Inima mi-a rămas în acest domeniu…

Dan Ghiţă, preşedintele celei mai noi asociaţii din industria gamblingului autohton răspunde, în exclusivitate, pentru cititorii Casino Life & Business Magazine

Bună ziua, Dan şi mulţumesc pentru că ai fost de acord cu acest interviu special, dar iată prima întrebare:

Cine este Dan Alexandru Ghiţă?

Un om cu o foarte mare experienţă în industria jocurilor de noroc din România, care vrea să schimbe lucrurile în mai bine în acest domeniu, prin Asociaţia RomBet, pe care o conduce. Am intrat în piaţa gambling-ului încă din 1998. După studii la Facultatea de Electronică a Institutului Politehnic Bucuresti, dar şi o specializare în Managementul Afacerilor şi Investiţiilor, la Academia de Studii Economice, în 2012, am devenit directorul general al Loteriei Române. O scurtă, dar intensă şi interesantă etapă.

Care a fost primul tău contact cu lumea jocurilor de noroc?

Se întâmpla prin anii 1992 – 1993 când tatăl meu şi un văr de-al său au deschis o companie producătoare, importatoare şi operatoare de jocuri de noroc şi amuzament. În acte, eu lucrez din 1998 în domeniu.

De ce ai rămas în acest domeniu şi nu te-ai îndreptat spre altceva?

Mi-a plăcut foarte mult piaţa jocurilor de noroc, încă de la prima experienţă de care vă spuneam. Eram foarte tănâr, inima mi-a rămas în acest domeniu. Pe de altă parte cunoşteam şi foarte multă lume care activa în el, s-a şi potrivit perfect cu studiile terminate de mine.

Eşti Presedinte al proaspăt infiinţatei asociaţii profesionale ROMBET. Cum vezi situaţia actuală a jocurilor de noroc în România?

Am să vă spun principalele probleme pe care le-am observat în această industrie – pieţei jocurilor de noroc din România îi lipseşte o acţiune unitară, prevederile legale nu se aplică nici ele unitar. Iar industria, nefiind unită, este fragilă în faţa unor acţiuni de forţă, care pot apărea la un moment dat.

Ce este ROMBET şi ce aduce nou această asociaţie?

RomBet este o Asociaţie a Organizatorilor de Pariuri, care vine în faţa industriei jocurilor de noroc din România cu o idee europeană de reprezentare şi susţinere a operatorilor de gambling din ţara noastră, indiferent dacă provin din zona de pariuri sau din alte zone. Orice operator care activează pe piaţa de jocuri de noroc, fără excepţie, este binevenit în RomBet. Ne-am propus o nouă abordare a pieţei, o altfel de relaţie cu instituțiile statului din acest domeniu, un echilibru între mediul de afaceri din această zonă şi instituţiile abilitate – şi aici mă refer la tot ce ţine de domeniul jocurilor de noroc: control, taxare, monitorizare, restricţii, joc responsabil, transparenţă, sprijin din partea autorităţilor şi, mai ales, modul în care este perceput de opinia publică acest domeniu care nu a fost chiar promovat cum trebuie şi care are în acest moment o imagine departe de adevăr. Lumea aceasta a jocurilor a fost într-o continuă schimbare de la Revoluție încoace, iar în această schimbare intervenim noi. Trebuie să ne asigurăm că schimbarea se face controlat, cu date reale din piaţă, cu respectarea tuturor principiilor ţi nu pe baza unor situaţii şi informaţii false care, din păcate, au existat şi încă există. Asociaţia va fi varianta calificată şi bine pregătită profesional pentru toate activităţile. Cu alte cuvinte, vom fi soluţia pentru instruirea profesională şi reprezentarea intereselor oricăror jucători din acest domeniu.

Cum intenţionezi să menţii legătura cu cei implicaţi în zona gamblingului, ştiut fiind faptul că doar lucrul în echipă poate duce la o eficientizare a oricărui business, domeniu de activitate, etc.?

Vom comunica extrem de mult, pe toate canalele, cu toţi cei implicaţi în industria jocurilor de noroc din România, vom funcţiona ca echipa despre care vorbiţi, mai ales că, mărturiseam mai devreme, chiar unitatea îi lipseşte domeniului.

