Despre istoria jocurilor de noroc s-au scris nenumărate cărţi şi articole. Însă, înainte de apariţia zarurilor sau a cărţilor de joc, sau cu atât mai mult a ruletei sau a sloturilor, primul tip de joc de noroc a fost pariul pe viaţă şi pe moarte.

PRIMUL JOC DE NOROC

Conceptul de pariu s-a născut odată cu omenirea. Războiul în sine poate fi considerat un pariu. Un pariu strategic a cărui miză sunt ţări întregi şi vieţi omeneşti. Cea mai veche definiţie a pariului nu se referă de fapt la câştigul financiar, ci la asumarea unor riscuri. Copii fiind, atunci când puneam pariuri, întrebarea era nu „câţi bani pierzi”, ci doar „ce pierzi” dacă nu câştigi. Aceasta este de fapt întrebarea care a stat la baza primelor pariuri, pariuri care nu se făceau în cazinouri sau în arene sportive.

COCOŞII, MIZE CARE ADUCEAU AVERI

Plecând de la competiţii simple de genul cel mai bun vânător devine conducătorul tribului, s-a ajuns ca în Grecia Antică să se organizeze olimpiade pentru a desemna cei mai buni atleţi. Primele pariuri „oficiale” au apărut, într-adevăr, în legătură cu competiţiile sportive. Unele concursuri erau organizate strict pentru a se face pariuri pe marginea lor. Primele astfel de evenimente au fost bătăile între cocoşi, precum şi luptele din Grecia antică. Tot în acest scop au apărut şi primele curse de cai. Undeva în deşerturile din Estul Mijlociu, caii erau biciuiţi la sânge pentru a ajunge primii la destinaţie, lucru care le aducea stăpânilor nu doar bani, ci chiar domenii întregi şi, mai mult de atât, un prestigiu imposibil de câştigat altfel. Regii Europei au văzut cu ochii lor cât de distractive şi provocatoare pot fi aceste curse şi şi-au dorit să le organizeze chiar la ei acasă. Au adus astfel pe meleaguri britanice şi franceze caii pursâ nge arabi. La începutul secolului 17 s-au organizat primele curse de cai din Europa, la care pariurile se ţineau lanţ. Nobilimea care nu paria, nu exista! Iar cei care deţineau aceşti cai au adunat adevărate averi din pariuri. Nu exista însă niciun fel de reglementare legislativă care să permită organizarea acestor pariuri. În consecinţă, de-a lungul timpului, multe dintre ele s-au organizat pe ascuns, în funcţie de toanele conducătorilor din acele perioade.

DE LA PARIU LA CRIMĂ

Heathorn este cunoscut ca fiind prima companie care a deschis o casă de pariuri, dar prima carte în domeniu s-a născut cu 70 de ani înainte. Pierre Oller, un parfumier francez, a fost primul care a avut ideea de a vinde bilete la o cursă de cai la care fiecare spectator a fost rugat să pună miza pe un animal.

Oller a pus toţi banii adunaţi la un loc, şi-a oprit 5% din sumă, iar restul i-a împărţit între cei care nimeriseră calul câştigător. Parfumierul a înregistrat la stat sistemul pe care l-a inventat, iar în 1887, acest tip de pariuri au fost legalizate în Franţa. Peste 40 de ani, la propunerea lui Winston Churchill, Parlamentul britanic legaliza această practică şi în Anglia. Aproximativ în aceeaşi periodă pariurile au devenit legale şi în Statele Unite ale Americii.

Prima carte de pariuri din Las Vegas, lansată în cazinoul Stardust, în anul 1958, a deschis o nouă eră în materie de pariuri. O eră dominată de crima organizată care „aranja” toate cursele şi meciurile sau concursurile. Sportivi de renume au căzut în cursa mafiei şi au pierdut titluri câştigate în faţa adversarilor.

TOTUL POATE FI O MIZĂ

Vreme de mai bine de 50 de ani, pariurile sportive au dominat. Apoi s-a trecut la un alt nivel. William Hill a devenit celebru datorită provocărilor pentru pariuri neobişnuite, cum ar fi data la care Pământul va fi invadat de extratereştri sau ziua propriului deces. La mijlocul anilor ‘90, în Caraibe apare prima casă de pariuri ale cărei servicii erau furnizate cu ajutorul internetului. Era prima casă de pariuri online. Zona Caraibe a fost prima care a adoptat o lege ce reglementa pariurile online. Mai târziu, treptat şi alte ţări au urmat exemplul celor din Caraibe.

Ce face pariurile de acest tip diferite de un simplu joc de noroc? În primul rând, miza, care nu este întotdeauna clasică. De-a lungul secolelor, la pariuri s-au pierdut averi, vieţi, familii, iubiri… În al doilea rând, în cazul unui pariu, adversarul nu este „casa” unui cazino, ci persoane anume, printre care se poate afla chiar cineva apropiat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.