Astăzi, 3 noiembrie a avut loc Petrecerea Novomatic.

Astfel s-au sărbatorit atât inaugurarea noului sediu al grupului de firme cât și prezența de 20 de ani a acestuia pe piața românească.

Cu peste 70 de cluburi proprii, sub numele Admiral, deschise până în prezent dar și cu ofertele de închiriere și/sau vânzare aparate de jocuri electronice, Novomatic este lider de piață în România.

Cu această ocazie domnul Adrian Georgescu, director general Novomatic România a acordat revistei noastre, Casino Life & Business Magazine, un interviu în exclusivitate.

„Clienții Admiral și-au schimbat mentalitatea; nu mai vin la cluburile noastre să câștige ci să se distreze” a subliniat domnul Georgescu în cadrul interviului.

Totodata a menționat că Novomatic este prima și sigura companie de jocuri electronice ce a demarat un program de „joc responsabil”, atrăgând astfel atenția clienților asupra posibilității de a căpăta dependență de joc. 

Interviul integral va fi publicat în numarul 21 (decembrie 2010/ianuarie 2011) al revistei.

Cu prilejul acestei duble aniversări domnul prof. Graf, fondator al Grupului Novomatic, a acordat din partea firmei, domnului Adrian Georgescu, Medalia de Onoare cu Briliant ca semn de prețuire a întregii activități depuse pe periaoda a 20 de ani.

La inaugurare a fost prezent și Ambasadorul Austriei în țara noastra, Excelența Sa Michael Schwarzinger.

După tăierea panglicii s-a dat startul petrecerii la care au participat, în număr mare, parteneri, colaboratori dar și numeroși invitați.

Articolul precedentDaniel Negreanu la București!
Articolul următorInternational Gaming Awards 2011 – Nominalizările

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.