Central European Gambling Summit 20 se amână din cauza pericolului infectării cu coronavirus care s-a extins în peste 18 dintre statele Uniunii Europene.
Având în vedere că, începând de luni 2 martie, nivelul de risc privind coronavirusul în Uniunea Europeană a trecut de la moderat la ridicat, așa cum a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, toate companiile din acestă regiune și-au luat masuri de prevenire și și-au diminuat drastic numărul de călătorii, iar angajații care sunt obligați să călătorească trebuie, la întoarcere să se autoizoleze pentru 14 zile.
Acest fapt duce la imposibilitatea moderatorilor și speakerilor străini de a fi prezenți la Central European Gambling Summit 20 – CEGS20 în perioada 10-11 martie.
În același timp și reprezentanții români și-au manifestat ingrijorarea față de participarea la un asemenea eveniment de amploare în această perioadă dificilă cînd răspîndirea virusului COVID-19 s-a extins în 18 dintre statele Uniunii Europene și continuă să se extindă.
Luând în considerare toate aceste aspecte, organizatorii CEGS20 au hotărât, amânarea evenimentului pentru o dată ce va fi anunțată în cel mai scurt timp.
Decizia s-a făcut în concordanță și cu atenționările și informările Ministerului Sănătății și Ministerului Afacerilor Externe din România, dar și cu acordul direct al Partenerilor susținători ai CEGS20.
Vă mulțumim pentru întelegere și vă cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate de acestă amânare, dar suntem convinși că protejarea sănătății oamenilor, în acest moment dificil, trebuie să fie mai presus de orice!
Vă vom ține la curent cu noile detalii despre CEGS20 atât prin sistemul de Breaking News cât și prin websiteul nostru.