Ne schimbăm pentru voi…
Așa cum spuneam și în ediția trecută, toamna a început bine!
Ne dezvoltăm bine, evenimentele la care mergem sunt din ce în ce mai multe și avem încredere în viitor cu toate că situația economică din țara noastră este la pământ, dacă nu chiar sub pământ.
Tot în ideea dezvoltării, a dezvoltării noastre, dar, mai ales, a dezvoltării relației cu voi, cei care ne citiți și ne dați încredere că facem bine ceea ce facem, trecem, începând cu ediția aceasta, cea a lunii noiembrie, la un nou format de cuprins al revistei, un cuprins sugerat de numeroasele mailuri primite pe adresa redacției.
Astfel, vrem să venim în întâmpinarea solicitărilor voastre cu o nouă formulă, mai atractivă, mai dinamică, bazată mai mult pe dialog și mai puțin pe povestiri, bazată mai mult pe realitatea înconjurătoare și mai puțin pe istorii din zări îndepărtate.
Prin schimbarea abordării cuprinsului vă vom ajuta pe voi, cititorii, să vă transpuneți în lumea plină de dinamism a jocurilor de noroc, fie ea autohtonă sau de aiurea.
Cu toate că noile capitole vor fi orientate mai mult spre ceea ce se întâmplă în România, nu vom uita, totuși, să ne aruncăm o privire și spre lumea gamblingului internațional, pentru ca voi să puteți să vă faceți o imagine de ansamblu, a întregii industrii.
Vrem să vă asigurăm că nu vom deveni o revistă tehnică, plină de tabele inutile și de articole copiate de pe internet ci, dimpotrivă, vom rămâne aceeași revistă glossy de lifestyle, plăcută și așteptată, dar care trăiește prin fiecare articol.
Noua structură a revistei noastre, prima revistă din România dedicată industriei de gambling, va face, din nou pionierat, ca și la primele ediții din urmă cu mai bine de șase ani, pășind pe un teren nou, nebătătorit de nimeni, iar voi veți fi martorii și arbitrii acestei transformări.
Vă dorim o lectură și mai plăcută…