Camera Deputaților din Italia a adoptat o serie de amendamente la legile italienești privind aparatele de jocuri de noroc, raportează Gioco News.
Conform intergameonline.com impozitul pentru mașinile AWP crește de la 13% la 17,50% – pentru sumele de intrare mai degrabă decât pentru caseta de numerar. Creșterea în cazul VLT-urilor este de de 0,5% până la 5,5%. Nici una din aceste măsuri nu se va bucura de popularitate în rândul operatorilor care se plâng deja de taxe prea mari, excesive, și de riscul pe care și-l asumă jucătorii apelând la jocuri ilegale pe internet. Nivelul minim mediu de plată al unei mașini se ridică de la 70% la 74%.
Aceste măsuri vor înlătura taxa de 500.000 de euro pentru operarea mașinilor, care a fost introdusă prin Legea Stabilității din 2015.
Începând cu 1 ianuarie 2016, aparatele menționate în paragraful 6a nu mai pot înlocui mașinile operaționale, ceea ce va avea ca efect limitarea distribuției de mașini noi. Există de asemenea și măsuri împotriva operatorilor care oferă jocuri online promoționale prin mașini amplasate în locuri publice, cu amenzi între 50.000 și 100.000 de euro.
Se vor face controale de verificare a respectării normelor asupra aparatelor VLT și a jocurilor care sunt oferite de acestea. Nu se vor mai emite licențe pentru AWP-uri după data de 31 decembrie 2017, iar mașinile vor fi înlăturate din spațiile publice până în data de 31 decembrie 2019. Începând cu 1 ianuarie 2017, toate mașinile AWP vor trebui să fie online. În același timp, trebuie să existe o reducere de cel puțin 30% în numărul mașinilor operate de fiecare operator atestat. Aceasta va fi parțial guvernată de răspândirea geografică a aparatelor, de costul noilor licențe și de metoda prin care se plătește pentru aceste licențe.
O conferință a autorităților de stat, regionale și locale va avea loc înainte de 30 aprilie 2016, pentru a se decide ce tip de locații vor putea avea mașini, precum și criteriile care se vor folosi pentru distribuirea și concentrarea lor teritorială.
Va exista o luptă împotriva reclamelor, care guvernează jocurile de noroc excesive sau necontrolate, care va preveni orice sugestie cum că jocurile de noroc nu sunt periculoase sau că ar fi o modalitate de rezolvare a dificultăților financiare. Reclamele la jocurile de noroc cu premii cash la radio sau la televiziuni difuzate între orele 7:00 și 22:00 vor fi interzise, dar raportarea de știri profesionale pe aceste subiecte nu va fi supusă restricțiilor. Utilizarea publicității sub formă de sponsorizare în cultură, educație, cercetare sau sport va fi de asemenea exclusă de la interdicție.
Un fond de 50 de milioane de euro pentru tratamentul persoanelor dependente de jocurle de noroc compulsive va fi stabilit, fiind constituit din veniturile crescute din operarea mașinilor, și un altul de 70 milioane de euro va fi creat pentru ajutorul studenților cu dificultăți fizice sau de învățare.
Impozitarea pariurilor va începe la data de 1 ianuarie 2016. Impozitele pe jocurile de noroc online sunt stabilite la 20% din încasările nete. Impozitele pe pariurile cu cote fixe se vor aplica începând cu 1 ianuarie 2017 pe diferența dintre suma jucată și câștigurile plătite la o rată de 18% dacă se face în mod fizic colectarea, sau de 22% dacă se face la distanță. Pentru bingo online, începând cu 1 ianuarie 2017, există un singur impozit de 20% al cutiei de cash. Autoritățile se așteaptă să colecteze o sumă extra de 15 milioane de euro anual în perioada 2016 – 2018, în plus față de cele 171 milioane de euro deja încasate de la AWP-uri și VLT-uri.