Cazinoul din Cluj Napoca va fi renovat în cele din urmă, deşi întro primă fază consilierii locali puseseră problema abandonării acestui proiect, în favoarea construcţiei unei Filarmonici. Proiectul realizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a fost catalogat ca prea dăunător pentru Parcul Central, iar Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului a dat un aviz negativ.
În cazul construirii Filarmonicii, partea din spate a actualei clădiri a cazinoului ar fi fost demolată, iar o parte din parc ar fi fost defrişată, pentru a putea fi construit un al doilea corp care să adăpostească sala de concerte.