dan iliovici

Câteva întrebări și mai multe posibile răspunsuri

Ne referim, bineînțeles, la jocul responsabil.

de Dan Iliovici, Vicepreședinte, ROMBET

Cam știm ce se face la nivel național și internațional pentru a ajuta pe cei care au probleme, știm care sunt programele dedicate educării tinerilor și a celor aflați în grupele de risc, cu privire la posibilele efecte negative ale practicării excesive a jocurilor de noroc.
În ce privește publicitatea, avem câteva prevederi legale cu caracter general, prevederi pe care operatorii le interpretează și le aplică, de cele mai multe ori, cu bună-credință. În acest context trebuie să subliniem faptul că tot operatorii sunt aceia care au programe și inițiative dedicate jocului responsabil, fără sa aștepte adoptarea unor măsuri coercitive de către autorități.

Având toate aceste programe, reglementări și inițiative, se naște prima întrebare:
Cât sunt de eficiente toate acestea?, apoi
Cum măsurăm eficiența?
Sau așa cum spunea H.I. Harrington:
”Dacă nu poți măsura ceva, nu-l poți înțelege.
Dacă nu-l poți ințelege, nu-l poți controla.
Dacă nu-l poți controla, nu-l poți îmbunătăți!”

Ori noi chiar ne dorim să îmbunătățim aceste programe, ne dorim să le facem utile, cât mai eficiente.

Dacă pentru procese clasice este relativ ușor să răspundem acestor prime întrebări, în cazul jocurilor de noroc lucrurile arată o cu totul altă situație. Și asta nu din cauză că cineva ar căuta să ascundă anumite lucruri sau stări de fapt, ci pentru că avem de a face cu un domeniu cu totul special. Iar în cazul jucătorilor cu probleme, lucrurile se complică și mai mult.

Cât iaurt consumă un adult pe an?

Pentru a da un exemplu concret, să luăm o statistică cu privire la consumul de iaurt sau cafea (sau chiar bere!) pe cap de locuitor pe an/lună/zi.
Nu cred că apar probleme deosebite pentru o companie de studii de piață să obțină raspunsuri oneste la întrebările privind aceste produse de larg consum. Cei intervievați nu au motive să deformeze realitatea, dacât poate involuntar, dacă nu-și amintesc exact câte iaurturi au consumat în ultima lună. Totodată, nu este nicio problemă să ai acces la un eșantion reprezentativ de subiecți intervievați. Mergi în fața unui supermarket cu un chestionar și, cu puțin antrenament și noroc, obții în scurt timp răspunsurile dorite.

Câte jocuri ”consumăm” pe an?

Acum să trecem la cazul nostru, al jocurilor de noroc.
Dacă societatea nu blamează pe nimeni pentru obiceiul de a consuma iaurt, jucătorii – în special cei cu probleme mai grave de joc – știu foarte bine care este atitudinea familiei, a prietenilor, a societății în general, față de jocurile de noroc și față de cei ce le practică. Oricât i-ar asigura cineva că studiul de piață are caracter anonim, că datele sunt prelucrate doar în scop stiințific, fără a fi trimise la ANAF(!), tot va exista o reținere în a da informații reale. Ca să nu mai spun cât de ”ușor” sunt abordabili cei care ies (sau intră) într-o locație de joc – asta apropó de iaurt.
Mai mult, cei cu probleme vor încerca să deformeze realitatea, pentru a se încadra în ”normalul” acceptat de societate.
Vor pretinde că și ei sunt perfect normali, că joacă numai din când în când, ca orice om, că nu cheltuie mai mult decât își permit. Poate doar cei care admit, în mod deschis, sincer, că au probleme, vor oferi informații de încredere. Sunt cei care caută ajutor de specialitate prin programele de tip joc responsabil, prin accesarea cabinetelor psihologilor.
La cea mai comună întrebare, des întâlnită în studiile de piață privind incidența participării la jocurile de noroc: De câte ori ați jucat la jocuri de noroc în ultimul an?, raspunsul este atât de ”elastic”, încât m-am întrebat dacă nu cumva întrebarea este pusă… la mișto.
Să-mi fie scuzat termenul neacademic, ușor peiorativ, dar, în cel mai fericit caz, această întrebare denotă o necunoaștere a domeniului gamblingului și al celor care îl practică.
Știu că există așa-numitele întrebări indirecte, că există focus-grupuri, metode și mijloace de a obține informații cât mai exacte despre domeniul studiat, dar totuși rămâne bariera sensibilității subiectului jocurilor de noroc. Plus că, în cazurile de dependență, jucătorii sunt experți în a disimula problemele lor.

dan iliovici rombet

Ce este de făcut?

Ce ar fi de făcut pentru a ”rezolva” această problemă?
În primul rând, ar trebui ca cei care efectuează studiul să se familiarizeze cu domeniul gamblingului.
Cred că este necesar dialogul (informal) cu operatorii de jocuri, cu personalul implicat direct în relația cu jucătorii, cu jucătorii înșiși, cu psihologi, cu autoritățile. Cei ce vor realiza studiul ar trebui să se ”împrietenească” cu toți aceștia.
Și mai cred că ar mai trebui să cunoască legislația specială a domeniului, chiar și numai pentru a avea un limbaj comun cu cei pe care îi studiază.
Aș supralicita, afirmând că ar trebui să joace ei înșiși. Cine nu a mâncat cel puțin un iaurt, nu poate să-i descrie gustul…

Altă întrebare!

Să trecem mai departe, la altă întrebare, la așa numitele obiective ale studiului de piață.
Ce vrem să aflăm în urma studiului? Ce măsurăm?
Avem aici clasicele întrebări pe care le adresează mass-media, de fiecare dată când apare pe ecran subiectul jocurilor de noroc:
Câți români joacă la jocurile de noroc?
Câți jucători au probleme de joc?
Câți sunt dependenți?
Cât cheltuie… sau cât pierd românii la jocurile de noroc?

Apoi ar urma subiecte de interes mai mult pentru specialiști, pentru autorități, dar și pentru operatorii înșiși:
Cât este GGR-ul, Gross Gaming Revenue (veniturile brute din jocurile de noroc), pe fiecare tip de joc?

Vom continua această temă în numărul următor al revistei.