Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor în cooperare cu Rombet, dar și cu celelalte asociații din industria jocurilor de noroc a programat un seminar de instruire.
Seminarul organizat de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor va avea loc în data de 18 iulie 2019 și se va desfăşura în intervalul orar 10:00-13:00, la Hotelul Intercontinental din București.
Evenimentul se adresează tuturor reprezentanţilor companiilor ce activează în domeniul jocurilor de noroc.
Participanților la seminar organizat de ONPCSB li se vor acorda 3 ore de pregătire profesională continuă, prin intermediul asociatiilor din care fac parte, dar și o diploma de participare.
Participarea dvs este gratuită, costurile fiind suportate de către asociații.
Trebuie doar să confirmați participarea la una dintre asociațiile co-organizatoare până la finalul zilei de astăzi 8 iulie (compania și numărul de persoane prezente).