făcut şi nu şi-a pierdut niciodată încrederea.

Consideră că un jucător bun este cel care reuşeşte să ia cele mai inspirate decizii atunci când se află la masa de joc. Pentru imprevizibilitatea lui a fost numit „tigrul din lumea pokerului“.

El şi-a propus să câştige 30 de brăţări WSOP de-a lungul carierei.

Cel mai complet jucător de poker după spusele lui Barry Greenstein, Phil Ivey este unul dintre cei mai tineri şi cei mai buni jucători profesionişti de poker din lume.

Articolul precedentRegent Casino Eleganţă şi stil
Articolul următorKANGWON CASINO – 22 MILIOANE DE OAMENI JOACA ANUAL IN PRIMUL CAZINO DIN COREEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.