Care consideri că este cea mai mare reuşită legislativă de până acum din acest domeniu?

Nu stiu dacă poate fi numită o reuşită legislativă, dar cel mai important eveniment din domeniu este infiinţarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, o structură care să „vegheze” asupra acestei industrii şi care este formată din oameni care înţeleg foarte bine piaţa jocurilor de noroc, lucru foarte important.

Care crezi că sunt lipsurile legislative din România faţă de legislaţia din afară în acest business numit gambling?

Avem nevoie de o legislaţie corectă şi unitară care să stimuleze competiţia, de o monitorizare corectă şi imparţială, de stabilitate şi de predictibilitate, fără teama că orice investiţie în acest domeniu poate oricând să fie „naţionalizată” prin acţiuni legislative sau prin comportament de favorizare a capitalului de stat faţă de cel privat.

Cum vezi viitorul acestei industrii în România din punct de vedere legislativ? În străinătate, industria de gambling se bucură de sprijinul şi atenţia autorităţilor, tocmai pentru că s-a înţeles importanţa sa din punct de vedere financiar. Când crezi că România va ajunge la acest nivel?

Cred că se pot face lucruri foarte frumoase pentru domeniu şi sunt convins că uşor, ușor vom ajunge şi noi la un nivel de profesionalism apropiat celui din străinătate. Pentru asta ne trebuie ajutorul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc şi o participare cât mai promptă şi corecta din partea reprezentanţilor domeniului.

Care sunt măsurile concrete pe care le vei lua în vederea schimbării percepţiei asupra jocurilor de noroc din ţara noastră?

RomBet va fi acel „refresh” de care este atâta nevoie în relaţiile dintre mediul de afaceri ce activează în această zonă, instituţii abilitate şi piaţa care ne percepe într-un mod departe de adevăr. Vom avea acţiuni dedicate, vom pune preţ pe transparenţă, prin prezentarea informaţiilor într-un mod cât mai onest şi detaliat.

În martie a avut loc cea de a treia ediţie a Conferinţei Române de Gambling, iar în septembrie va avea loc cea de a doua ediţie a seminarului Ora Exactă în Gambling, proiecte iniţiate de revista noastră, Casino Life & Business Magazine. Ce parere ai despre aceste evenimente?

Am salutat mereu astfel de iniţiative, cred că aceste acţiuni ar trebui să fie mai dese, numai aşa putem depista şi rezolva problemele acestui domeniu.

Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a fost partener cu revista noastră la cea de a treia ediţie a Conferinţei Române de Gambling. Ce părere ai despre activitatea de până acum a acestei instituţii?

De la infiinţare şi până acum Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a depus eforturi foarte mari să menţină un nivel de profesionalism într-un domeniu destul de complicat şi, după parerea mea, până acum şi-a facut datoria extrem de bine.


Cunoşti revista noastră. Ce părere ai despre ea şi ce ar trebui să aibă în plus ca să fie şi mai utilă celor din domeniul jocurilor de noroc, fie ei jucători, producători sau operatori?

Ştiu revista de foarte mulţi ani si o apreciez. Găsesc mereu în ea informaţii complete şi de mare ajutor. Ce-ar trebui să aibă în plus? Absolut nimic, o consider foarte bună aşa cum este 

Ce poţi să spui cititorilor Casino Life & Business Magazine?

Mai întâi îi voi împărţi în cele trei categorii: cei care organizează această industrie, jucătorii din ea şi legiuitorii domeniului. Organizatorilor le transmit – fiţi unitari în idei şi comunicare, numai aşa veţi reuşi! Am un mesaj şi pentru jucători – jucaţi, dar jucaţi responsabil! Şi nu îi pot uita pe legiutori – păstraţi colaborarea deschisă, transparentă, corectă cu domeniul şi totul va fi echitabil pentru ambele părţi. Mult succes tuturor!

Articolul precedent7 licențe pentru poker online în New Jersey
Articolul următorROMBET a pornit, oficial la drum

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.