Sandwich, pe mâna mortului
Jocul de cărţi a născut legende, fabule, învăţăminte, un jargon propriu, un milion de scenarii de film, teatru, subiecte de roman. Pokerul a creat o lume aparte, cu bunele şi relele sale. Şi, fără îndoială, a născut personaje fascinante care au „scris“, vrând-nevrând, poveşti spumoase, pline de umor
De exemplu, John Montagu, the 4th Earl of Sandwich. Omul s-a născut la 13 noiembrie 1718 şi a trecut la cele veşnice în 30 aprilie 1792. John era pasionat de călătorii, ocupând în două rânduri poziţia de prim-lord al Amiralităţii Regatului Britanic. În istoria navală, atât a Marii Britanii cât şi a SUA, a rămas drept amiralul ce a insistat asupra păstrării grosului flotei engleze în Europa în timpul Războiului american de Independenţă, de teama unui posibil atac francez (aliaţi ai SUA) asupra insulelor britanice. Literaturii i-a lăsat un jurnal de călătorie în jurul Mediteranei, publicat în 1799. Iar gastronomiei i-a lăsat numele său: Sandwich.
În viaţa personală, John Montagu era un înrăit jucător de cărţi. În acea perioadă, jocurile erau întrerupte pentru pauza de masă, dat fiind faptul că mâncarea nu rezista prea mult, în absenţa frigiderelor şi, evident, a produselor semipreparate. Într-o bună zi a anului 1762 a fost atât de prins în joc, încât le-a interzis partenerilor să părăsească masa, el însuşi rămânând lipit de scaun. Într-un târziu, chinuit de foame, a cerut să-i fie adusă farfuria cu mâncare la masa de joc. Enervat de faptul că nu avea decât două mâini – iar într-una ţinea păinea şi în cealaltă carnea -, fără a-i mai rămâne o a treia pentru cărţi, a pus carnea peste pâine oferindu-şi astfel posibilitatea de a mânca şi juca în acelaşi timp. Legenda spune că a jucat 24 de ore, plecând apoi supărat pentru că nu prea câştigase mare lucru. John a continuat să practice acest stil de a mânca & juca doar în timpul jocurilor foarte pasionante. Colegii de joc au reţinut însă metoda ca „Sandwich style“.
CALCULUL HÂRTIEI
O altă figură proeminentă a jocului de cărţi a fost John Law, la fel de scoţian ca şi John Montagu. Law a trait între anii 1671-1729 şi a fost un pasionat de cifre. De aici, aplecarea sa pentru matematică şi contabilitate. Şi jocurile de cărti, desigur. Câştiga foarte des întrucât calcula cărţile şi ştia cu relativă exactitate care îi sunt şansele. Pentru el jocurile de noroc erau de fapt jocuri de cifre. Timp de nouă ani a câştigat sume importante de bani. Apoi, povestea nu spune de ce, a venit scadenţa. Pierzând la fel de mult precum câştigase, în anul 1700 a fost nevoit să ipotecheze conacul familiei spre a-şi acoperi datoriile. Urmărit de creditori, a fugit în Franţa, unde a căutat să stea departe de jocuri, ocupându-se mai mult de finanţe. Fiind dotat cu o minte strălucită, a reuşit să pătrundă în anturajul regentului Pillippe al doilea, duce de Orleans, gestionarul finanţelor Franţei. I-a prezentat acestuia un proiect conform căruia creditarea afaceriştilor, investiţiile străine şi banii de hârtie ar urma să relanseze economia franceză. A rămas în istoria acestei ţări prin faptul ca în 1716 au fost emise, în consecinţa impunerii ideii sale, primele bancnote de hârtie. John Law a părăsit Franţa şi s-a stabilit la Veneţia. Banii cheltuiţi până la moarte au fost câştigaţi în cazinouri.
PE MÂNA MORTULUI
Nu mai puţin important pentru istorie şi istorii este James Butler Hickok, cunoscut ca „Wild Bill“. Personajul, american de origine, a trăit în Vestul Sălbatic între anii 1837-1876. Pe atunci, orice orăşel avea un saloon în care pistolarii jucau poker, barmanii ţineau o flintă sub „tejghea“, şeriful era cel mai respectat om, iar presa cea mai citită era afişul cu feţe de criminali. Hickok a dat numele combinaţiei de cărţi „mâna mortului“ („dead man’s hand“), ca pură întâmplare a sorţii, petrecută în oraşul Deadwood din Teritoriul Dakota. Wild Bill era un pistolar iute, miop şi fără ochelari. Pe 2 august 1876, pe la ora 16, după cum sună raportul poliţiei locale, Wild Bill a intrat într-un saloon unde a fost invitat la un joc de poker. La masă mai era un singur loc liber. Nu va mai apuca să afle că de fapt era un complot care a dus la asasinarea sa. Pistolarul Jack McCall, angajat de „interlopii“ care-l doreau mort pe Bill a intrat nestingherit în local şi l-a împuşcat pe la spate. Cărţile i-au căzut din mână, răspândindu-se pe jos: doi optari şi doi aşi, (inimi negre şi trefle). Combinaţia a fost botezată, cu destul umor, şi el negru, drept „mâna mortului“. Referitor la a cincea carte, există două variante ale poveştii. Prima spune ca ea ar fi căzut mai departe, întrucât în acea clipă Wild Bill tocmai o schimba, ţinând-o în cealaltă mână, şi în învălmăşeală s-ar fi pierdut fie pe masă, fie s-a lipit de pantofii cuiva. A doua variantă spune că mortul deja decartase, fără însă a mai apuca să primească o altă carte la schimb.
