Diana e o adiere de rosu in misterul intunecat al noptii.
O pala de vant infiorand intelegerea dintre focul amurgului si adancul inserarii.
Ca un joc la ruleta peste culorile careia alearga o bila de foc – negru, rosu, iar negru, iar rosu. Un fluid de sansa, speranta si renuntare.
Precum vechea zeita romana a Vanatorii, paseste pe hotarul subtire sapat intre pasiunea aventurii razbunatoare si poezia lunii, iubindu- se cu noaptea.
In straluciri de piele neagra, cambrandu-i trupul de felina sub lumina rosie a intunericului, Diana vaneaza speranta fiecaruia dintre noi, apoi o transforma in promisiunea sansei.
Les jeux sont faits rien ne va plus, spune, si arunca bila de aur peste rosu, peste negru, iar rosu, iar negru…
