Practica jocurilor de noroc
Anchidim Zagrean

Distincție acordată în cadrul galei anuale a Premiilor Casino Life & Business Magazine

➤ Cine este Anchidim Zăgrean?
Un economist, absolvent ASE, intrat în domeniul profesiilor liberale, ca expert contabil în 1990 și consultant fiscal în 2007, cu o activitate profesională în zona jocurilor de noroc de peste 18 ani.

➤ Cum ai ajuns să lucrezi în industria jocurilor de noroc?
Prin anul 2000, la Bistrița, eram președintele Filialei experților contabili și am fost solicitat să-mi exprim o serie de opinii profesionale, legate de zona jocurilor de noroc, organizate de operatorii privați. Nu știam nimic despre această activitate, doar folclorul și prietenii îmi sugerau că acolo se întâmplă lucruri la limita legalității și că un profesionist nu ar trebui să fie asociat unor astfel de activități. Curiozitatea și poziția celor din jur m-au ambiționat și în acelașI timp determinat să verific singur dacă toate acestea sunt reale sau doar simple ficțiuni. Am cerut un răgaz, pentru documentare și studiu, iar ulterior am acceptat provocarea, după ce singur am ajuns la concluzia că de fapt adevărul este altul decât cel sugerat, că activitatea este bine reglementată, dar cu lipsuri mari în ceea ce privește practica acestei activități. Uite așa, au trecut peste 18 ani de practică în activitatea jocurilor de noroc din România….

➤ Dacă nu te-ai fi ocupat de ceea ce faci acum, ce ți-ai fi dorit să faci?
În mod cert eram tot în activitatea consultanței de specialitate, având în vedere experiența acumulată de-a lungul timpului prin expertizele civile sau penale efectuate – în perioada în care am activat ca liber profesionist – unde conduita și normele profesională te obligau la un comportament neutru, la opinii obiective, fără obligații, de natură contractuală sau alt tip de angajament, care să pună la îndoială credibilitatea expertizei. De altfel și acum opiniile mele exprimate public sau în prezentările profesionale de la seminarii, conferințe ori dezbateri, se bazează pe aceleașI principii obiective și norme profesionale de conduită, autoimpuse, chiar dacă îmi desfășor activitatea ca vicepreședinte al asociației ROMBET.

➤ Ce părere ai despre industria de gambling din România?
Având în vedere că jocurilor de noroc organizate și exploatate de operatorii economici cu capital privat din România au o istorie destul de scurtă, pot spune că au evoluat extraordinar de mult atât sub aspectul cantitativ, dar mai ales din punct de vedere calitativ. Pot să afirm, fără nici un fel de exagerare, că în acest moment, jocurile de noroc din România reprezintă o activitate de prestări servicii, cu caracter special, permanent monitorizată, atent supravegheată, riguros controlată dar și impozitată la unul din cele mai mari niveluri de suportabilitate. Opinia mea, în acest moment, este că păstrarea echilibrului, prin menținerea sub control a acestei activități, se afla la o limită periculoasă și că orice măsuri suplimentare, luate de stat, ar putea oricând să ducă din nou la pierderea controlului, mutarea acestor activități într-o zonă gri și odată cu aceasta și imposibilitatea de a interveni pentru eventuale consecințe sociale nedorite.

➤ Ce crezi că mai trebuie să facă Autoritățile pentru industria de gambling din țara noastră?
Nu sunt pe o poziție care să îmi permită să dau sfaturi autorităților statului, dar pot în schimb să sugerez tuturor celor implicațI în această activitate, după ce studiază și analizează pachetul actelor normative în domeniu, să răspundă singuri la această întrebare, poate chiar prin intermediul revistei, trecând normele legislative printr-un filtru al calității acestora și folosind criteriile Curții Constituționale a României, atunci când e vorba de calitatea unui act normativ. Aceste criterii impun respectarea unui standard cât mai înalt al calității reglementării și au la bază:
Principiul accesului liber la justiție, care implică între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată;
Orice act normativ trebuie să fie formulat cu o precizie suficientă astfel încât să permită persoanelor interesate, care pot apela la sfatul unui specialist, să prevadă într-o măsură rezonabilă consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat;
Orice act normativ trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat;
Actul normativ neclar și imprecis, prin urmare lipsit de previzibilitate, contravine dispozițiilor art. 1 alin. 5 din Constituție, și se consideră că este încălcat dreptul la apărare și la un process echitabil, ca urmare a lipsei de claritate și previzibilitate a normei.

