Unul dintre puţinii practicanţi ai jocurilor de noroc al cărui nume poate fi găsit în Wilkipedia, enciclopedie universal recunsocută, este David Reese, campion mondial la poker. Considerat cel mai mare jucător al tuturor timpurilor, el a caştigat peste 3,5 milioane euro doar din concursurile oficiale la care a participat.
A fost cel mai tânăr jucător inclus în Poker Hall of Fame: abia împlinise 40 de ani. De fapt, David a fost probabil cel mai tânăr jucător de poker din lume, ţinând cont de faptul că a învăţat secretele pariurilor când avea doar 6 ani. Născut în Centerville, Ohio, Reese a fost nevoit să amâne un an şcoala din cauza unor probleme de sănătate. Copilul pasionat de fotbal a făcut atunci primii paşi spre o carieră la care nimeni nu se gândea, jucând poker cu cartonaşele colorate în chipurile jucătorilor săi preferaţi. Stimata doamnă Reese, mama sa, a fost aceea care l-a învăţat în acel an de graţie cum să bată un pachet de cărţi, cum să le-mparte, cum să le „citească“. Dar nici chiar ea nu a intuit marele jucător care se ascundea în David. Nici chiar ea nu s-a aşteptat ca fiul ei să ajungă în câteva luni să câştige jocurile împotriva bunicului sau a prietenilor mai mari.
A continuat să joace şi în liceu. Şi-a impresionat atat de mult colegii, încât la absolvire, aceştia au „înobilat“ camera în care obişnuiau să joace împreună atribuindu-i numele lui. Altfel, David plănuise împreună cu familia să urmeze facultatea de drept, dar înainte de a începe cursurile, acceptat fiind deja la Stanford Laww School, s-a hotărât să viziteze Las Vegasul. A ajuns în oraş cu 400 de dolari, pe care i-a transformat în 66.000 într-o singură noapte. Şi astfel, excursia de un week-end s-a transformat în perpetua excursie a vieţii sale printr-o lume stălucitoare, lumea jocurilor de noroc şi a cazinourilor.
A câştigat campionatul World Series of Poker în 1978, 1982 şi 2006, ultimul dintre ele reunind 143 de jucători din toată lumea care au jucat – ca probe impuse – 5 variante de poker. Concursul a durat 3 zile, până când la masă au rămas doar cei mai buni dintre cei mai buni ai lumii. Când s-a ridicat, Reese avea în buzunare cea mai mare sumă câştigată vreodată la un turneu oficial: 1,78 milioane dolari. Dar marele David Reese a preferat întotdeuna concursurile neoficiale, în care se pot câştiga bani mulţi cu adevărat, iar pariurile merg până la un milion de dolari. Cunoscuţii spun despre el că îi păsa de bani mai mult decat de faimă. De altfel, nici măcar nu îi plăcea să fie recunoscut. Chiar în acea lume, a jucătorilor, a Las Vegasului, putea intra într-un cazino sau se putea plimba pe străzi, fără ca nimeni să îşi dea seama cine este. Juca fiecare joc cu pasiune. Atunci când se aşeza la masa de poker uita de tot şi toate. Înainte de orice îi plăcea să simtă cărţile în mâini şi să urmărească fiecare gest al partenerilor de joc. S-ar putea spune că pokerul a fost viaţa lui. Indiferent de cărţile pe care le avea, sau mai mult de atât, de problemele pe care la avea, partenerii de joc spun ca Reese era totdeauna foarte calm, neclintit. Şi niciodată nu se enerva, nici măcar atunci când dealerii neîndemânatici încurcau jocul.
Dar norocul, pasiunea şi inteligenţa cu care juca poker nu s-au regăsit şi în alte preocupări pe care le-a avut de-a lungul timpului. A avut mai multe afaceri care au dat faliment una după alta: curse de cai, un post de televiziune, puţuri de petrol, minerit şi cercetări pentru descoperirea Titanicului sau a Arcei lui Noe.
Asta nu a însemnat însă că Reese a avut vreodată probleme financiare. Spre deosebire de alţi jucători, care după ce câştigau cheltuiau imediat ceea ce obţinuseră, Reese spunea totdeauna că scopul jocului este să câştige bani cu care să se poată proteja el şi familia lui, bani care să îi ridice standardul de viaţă. Din păcate banii câştigaţi de-a lungul timpului nu l-au ajutat să găsească antidotul potrivit împotriva pneumoniei care l-a doborât la pat în decembrie 2007, pentru ca, în cele din urmă, să-i declanşeze criza care l-a omorât în somn.
Într-un fel se poate spune că i s-a îndeplinit încă o dorinţă. Într-un interviu dat unui ziar american cu ceva vreme în urmă David „Chip“ Reese spunea: „voi înceta să joc la propriile mele funeralii, şi doar Dumnezeu ştie ce o să fac după asta.“