Cronica de poker by Holdem.ro

0

Poker live

Luna aceasta s-a terminat WSOP și a mai ramas de disputat masa finală, unde vor juca cei 9 finaliști, din care 7 vor câștiga premii de peste 1 milion de $. Peste 222 milioane de $ au fost plătiți ca premii, au participat peste 74.000 persoane din 101 țări din care 13 au câștigat cel puțin o brățară.

Timpul însă trece și nici bine nu s-a așternut liniștea în grandioasele săli de turnee unde s-a jucat WSOP și deja auzim de noi rezultate și evenimente care ne vor capta atenția la finalul acestei veri.

Un rezultat bun a obținut Cristinel Liță. Ocupantul locului 2 la PokerFest București în Noiembrie 2011, a obținut un loc 2 cu puțin timp în urmă la WPT National Venezia unde a luat un premiu de 51.000 EUR. Dacă tot am adus vorba despre PokerFest, atunci trebuie să știți faptul că sateliții pentru evenimentul de la Mamaia sunt în toi și se desfășoară pe Concord Gaming unde găsiți pachete de 1000EUR pe care le puteți câștiga și în urma turneelor freeroll.

Evenimentul de la Mamaia se va desfășura între 5 și 9 Septembrie și trebuie să participați pentru că veți avea despre ce să povestiți. În acest an mai urmeaza evenimente la Iași, București și Brașov.
PokerStars a anunțat că așteaptă un număr record de participanți la EPT Barcelona. Aproximativ 300 de jucători se vor califica online în acest an, cu peste 130 mai mulți decât anul trecut, ceea ce înseamnă un nou record pentru cei de la echipa de turnee live a PokerStars. EPT Barcelona se va desfășura între 15 și 25 August și veți putea urmări transmisia cu delay de cateva zeci de minute pe Holdem.ro. Sateliții rulează deja pe PokerStars și puteți câștiga pachete cu toate cheltuielile incluse.

ISPT (International Stadiums Poker Tour) este un proiect grandios ce a fost anunțat la finalul anului 2011. Multa lume s-a îndoit de șansele ca acest eveniment să se întâmple și după multe amânări și posibilități de anulare, se pare ca evenimentul a intrat în linie dreapta. Datele au fost anunțate și se pare că între 31 Mai și 6 Iunie 2013 vom avea parte de un turneu în Europa care va rivaliza și poate chiar depăși WSOP. Conceptul este nou și revoluționar, promițând un spectacol de zile mari. 30.000 oameni vor începe jocul în tribune, pe o platforma de poker online, pe dispozitive oferite de organizatori. Apoi ultimii 3000 rămași vor coborâ pe mesele de pe gazon pentru a juca live. În final, vom avea masa finală în centrul stadionului Wembley.

Fondul de premiere anunțat este de 20.000.000 EUR și la acest moment sunt înscriși peste 2500 jucători. Taxa de intrare este de 600EUR și jucătorii pot face un rebuy și un dublu addon în prima zi. Pentru cei care vor să intre direct în evenimentul live, au fost rezervate un numar de locuri direct la mesele live, la un preț de 6000EUR.
Michael Mizrachi este primul ambasador al ISPT și acesta și-a luat deja rolul în serios. Probabil că ISPT va fi unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului 2013 pentru jucătorii de poker având în vedere structura și locația.

Primii care oferă sateliți live sunt cei de la Tangiers Casino, însă vor apărea sateliți atât online cât și live din ce în ce mai mulți odată cu apropierea de eveniment.

Poker Online

Se pregătește un nou boom al pokerului?

15 Aprilie 2011 a fost ziua în care pokerul online a primit cea mai mare lovitură din istorie. După mai bine de un an de la “Vinerea Neagră” vedem un declin de aproximativ 35% pentru pokerul online și deși există săptămâni când traficul crește, per total, tendința este ca traficul jucătorilor pe siteurile de poker să fie din ce in ce mai mic.

Însă tot mai multe persoane din industrie sunt de părere că un nou boom este așteptat în următorul an și jocurile ar putea să explodeze, dincolo de criza financiară la nivel global.

În Martie 2012, CEO-ul Zynga a declarat că i s-ar părea natural să se extindă și în industria de jocuri de noroc pe bani reali. Au apărut câteva luni mai târziu zvonuri că cei de la Zynga sunt interesați să cumpere rețeaua Ongame, iar spre finalul luni Iulie s-a făcut o declarație oficială că Zynga va intra pe piață în prima jumătate a anului 2013.

Însă foarte puțină lume știe de fapt ce inseamna Zynga Poker și vom încerca să explicăm foarte simplu, cu câteva numere ce ar putea să însemne intrarea Zynga pe piața jocurilor cu bani reali.

În primul rand, Zynga are la orice ora din zi și din noapte peste 100.000 de jucători de cash la mese. Asta înseamnă de 5 ori mai mult decât PokerStars (care este cel mai mare site de poker online pe bani reali din lume ) și mai mult decât dublu decât toată industria. În turnee și SNG-uri, lucrurile stau chiar și mai bine pentru cei de la Zynga Poker care au de aproximativ 3 ori mai mulți jucători decât toate celelalte siteuri de poker la un loc. În total pe Zynga sunt între 59-62 milioane de utilizatori activi pe zi.

Să calculam și valoarea jocurilor de pe Zynga Poker, bazându-ne pe tranzacțiile cu fise care umplu internetul, de la siteuri de licitații online, până la siteuri dedicate acestui domeniu.

Pe internet valoarea cea mai mică pentru care se fac tranzacții este de 5$ și cea mai mare de 250$. Pentru 5$ primești 1.6 milioane de fise Zynga și pentru 250$ primesti 324 milioane de fise.

Mizele sunt cuprinse între 1 / 2 și 4 mil / 8 mil la cash și de la 100 pana la 5 mil fise la SNG. Asta înseamnă că jocurile la cash ar avea un echivalent de până la 3$ / 6$ pentru cea mai mare miza și cele mai mari SNG-uri care s-ar putea juca ar fi cele cu 4$ buy in.
Dacă luăm în calcul faptul că au fost deja acordate primele licențe pentru piața din SUA și că vom vedea poker online legal în SUA probabil până în 2013 atunci există toate șansele ca un nou boom să se producă și de această dată să fie mult mai mare decât cel din 2003 când Chris Moneymaker s-a calificat online printr-un satelit și a câștigat evenimentul principal WSOP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here