➤ Cum arată industria astăzi și ce modificări vor fi în 2019?
Industria de gambling din România, în acest moment, este bulversată, prin prisma ultimelor modificări ale reglementărilor în domeniu, caută cu disperare soluții, fac analize dar mai ales se întreabă dacă nu a fost păcălită și ademenită, cu o licență pe timp de 10 ani? Reglementările speciale au stabilit condițiile în care poate să fie organizată și exploatată această activitate, iar finanțatorii au realizat studii, au stabilit bugete pe cel puțin 10 ani, au decis să investească în acest sector, apoi brusc, netransparent și peste noapte, au putut să constate că regulile jocului pot fi schimbate unilateral, de stat, în perioada celor 10 ani de licențiere și că tot ce au câștigat în perioada precedentă poate să fie pierdut în ultimele 2 zile din an. Cam așa cred că arată industria azi: organizatorii au ochii ațintiți pe reprezentanții statului și încercând cu disperare să ghicească varianta câștigătoare, din cele două posibile, să renunțe la activitate sau să riște prin continuarea activității, devenind brusc în loc de organizatori de jocuri de noroc în veritabili jucători activi, asta fără voie, desigur.

➤ Cum crezi că se va dezvolta programul Joc Responsabil?
Cred că este pe drumul cel bun, în condițiile în care au pus umărul la realizarea Asociației Joc Responsabil cele trei asociații: Romslot, ROMBET și Romanian Bookmakers. A fost creat deja și cadrul legal pentru înființarea, la nivelul ONJN, a unei activități, finanțată integral din venituri proprii, pentru promovarea respectării principiilor și măsurilor privind jocurile de noroc responsabile social. Veniturile activității proprii se utilizează pentru prevenirea dependenței de jocuri de noroc și vor fi alocate pentru activitățile și programele de protecție a tinerilor și a jucătorilor împotriva jocurilor de noroc, prevenirea și tratamentul dependenței de jocuri de noroc, realizarea promovării și publicității responsabile, soluționarea promptă și eficientă a litigiilor dintre un organizator de joc și un jucător, sub condițiile și în conformitate cu procedura stabilită prin ordin al președintelui O.N.J.N.

➤ Ce părere ai despre numărul de asociații profesionale existente în această industrie?
Nu cred că sunt multe asociații de profil, având în vedere faptul că sunt destul de multe tipuri de jocuri de noroc, fiecare dintre ele cu propriile condiții de organizare și exploatare. Noi, Rombet, am dorit de la început să aducem alături de noi organizatori din cât mai multe tipuri de activitate, inclusiv din zona activităților conexe jocurilor de noroc, lucru pe care de altfel l-am și realizat. Însă eu cred că, la acest moment, ar fi necesară o unificare a tuturor asociațiilor din România sub forma unei Federații de profil, pentru reprezentarea intereselor operatorilor cu activitate în zona jocurilor de noroc.

➤ Cum arată industria românească a jocurilor de noroc în comparație cu altele din zona Uniunii Europene?
Cred că este organizată și reprezentată destul de bine, dar despre viitor, după ceea ce s-a întâmplat în 29 decembrie 2018, nu pot să fiu prea optimist, evoluția lucrurilor este destul de imprevizibilă, dacă nu cumva viitorul mă va contrazice și brusc și tot peste noapte reprezentanții statului vor institui, în reglementările speciale ale jocurilor de noroc, acele principii de calitate la care m-am referit prin răspunsul la întrebarea 5.

➤ Ce ai vrea să le spui operatorilor din domeniu?
În primul rând, un lucru care depinde numai de ei, cred că este bine să se înscrie într-o asociație reprezentativă, care să le poată apăra, la nevoie, interesele. Apoi cred că este fundamental, pentru activitatea lor specială, să fie mai cumpătați atunci când transmit mesaje publicitare, sub formă de oferta comercială, să fie cât se poate de rezervați și reținuți atunci când acțiunile lor ar putea aduce atingere principiilor și măsurilor privind jocurile de noroc responsabile social.

➤ Ce ai vrea să transmiți cititorilor noștri pentru anul nou?
Un nou an plin de satisfacții, bucurii, sănătate și de ce nu, să ne urmărească și în anul 2019, cu materiale noi în revistă, sub titlul ”Opinie privind practica jocurilor de noroc„.
La mulți ani tuturor!

Articolul precedentPrague iGaming Affiliate Conference: Smile-Expo va uni specialiștii în domeniul jocurilor de noroc din Republica Cehă
Articolul următorPrima instalare în România a luxoasei rulete LTT