BERBEC
Banii nu îţi vor lipsi dar nu te vei putea abţine de la cheltuieli. Distracţia şi călătoriile vor fi foarte importante pentru tine, aşa că şi cheltuielile vor fi mari.
TAUR
Vei face eforturi mari pentru a descoperi noi surse de venituri, dar fii atent căci cineva îţi va pune beţe-n roate. Încearcă să dai dovadă de prudenţă!
GEMENI
Colaborările se vor dovedi a fi destul de dificile şi trebuie să-ţi pui în valoare calităţile de diplomat, astfel nu vei putea să ieşi la lumină.
RAC
Şansa îţi surâde din punct de vedere financiar, iar câştigurile nu vor întârzia să apară, mai ales după data de 8 aprilie.
LEU
Dacă eşti implicat în afaceri cu parteneri străini ai şansa unor câştiguri oarecum neaşteptate. Speculaţiile financiare şi jocurile de noroc îţi pot aduce unele venituri cu condiţia să nu mizezi pe sume mari.
FECIOARA
O activitate intelectuală ţi-ar putea aduce venituri neaşteptate. Dacă doreşti să semnezi un contract şansa îţi va surâde, mai ales, spre sfârşitul lunii.
BALANTA
Dacă ai de gând să faci o investiţie în cămin, este bine să ştii că vei avea cheltuieli oarecum neaşteptate. O rudă apropiată îţi va cere sprijinul într-o chestiune financiară.
SCORPION
Traversezi o perioadă în care trebuie să munceşti mult pentru a câştiga atâta cât ţi-ai propus. Unele sume ar putea rămâne blocate, dar până la urmă vor veni şi rezolvările.
SAGETATOR
Copiii sau persoanele mai tinere din familie nu se vor lăsa până nu-ţi vor scoate mai mulţi bani din buzunar. Cheltuieli vei înregistra şi pentru activităţile de divertisment pe care le ai în plan în timpul liber.
CAPRICORN
Este posibil ca o rudă apropiată să facă eforturi în a te convinge să faci o investiţie cu care nu eşti de acord. Ar fi bine să îţi asculţi instinctul.
VARSATOR
Începutul lunii se va dovedi cât s epoate d efavorabil pentru investiţii, dar şi pentru demararea unei afaceri noi. Speculaţiile financiare se vor dovedi avantajoase, mai ales în a doua jumătate a lunii.
PESTI
Ar trebui să iei decizii de unul singur, mai ales în ceea ce priveşte situaţia materială. Oricum, cei din jur nu au abilităţile tale în acest domeniu.