DD CONSULTUS

Noutăți privind efectele Coronavirusului asupra industriei jocurilor de noroc

DeDD CONSULTUS

Pandemia continuă să producă reacții în lanț pentru industria de gaming. Sporturile profesionale au fost anulate, cazinourile terestre sunt închise iar distanțarea socială a forțat închiderea a nenumărate stabilimente de jocuri. Ce poate face un parior sau jucător și ce viitor vor avea evenimentele online și offline legate de jocurile de noroc?
COVID-19 a avut deja un efect marcant asupra caselor de pariuri. Cu toate că pentru moment cazinourile online par să o ducă foarte bine, nu există nicio garanție că acest lucru va continua. Cazinourile terestre de peste tot din lume au avut o scădere semnificativă a profiturilor din cauza distanțării sociale impuse și a restricțiilor pe călătorie. Resorturile cazinourilor din Las Vegas se confruntă cu scăderi considerabile ale vizitatorilor și se preconizează o scădere și mai mare având în vedere că virusul continuă să se răspândească. Măsurile de atenuare pot oarecum preveni amenințarea contaminării prin verificarea febrei clienților la intrarea în local. Mai mult decât atât, s-au creat programe noi și mai dese de curățenie iar bufetele alimentare au fost peste tot interzise. Pe măsură ce teama contaminării cu noul virus crește, tot mai mulți jucători îmbrățișează ideea de a rămâne acasă. Lucrul acesta reprezintă o veste proastă pentru resorturile cazinourilor și pentru cazinourile terestre însă una bună pentru cazinourile online și siteurile de pariuri.

Modificări ale obiceiurilor de pariere

Statul acasă și distanțarea socială au devenit deja normă în speranța că astfel răspândirea virusului va scădea. Mediul online e fără îndoială mult mai sigur decât un cazinou aglomerat sau un stadion. O mulțime de țări din Europa implementează statul acasă prin stare de urgență sau de alertă, astfel că jucătorii nu mai au opțiunea de a merge la o casă de pariuri ori la un cazinou terestru. Cu toate că există multe cazinouri online de renume, peisajul jocurilor de noroc se schimbă fundamental. Jucătorii pot găsi online jocurile lor preferate ca sloturi, jocuri RNG sau jocuri de cărți. În plus ei pot participa și în turnee online sau diferite clasamente.

Noutăți privind efectele Coronavirusului asupra industriei jocurilor de noroc

Provocări pentru siteurile de pariuri

Una dintre cele mai semnificative provocări cu care se confruntă industria jocurilor de noroc e anularea sau amânarea evenimentelor sportive. Fără jocuri sportive live pe care să parieze, fanii se îndreaptă spre oportunități alternative de pariere. O asemenea alternativă o reprezintă industria eSports. Jocurile se desfășoară online astfel că nu e necesar contactul fizic între participanți. Astfel de evenimente sportive online sunt oportunitățI financiare substanțiale iar cei mai buni jucători sunt adevărate staruri în turnee ca FIFA 2020 sau NBA 2K20, care atrag audiențe imense. Pariorii pot paria pe rezultatul jocurilor făcând astfel din eSports un success masiv în această perioadă. De asemenea s-a observat o creștere în pariurile pe evenimente aleatorii.

Noutăți privind efectele Coronavirusului asupra industriei jocurilor de noroc
efectele Coronavirusului

Viitorul e neclar

Pentru moment, cazinourile online par să treacă cu bine prin intemperiile provocate de COVID-19. Unele chiar au de câștigat de pe urma măsurilor adoptate. Întrebarea care ar trebui să ne preocupe e: cât va dura? Industria în general poate suferi o scădere considerabilă a veniturilor din cauza lipsei fondurilor și a șomajului. Numărul celor care-și pierd locurile de muncă în industria turismului și a companiilor de transport va avea fără îndoială un efect negativ iar dependența de ajutorul venit de la stat e înfricoșătoare. Atâta timp cât oamenii nu fac bani e improbabil să îi cheltuiască în alte sectoare.
Nimeni nu poate prezice cu exactitate cât va dura această situație.

Lecții învățate în timpul Marii Depresiuni

Președintele Rezervei Federale St. Louis a prezis că șomajul va ajunge la 30% iar PIB-ul va scădea la 50%. Dacă aceste lucruri se adeveresc, putem să vorbim de o calamitate financiară mai serioasă chiar decât în timpul Marii Depresiuni. Există totuși o veste bună pentru industria jocurilor de noroc. Printr-o ironică întorsătură a sorții, în timpul Marii Depresiuni, jocurile de noroc din Statele Unite au cunoscut cea mai semnificativă perioadă de creștere. Statele au început să ia în considerare legalizarea jocurilor de noroc pentru a genera veniturile fiscale atât de necesare. Acest lucru a contribuit la legalizarea cazinourilor la scală largă în Nevada. Iar transformarea economică a fost de neegalat în toată istoria americană.
E greu de imaginat că la nivelul de sărăcie și șomaj la care se ajunsese în timpul Marii Depresiuni, oameni găseau resurse pentru a paria pe curse de cai, de pildă, sau că și-ar fi dat puținii bani pe un bilet de loterie. Cu toate astea, americanii au răspuns legalizării jocurilor de noroc în anii 1930 cu un entuziasm surprinzător. Deja în anii 1950, odată cu întoarcerea la un climat economic mai stabil, industria jocurilor de noroc devenea în America o industrie de miliarde de dolari. Iar studiile au arătat că în vremuri de incertitudine economică, pariorii tind să parieze chiar mai mult decât într-o economie liniară.

Considerații finale

Deoarece impactul infectării cu COVID-19 continuă să creeze amânări și întreruperi în diferite sectoare de activitate, impactul asupra cazinourilor online și a pariurilor pe sporturi evoluează de asemenea foarte rapid. Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) a publicat instrucțiuni care vor extinde, foarte probabil, durata stării de urgență la nivel global. Impactul pe care pandemia îl are asupra jocurilor de noroc poate părea lipsit de importanță în timpul unei perioade atât de severe pentru sănătatea publică. Cu toate astea, efectele se vor face simțite și asupra industriei, ca asupra tuturor sectoarelor de activitate.

Noutăți privind efectele Coronavirusului asupra industriei jocurilor de noroc

Articolul precedentZone metropolitane pentru care nu este necesară Declarație
Articolul următorDosarul NOVOMATIC AG – Newton Slots s-a încheiat favorabil pentru ambele părți