Omul din spatele Feeric Fashion Days se destăinuie, în exclusivitate pentru cititorii Casino Life & Business Magazine.
Viața mea personală se confundă cu cea profesională…
Cine este Mitichi?
Dumitru Preda aka Mitichi este un om cu multa ambiție care își consumă existența crezând și muncind pentru un lucru mareț. Îmi doresc să fac în viața asta un lucru despre care să se vorbească și să fie util multor oameni dincolo de granițe de timp și spațiu. După o copilărie în perioada comunistă în care preocupările erau cele de a explora și cutreiera dealurile și cotloanele din satul meu am ajuns la Sibiu, am studiat și apoi am început să dau frâu imaginației dezvoltate în trecut. Am luat contact cu noi universuri, am continuat să explorez și să mă regăsesc într-un mediu ofertant plin de nou și de posibilități. Am început lucrând în publicitate, așa am îmbrățișat fotografia, apoi natural au urmat modellingul, televiziunea, moda.
Ce te-a determinat să alegi fotografia și să alegi acest domeniu, al modei?
Cum spuneam a venit firesc, Începând în publicitate ca și creativ am construit mesaje publicitare și strategii de imagine pentru diverși clienți. La nivel local serviciile mi-au fost solicitate de către clienți din lumea modei și așa am început să fotografiez. Am fost autodidact așa cum, de fapt, am fost în tot ceea ce am produs până acum. Rezultatele erau însă cele așteptate de clienți și așa am continuat să fac fotografie de moda, să descopăr modele pe care ulterior le-am angrenat în producții media, am început sa fac regie, regie de televiziune, regie de eveniment și din toate acestea în 2008 am dat un sens tuturor acestor experiențe concentrându-le în Feeric Fashion Days
Cum ți-a venit ideea și ce înseamnă festivalul Feeric Fashion Days?
Produceam showuri de moda pentru mall-ul din oraș și îmi doream să fac mereu mai mult. Să dezvolt, însă bugetele erau limitate și întrezăream semne de plafonare. Așa că într-o seară, în Piața Mică din Sibiu, stând pe terasă cu prietenii mi-am imaginat cât de frumos ar fi ca acolo să existe un catwalk și pe el să defileze modele. Ar fi inedit și spectaculos, iar în luminile pieței, încadrat de arhitectura acesteia, sub cerul luminos, întreg showul nu ar putea fi decât Feeric.
Ce a adus nou festivalul Feeric Fashion Days față de celelalte evenimente similare din România?
Cuvântul Feeric a prins sens acum 3 ani. FEERIC înseamnă Fashion as Enhancive Experience for Romanian and International Creators. La Sibiu vin 50 de designeri, artiști, bloggeri și personalități din lumea modei din peste 12 țări. Rețeta după care se derulează festivalul este cea a unei săptămâni a modei veritabilă din marile capitale ale modei. Încercăm să păstrăm esențialul unui astfel de eveniment și să evidențiem colecțile designerilor. Tocmai de aceea fiecare show se derulează în spații menite să armonizeze cu ținutele repezentate sau să le expună prin contrast.
Ce vrei să obții în plan profesional?
Planul meu profesional se leagă în special de Feeric și îmi doresc ca în viitor, mai apropiat sau mai îndelungat să pun festivalul pe harta celor mai importante festivaluri din lume. Apoi după ce se întâmplă acest lucru, sau daca voi avea resurse, poate chiar în paralel, mi-ar plăcea să fac un film. Încă nu am în minte detalii dar e o dorință și o ambiție.
Ce planuri ai pentru ediția din acest an a festivalului?
În acest an vreau să aduc la Feeric câțiva oameni de moda de la un nivel înalt care să emită păreri despre felul în care percep ei festivalul. Trebuie să consolidez imaginea de cel mai mare festival de moda din sud estul Europei. Pe lângă acest aspect am pregătit câteva scenarii de show extrem de speciale și pline de inedit.
Cum a primit publicul sibian prima ediție a festivalului? Dar celelalte?
Reacțiile au fost minunate încă de la prima ediție. Am noroc că am început această poveste în Sibiu pentru că publicul e receptiv și e lucrul care m-a încurajat să îmi continui proiectul aici, Am primit multe propuneri de a dezvolta proiectele la București dar interesul publicului și felul în care acesta a fost educat de catre celelalte evenimente culturale cu tradiție m-a făcut să continui proiectul aici. În acest moment publicul nu e format doar din sibieni ci și din turiști care au început să vină la Sibiu special pentru Feeric. Cu cât extindem evenimentele din festival cu atât crește și publicul. Pentru ediția ce urmează estimăm un public de peste 20.000 de spectatori.
Ce părere au autoritățile locale despre această manifestare?
