Marius Pantea vorbește, în Bursa.ro despre zvonul potrivit căruia Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc ar putea trece, înapoi, la Ministerul de Finanțe. Articolul îl redăm integral:

„Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a apărut cu greu în aprilie 2013, pe firmamentul instituţiilor de stat specializate pe un domeniu care este denumit „industria mută”. Încă de la apariţie, au fost voci, unele avizate, altele interesate şi altele, pe care nu dorim să le definim aici, care au susţinut cu tărie că acest organism se va desfiinţa foarte repede, pe motiv că „păcănelele trebuie să dispară”, „Oficiul a fost creat pentru persoana X”, „nu se justifică o cheltuială cu această instituţie” etc.

De la înfiinţare şi până în prezent, au existat o sumedenie de personaje vizibil deranjate de reuşitele şi mai ales de nereuşitele ONJN, care au susţinut „ba că sunt prea mulţi miliţieni la Oficiu” (la înfiinţare au fost detaşaţi Directori Generali la Control şi la Autorizare doi poliţişti), „ba că modificările legislative propuse vor închide piaţa jocurilor de noroc”, „ba că sunt prea mulţi de la vechea Gardă Financiară” şi o sumedenie de alte asemenea.

Trecerea Oficiului, la înfiinţare, în coordonarea Secretariatului General al Guvernului a fost, în opinia mea, o alegere bună, deoarece a permis (fiind sub directa îndrumare a Premierului) să fie corectate prevederile legislative din domeniu (s-a legiferat licenţierea şi autorizarea jocurilor la distanţă, cluburile de pocker, care, la un moment dat, erau considerate activitate sportivă şi alte aspecte pe care nu le enumerăm aici), ca să nu se ajungă la situaţii delicate în relaţia cu Comisia Europeană, iar România să nu fie sancţionată pentru nerespectarea unor prevederi europene în materie de concurenţă şi să existe o coerenţă între activitatea de autorizare, cea de control şi monitorizare.

Se pare că, de câteva zile, umblă prin Guvern o propunere de Ordonanţă de Urgenţă, care are strecurată o prevedere, prin care ONJN se va întoarce la MFP. Acest articol se vrea a fi un semnal de alarmă cu privire la mutarea unor instituţii care şi-au dovedit utilitatea de la un „stăpân la altul”. Ca atare vom prezenta şi argumentele pro, dar şi cele contra unei astfel de mutări.

În mare parte din ţările membre ale UE, acest tip de autoritate se află în subordinea sau coordonarea Ministerelor de Finanţe. Pe de altă parte trebuie să recunoaştem (iar domnul Ministru Teodorovici ştie despre ce este vorba) că Ministerul nostru de Finanţe este un „mamut” greu de urnit şi mai greu de strunit. Degeaba, de-a lungul vremurilor, au fost schimbaţi o sumedenie de miniştrii şi secretari de stat, marii directori au rămas în instituţie şi au făcut diverse rocade, ca la şah (de la o direcţie la alta, ori de pe director plin pe director adjunct), iar lucrurile merg foarte greu.

Colectarea taxelor din licenţă şi autorizaţii se face cu mare succes de către Oficiu, prin activităţile desfăşurate coordonat de către cele trei Direcţii Generale operative care au competenţe bine determinate şi oameni care au reuşit să se specializeze în perioada de la înfiinţare până în prezent (Oficiul are un personal tânăr şi oarecum motivat, dar de la 1 ianuarie a.c. toţi angajaţii pierd la salariu sume consistente).

Probabil şi posibil ca această trecere în subordinea MFP are printre altele un obiectiv, (prins în programul de guvernare) respectiv acela de a nu scădea salariile angajaţilor de la stat ca urmare a modificărilor Codului Fiscal – lucru promis de persoane cu funcţii importante în acest moment, reconfirmate (unele a doua, altele a treia oară).

Dacă se ţine cont de profitabilitatea acestei instituţii (cu un buget de aproximativ 2 milioane de euro anual, ONJN aduce la bugetul de stat sume de peste 200 milioane de euro), atunci ar trebui ca cei de la MFP să acorde mai multă atenţie unei astfel de schimbări de macaz, care nu ştim cui foloseşte.

De notorietate în industrie este faptul că ONJN nu are un sediu propriu, stă cu chirie într-un sediu care aparţine CN Loteria Română SA, pentru care se plătesc sume importante. Interesant este dacă cei de la MFP au verificat dacă sunt respectate prevederile legale cu privire la chiriile încasate de firmele care aparţin statului şi care nu au ca obiect de activitate închirierea acestor imobile. După lege aceste sume se fac venit direct la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că statul mută banii dintr-un buzunar în altul, sau nu. Rămâne de văzut, în funcţie de rezoluţiile care vor fi puse pe copiile de pe acest articol.

Prin prezenta intervenţie nu susţin că trecerea Oficiului la MFP este un lucru rău, dar, prin modul în care se face, pare a fi mai degrabă „satisfacerea unui capriciu” şi îndrăznesc să propun noului Premier o soluţie, care, în opinia mea, este mai aproape de realitate. Nu credeţi doamna Prim-Ministru că este mai util ca Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc să fie o autoritate independentă (cum sunt ANCOM, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Consiliul Concurenţei şi alte asemenea)?”

Rămâneți alături de Casino Life & Business Magazine, prima și cea mai populară revistă a industriei de gambling din România, având peste 13.000 de fani pe Facebook, pentru a fi la curent cu cele mai noi știri din lumea jocurilor de noroc.