Eveniment în Bulgaria

Cinci luptători la Varna

Raul Cătinaş, Cătălin Moroşanu, Andrei Stoica, Benny Adegbuyi şi Corneliu Rus sunt cei cinci sportivi care vor reprezenta România la cel de-al treilea World Grand Prix mondial al circuitului Superkombat, care va avea loc pe 7 iulie în staţiunea bulgară Varna.

Cornelui Rus va avea parte de cel mai important meci din carieră, urmând să se bată cu unul dintre luptătorii de legendă ai K-1, bielorusul Alexey Ignashov, cel care i-a învins, în cariera sa, printre alţii, pe Badr Hari, Semmy Schilt, Peter Aerts şi Remy Bonjasky. Dacă Raul Cătinaş, Andrei Stoica şi Cătălin Moroşanu vor lupta în super-fight-uri, Benny Adegbuyi are ocazia să se califice şi el pentru Final Elimination din luna noiembrie deoarece va participa la piramida de patru, unde vor mai fi prezenţi croatul Mladen Brestovac, bulgarul Kostadin Kostov şi ucraineanul Rogava Tsotne.

Devenit de curând consilier judeţean la Iaşi, Cătălin Moroşanu va avea primul său meci în calitate de om politic. “Mama lor de bulgari, ne-au luat ei turiştii, dar îi aduc eu înapoi. Vom bate tot în Bulgaria”, a anunţat cel supranumit “Moartea din Carpaţi”.

La cel de-al treilea WGP al anului vor lupta sportivi din 10 ţări, evenimentul urmând să fie transmis în direct în 75 de ţări. În cadrul evenimentului care se va disputa în sala de 6.000 de locuri a oraşului Varna se va pune în joc şi centura mondială Superkombat la categoria grea, meci care îi va adduce faţă în faţă pe Ismael Londt, din Surinam, şi pe francezul Freddy Kemayo.

Promotorul Irimia promovează turismul românesc pe litoralul rivalilor

Preşedintele Superkombat, Eduard Irimia, a anunţat că va promova, la Varna, şi litoralul românesc al Mării Negre. “În cadrul galei, vom face reclamă mai multor cluburi, hoteluri şi restaurante de pe litoralul nostru. În fiecare weekend, se estimează că sunt prezenţi în Bulgaria aproximatic 20.000 de turişti români, iar la gală cred că din cele 6.000 de locuri, aproape o treime vor fi ocupate de conaţionali”, ne-a declarat promotorul Eduard Irimia. Un mod inedit de a-i atrage pe turişti în România va fi prezenţa a 10 fete din echipa Sexy Kombat la Varna. “În curând vom începe castingul şi vom alege 10 fete pe sprânceană pentru a-i impresiona pe spectatori să le dăm un nou motiv să viziteze ţara noastră”, ne-a mai spus preşedintele Superkombat.

Articolul precedentMiss Vesuvius 2012
Articolul următor„Casino Life & Business Magazine” se implică activ în sport

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.