Din ediția a 4-a proiectul beneficiază de finanțare din partea Primariei Municipiului Sibiu iar acum în ediția a 7-a alte instituții și sponsori ni s-au alaturat. Deși bugetul din fiecare ediție este sub cel necesar ideilor pe care vrem să le punem în practică, finanțarea venită de la Primărie și de la Consiliul Local este cea mai importantă și cea care a făcut posibilă evoluția în pași atât de mari a proiectului.
Poți să faci un clasament al evenimentelor din punct de vedere al calității manifestării?
Evenimentele sunt toate speciale. Poate că festivalul a atras atenția prin spațiile inedite de desfășurare însă evenimentele sunt diferite. Numele protagoniștilor, portofoliile acestora, tipul evenimentului și locațiile, toate împreună creează evenimente de marcă. Eu unul nu pot să fac un clasament, sau, mă rog, clasamentul meu poate fi în funcție de cât de mult ne-a solicitat eforturile. Nu cred că poate fi un singur clasament, ci mai multe. Fiecare persoană implicată sau prezentă la evenimente le va cataloga în funcție de ceea ce îl interesează: colecție, spectacol, știre, experiență, mondenitate. Poate cele mai apropiate mie îmi sunt cele catalogate, oarecum, drept neconvenționale. Pentru că exceptând unicitatea pasarelei suspendate din Piața Mică, în serile de gală, Feeric a inovat în lumea modei tocmai prin locațiile cu totul și cu totul deosebite. Am făcut prezentări dintr-un tramvai în mișcare, în biserici, în muzee, pe cursul unui râu, într-un depou de locomotive, ba chiar am golit un întreg bazin de înot pentru a ține în el o prezentare de moda.
Dacă ar trebui să caracterizezi festivalul într-un singur cuvânt, care ar fi acesta?
Am caracterizat festivalul atunci când l-am numit și i-am spus Feeric. Continuă să fie așa. Iar dacă ar fi să nu mă gândesc la asta aș spune SPECTACOL. Mai multe arte își dau mâna în cadrul Feeric Fashion Days. În fiecare din cele 6 zile pe lângă prezentările de modă publicul poate vedea expoziții, concerte, spectacole de dans, piese de teatru, proiecții video sau minirecitaluri și vor avea zilnic posibilitatea să trăiscă o experiență diferită alături de modele, designeri, fotografi și toți cei implicați în realizarea proiectului. Feeric e o experiență ce merită trăită chiar și pentru profanii modei tocmai pentru frumosul și spectaculosul prezentărilor.
Timp pentru viața personala ai?
Viața mea personală se confundă cu cea profesională. Feericul e prioritatea mea numărul unu și atunci toată atenția și energia mi le concentrez în acest proiect. De îndată ce o ediție se finalizează încep munca la cealaltă și mă consumă intens. Când am timp liber îmi place să îl petrec cu prietenii în aceeași Piață Mică a orașului, îmi place să gătesc și când am și mai mult timp, ceea ce se întâmplă rar, din păcate, îmi place să călătoresc. De altfel în această toamnă sunt invitat la Milano Fashion Week la câteva showuri ale marilor case de modă și sper să ajung.
Ce alte planuri sau proiecte mai ai?
După Feeric, „M calendar” este proiectul în care mă regăsesc ca și fotograf. L-am început în același an cu Feericul și a evoluat frumos. Anual dezvolt o temă și o pun în practică alături de aceeași echipă dedicată și talentată pe care o am în cam toate proiectele. Anul acesta „M calendar” a fost un tribut adus emblemelor modei din toate timpurile și a avut ca protagoniste 12 dintre cele mai cunoscute bloggerițe de modă din România
Cum reflectă presa locală evenimentul? Dar cea națională?
Am colaborat mulți ani cu presa locală în diverse proiecte iar acea bună colaborare a rămas și acum. Mă bucur de atenția tuturor celor din Sibiu pentru că aici suntem acasă și ne ajutăm reciproc. Presa națională e interesată de ineditul proiectelor mele și mulțumesc tuturor precum și Casino Lifestyle & Business Magazine că sunt atât de aproape de ceea ce se întâmplă în Feeric. Dincolo de presa națională și locală am văzut că și publicații internaționale reflectă ceea ce facem noi aici.
Ce le transmiți cititorilor revistei noastre, Casino Life & Business Magazine?
Cred că cititorii revistei Casino Life & Business Magazine sunt oameni preocupați de evenimentele importante din jurul lor. Așa că le doresc tuturor să se bucure de experiențe cât mai spectaculoase care să le aducă noi cunoștințe și modalități de divertisment de calitate. Îmi doresc ca și mai mulți dintre cititori să vină la Feeric pentru că știu deja că publicul festivalului citește revista. Și pentru a nu uita specificul revistei le doresc mult noroc tuturor celor care joacă.