Din nou despre studiile de piață
De Dan Iliovici,
Vicepreședinte Rombet
Scriam într-un articol de anul trecut, că un prim pas pe care ar trebui să îl facă industria noastră, incluzând aici și autoritatea – ONJN – ar fi un studiu privind aspectele relevante privind gamblingul din țara noastră:
• Ce procent din populație joacă la jocurile de noroc în mod frecvent. Aici trebuie văzut ce se înțelege printr-o frecvență normală, când se depășește acest „normal”, când putem vorbi despre jocul problematic (problem gambling) și când se ajunge la jocul patologic, la dependență.
• Participarea la diferitele categorii de jocuri: online, tradiționale sau ambele, pariuri pe evenimente sportive, casino live, sloturi clasice, AWP-uri, etc.
• Pentru fiecare dintre cazurile de mai sus ar trebui să avem imaginea grupurilor de jucători, pe caracteristici demografice și socio-economice. Enumăr câteva caracteristici, doar cu titlu informativ: vârstă, sex (gen!?), nivel educație, ocupație, căsătorit / parteneriat sau personae singure, domiciliul în mediu urban sau rural, etc.
• Informații despre veniturile jucătorilor, despre cât joacă – ce buget (procent din venit) alocă jocului într-o anumită perioadă (de văzut ce perioadă luăm ca reper), legate de tipul de jucător, așa cum este clasificat conform primului punct.
Mă opresc aici cu această enumerare de obiective ale unui studiu exhaustiv al domeniului gamblingului, acesta putând fi completat cu alte informații utile, în funcție de categoria de stakeholder care va folosi rezultatele studiului: autoritate, operatori, psihologi, sociologi, etc.
Urmărind felul în care sunt efectuate studiile similare din alte state, Marea Britanie, în primul rând, mă frapează metodologia acestor studii.
Astfel, de cele mai multe ori, cei care fac parte din eșantionul analizat sunt contactați telefonic de către realizatorii studiului.
Această metodă mi se pare inadecvată domeniului nostru, din mai multe motive. Iată pe cele pe care le văd ca fiind cele mai importante:
• Jucătorii, în special cei „mari”, preferă (caută) anonimatul, deci vor refuza să participe la orice fel de studiu, indiferent de câte asigurări ar primi din partea celor care pun întrebările, că totul este confidențial. Ca să nu mai pomenesc despre teama (viscerala) de fisc. „Prietenii știu de ce!”
• Tot acești “high-rollers”, în răspunsurile lor vor încerca să diminueze, în mod conștient sau nu, sumele jucate (pierdute), timpul alocat jocului, frecvența cu care joacă, etc. Toate acestea pentru a ascunde (de multe ori inconștient) existența unor probleme datorate jocului excesiv, pentru a nu fi (auto)-categorisiți ca jucători cu probleme sau, și mai grav, ca dependenți / jucători patologici.
• Standardul moral din societate blamează automat pe cei care practică jocuri de noroc, iar jucătorii știu foarte bine asta. De ce să se auto-acuze ca făcând parte dintr-o categorie desconsiderată de societate?! Nu e mai convenabil, mai prudent, să spunem că… jucăm ocazional, o dată sau de două ori pe an, doar așa, de distracție?! De ce să ne batem singuri cuie în talpă?
Mai sunt cazuri în care pentru studiu sunt formate niște așa numite „focus grupuri” de jucători, dar aici apar alte probleme, pe care voi încerca să le analizez în următorul articol pe acest subiect.
