Chiriile și ratele sunt amânate de către NOVOMATIC România, care este alături de partenerii săi în acestă nouă provocare.
Totodată NOVOMATIC România îndemnă la solidaritate și responsabilitate în această perioadă deosebit de dificilă.
NOVOMATIC România este alături de industrie pentru găsirea celor mai bune soluții pe timp de criză.
În contextul economic actual, generat de pandemia COVID-19, industria jocurilor de noroc trebuie să fie unită pentru a gestiona eficient și prompt această situație. NOVOMATIC România este alături de parteneri în această nouă provocare și îndeamnă companiile la solidaritate și responsabilitate.
„Având în vedere dispozițiile din Ordonanța Militară nr.1/17.03.2020, privind unele măsuri de urgență care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri, stabilirea unor măsuri suplimentare pe baza evaluării criteriilor prevăzute la art. 2 și art. 4, alin.(2) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020, privind instituirea Stării de urgență pe teritoriul României, s-a hotărât suspendarea tuturor activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, tratament balnear și de ingrijire personală, realizate în spații închise.“
,,Siguranța publică primează și suntem în deplin acord cu măsurile impuse de autorități, dar trebuie să ținem cont că un bun management al crizei are ca scop final protejarea business-ului și reducerea impactului generat de aceste ameninţări. Pentru că business-ul funcționează unitar și fiecare ramură este importantă pentru ca întreg sistemul să funcționeze, NOVOMATIC România este alături de dumneavoastră și vă propune soluții eficiente, astfel încât să depășim împreună această perioadă.”, a transmis Valentin-Adrian GEORGESCU, CEO NOVOMATIC România.
Chiriile și ratele sunt amânate astfel:
Conform celor menționate mai sus, pe perioada suspendării activității jocurilor de noroc, NOVOMATIC România vine în sprijinul partenerilor cu următoarele măsuri:
Contracte de închiriere:
Pentru perioada 01.03.2020 -17.03.2020, suma ce trebuie achitată de către dumneavoastră se va factura după reînceperea activității, iar plata facturii se va achita eșalonat, în tranșe egale, pe parcursul primelor 3 luni de la ridicarea suspendării activității de jocuri de noroc de către autorități;
Pentru perioada suspendării activității sunteți scutiți de la plata chiriei.
Contracte de vânzare cu plata în rate:
Ratele aferente perioadei suspendării activității se vor decala la sfârșitul contractului de vânzare în rate, efortul financiar fiind și el decalat. Astfel, contractul va fi prelungit proporțional cu numărul de luni în care activitatea a fost suspendată.
“Continuăm să vă susținem în afacerea dumneavoastră!” este motto-ul care ne ghidează în această perioadă.
Promptitudinea în aceste situații este unul dintre factorii cheie și trebuie să luăm măsuri eficiente și echilibrate de susținere a business-ului, dar pentru asta vom avea nevoie și de sprijinul autorităților. Este o situație nouă, însă industria noastră este obișnuită să se adapteze și să găsească soluții.
Este important să conștientizăm valorile care stau la baza business-ului nostru și faptul că această perioadă este una temporară.
Îndemn la solidaritate și responsabilitate: Vă îndemnăm să luați deciziile de management cu responsabilitate, corectitudine și siguranță. Ca de fiecare dată, vom reuși împreună să găsim pârghii prin care activitățile economice să continue într-un mediu sigur pentru clienții și angajații noștri.