BERBEC
Cel puţin din punct de vedere financiar lucrurile îţi vor ieşi destul de greu mai ales la începutul intervalului. Datoriile către tine vor fi plătite după data de 12 noiembrie.

TAUR
Dacă vei avea răbdare şansele de succes nu vor întârzia să apară. În ceea ce priveşte speculaţiile financiare sau jocurile de noroc ai putea să câştigi sume mici de bani.

GEMENI
Norocul este de partea ta, dar rezultatele eforturilor de până acum se vor vedea într-un viitor nu prea îndepărtat. Ai putea obţine bani din colaborări sau prin intermediul partenerului.

RAC
Începutul şi sfârşitul intervalului se anunţă favorabile jocurilor de noroc. Ar trebui totuşi evitat intervalul 23-27 noiembrie când planurile ţi-ar putea fi date peste cap.

LEU
Ai putea semna un contract avantajos sau oricum acte financiar bancare, după data de 11 noiembrie. Eforturile tale în plan financiar vor avea succes.

FECIOARA
Ar fi bine să iei hotărâri de unul singur căci sfaturile celor din jur se vor dovedi neinspirate. Răbdarea îţi va fi pusă la încercare, dar până la urmă vei izbândi.

BALANTA
Abilitatea de a manevra banii ţi-ar putea aduce unele câştiguri după primele zile ale intervalului. Ţine cont că lucrurile mari le poţi face cu paşi mărunţi.

SCORPION
Este posibil să apară unele dificultăţi în ceea ce priveşte chestiunile materiale. Rezolvările vor veni atunci când te vei aştepta mai puţin.

SAGETATOR
Te agiţi foarte mult pentru a rezolva unele chestiuni financiare, dar este bine să ştii că, cvel puţin deopcamdată, lucrurile îţi ies mai greu sau mai târziu.

CAPRICORN
Vei avea de făcut investiţii în gospodărie sau poate rudele apropiate îţi vor cere sprijinul financiar. Prietenii ţi-ar putea face propuneri interesante. Evită să te implici în afaceri la limita legalităţii.

VARSATOR
A doua jumătate a intervalului se va arăta mai favorabilă câştigurilor de orice fel. Ai putea demara o afacere cu condţia să gândeşti lucrurile în perspectivă.

PESTI
Jocurile de noroc te-ar putea ajuzta să-ţi îmbunătăţeşti starea psihică. Şanse de a câştiga sume mari nu prea sunt, dar nici în pierdere nu vei fi.

Articolul precedentLa Mulți Ani de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril!
Articolul următorPokerFest Budapesta, o nouă etapă organizată ca la carte

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.