Se spune că Zeus, Hades şi Poseidon au împărţit Universul în rai, iad şi mare printr-o aruncare de zaruri
Jocurile de noroc par să fie una dintre cele mai vechi preocupări ale umanităţii. Dovezi arheologice sugerează că până şi oamenii cavernelor erau jucători. Au fost găsite obiecte asemănătoare unor zaruri confecţionate din oase de oaie sau câine, vechi de 4.000 ani. Desenele de pe pereţii peşterilor arată oameni care aduc ofrande acestui joc. Perechi de zaruri au fost găsite şi printre ruinele oraşului Pompei, unele dintre ele chiar măsluite, îngreunate în aşa fel încât să cadă pe o anumită parte.
În jurul anului 2.300 î.C., chinezii au inventat un joc în care se foloseau un soi de plăcuţe, iar 1.100 de ani mai târziu, grecii se amuzau şi ei la un joc de zaruri, în condiţiile în care jocurile de noroc erau ilegale în Grecia antică. Construirea Marelui Zid Chinezesc a fost finanţată din monopolul instituit de împărat pe jocul de Kendo, strămoşul jocului de Bingo modern. În Egipt au fost descoperite zaruri din fildeş datând din anul 1.500 î.C. Artefacte asemănătoare au fost dezgropate şi în China, Japonia, India şi Roma.
În Roma antică, împăratul Claudius şi-a construit caleaşca în aşa fel încât că aibă cât mai mult loc pentru a juca zaruri. Caligula, la rândul lui, a confiscat proprietăţi ale luptătorilor săi pentru a putea plăti datoriile făcute la jocurile de noroc, iar soldaţii romani au pariat pentru a câştiga roba lui Christos după ce acesta a fost crucificat. În perioada de glorie a Imperiului Roman exista chiar o lege care îi obliga pe copii să înveţe să joace jocuri de noroc.
FRANŢA, DESCHIZĂTOR DE DRUMURI ÎN EUROPA
În secolul XIV, deşi era el însuşi un împătimit al jocurilor de noroc, regele Henry al VIII-lea a interzis această practică atunci când a constatat că soldaţii petreceau mai mult timp aruncând zarurile decât antrenându-se. Când soţia lui Henry, Anne Boleyn, şi fratele ei au fost acuzaţi de trădare şi incest, mizele pariurilor ajunseseră la 10 la 1 în favoarea achitării. Franţa este una dintre ţările cu cea mai veche tradiţie în materie de loterie. Aceasta a fost încă din primii ani subiect de dispută între regalitate şi biserică. Prima loterie a fost creată de Regele Francisc I în anul 1505. După această primă tentativă, loteriile au fost interzise timp de două secole. Au reapărut în secolul al XVII-lea sub titulatura de „loterie publică“, fiind administrată de municipalitatea pariziană.
Anumite ordine religioase au înfiinţat, la rîndul lor o „loterie privată“.
Loteriile au devenit deja în secolul al XVIII-lea una dintre cele mai importante resurse financiare ale acestor congregaţii religioase, jocurile de noroc ajutând în acest fel la construcţia şi consolidarea unui număr important de biserici pariziene. În 1774, monarhia franceză a fondat Loteria Şcolii Militare, scoţând totodată în afara legii toate celelalte loterii. Înainte de Revoluţia Franceză, veniturile aduse de această loterie depăşeau 5% din veniturile întregii Franţe. Idealiştii Revoluţiei Franceze au interzis toate loteriile, considerându-le o metodă prin care bogaţii îi furau pe cei săraci.
ROMÂNIA ÎN TOP TREI
După Războiul Civil, reformele evanghelice au dus la încheierea epocii loteriilor. În anii 1890, o fraudă majoră pusă la cale de Loteria Naţională a Statului Louisiana a convins Congresul să interzică prin lege jocurile de noroc, iar loteriile au căzut în dizgraţia publicului. În 1910, în Nevada se considera infracţiune organizarea de jocuri de noroc. Prohibiţia nu a durat prea mult. În anii 1930 restricţiile au fost ridicate şi au fost legalizate pariurile, iar cursele de cai au devenit foarte populare. În 1931 au început deja să apară şi primele cazinouri în deşertul Nevadei. Atlantic City a urmat noul trend în 1978 şi, încet-încet s-au adăugat şi celelalte state care au legalizat la rândul lor diverse tipuri de jocuri de noroc.
În România, tradiţia lor este veche şi certificată juridic în Codul Calimachi, încă din secolul al XIX-lea. Cazinouri au existat în România chiar de la începutul secolului, şi sub strictul control al statului au funcţionat şi în perioada comunistă, fiind o combinaţie între club de noapte şi sală de jocuri. Însă, se poate discuta despre dezvoltarea cazinourilor abia după anul 1992, când au apărut investitorii străini. Vârful a fost atins între anii 1995 şi 1997, când s-au eliberat 10.000 de licenţe pentru jocuri de noroc.
În anul 1997, în ţara noastră funcţionau 57 de cazinouri, dintre care 17 erau în Bucureşti. Raportat la numărul de locuitori, Bucureştiul era, atunci, al treilea oraş al jocurilor de noroc, după Las Vegas şi Monte Carlo.
