Potrivit cercetătorilor, zarurile sunt cele mai vechi ustensile din lume destinate jocului.
Iar dacă unii arheologi sunt de părere că zarurile „au apărut“ în urmă cu 3 – 4000 de ani, recent au fost descoperite în Iran, unele şi mai vechi. Excavaţiile efectuate în sud-estul ţării au scos la iveală relicve ale civilizaţiei Harappan, unde s-au găsit zaruri preistorice, vechi de 5000 de ani, care ar putea indica originea asiatică a acestora.
De asemenea, zarurile sunt menţionate în vechile scrieri hinduse, cât şi în Vinaya Pitaka, o scriptură budhistă în care sunt enumerate 18 jocuri interzise. Iar în celebra scriere „Mahabharata“ sunt povestite diferite întâmplări cu războinici vestiţi care pierdeau averi uriaşe la jocul cu zaruri. Jocul cu trei şi, uneori, două zaruri, era deosebit de popular în Grecia antică, în păturile superioare ale populaţiei, dar şi în perioada de glorie a Imperiului Roman, Augustin, Nero şi Caligula fiind recunoscuţi ca jucători împătimiţi de zaruri. De altfel, acest joc pe bani i-a determinat pe conducătorii Romei antice să pună în aplicare o serie de noi legi. Una dintre ele suna cam aşa: „nicio persoană care permite să se joace zaruri la el în casă nu are voie să facă plângere în justiţie, chiar dacă e înşelat sau atacat“. În operele sale, senatorul Gaius Cornelius Tacitus, istoric al Imperiului Roman, relevă că şi popoarele germanice, aflate în permanente conflicte militare cu Roma, erau pasionate de zaruri. Zaruri în formă de cub, foarte apropiate de cele de astăzi au fost descoperite în Egipt, în anul 600 I.C. şi câteva secole mai târziu, în timpul Evului Mediu, jocul de zaruri era modul preferat de petrecere a timpului liber pentru cavalerii aflaţi între două războaie. După căderea feudalismului, faimoşii mercenari germani, cunoscuţi sub numele de „Landsknechts“ şi-au creat reputaţ ia de a fi cei mai înverşunaţi jucători din acea vreme. În acele vremuri, pe lângă „numere“ (de la unu la şase), multe dintre zaruri aveau inscripţionate imagini cu bărbaţi şi animale iar în Franţa cu doamne şi cavaleri. Indienii americani aveau şi ei zaruri „în dotare“, în timp ce albii americani au făcut cunoştinţă cu primele zaruri în zona New Orleans, unde au fost aduse de francezi. De-a lungul miilor de ani, zarurile au evoluat ca formă, mărime, fel de inscripţionare dar şi din punct de vedere al materialului din care au fost confecţionate. Un zar obişnuit este în formă de cub, de cele mai multe ori cu margini rotunjite, care are inscripţionate, pe fiecare faţă, puncte diferite, de la unu la şase. Dacă primele zaruri de pe Pământ au fost făcute din lemn, piatră, oase, dinţi şi coarne de animale sau coji de nucă, în antichitate deja erau folosite materiale mult mai scumpe, precum fildeş, metale şi pietre preţioase sau porţelan. Mai trebuie amintită o interesantă origine a cuvântului zar (die) în engleză, provenit din franţuzescul „de“, care „se trage“ din latinescul „datum“. Având în vedere că de cele mai multe ori spunem „zaruri“ şi rareori se vorbeste de „zar“, singularul englezesc „die“ e aproape necunoscut, în comparaţie cu „dice“!
