Reglementările naționale privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale – consecințe asupra activității jocurilor de noroc
Serie de articole din „Practica jocurilor de noroc” de Anchidim Zăgrean, vicepreședinte Rombet
O problemă aparte, în aplicarea unitară a prevederilor legale, cu repercusiuni grave în activitatea organizatorilor de jocuri de noroc în cazul nerespectării lor, o constituie pachetul de reglementări privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
De ce constiuie aceste reglementări o problemă de aplicare practică pentru cei care organizează și exploatează jocuri de noroc?
În primul rând, din faptul că la art.1, din OUG 28 din 1999, așa cum a fost actualizată, se prevede că este obligatoriu ca cei care încasează, în numerar sau prin card bancar, parțial sau integral, contravaloarea prestărilor de servicii efectuate direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.
Ca urmare a acestei prevederi legale, pe bonul fiscal emis trebuie să se regăsească tipărită contravaloarea unui serviciu prestat și achitat cu numerar sau card bancar, dar această condiție nu este îndeplinită în activitatea de jocuri de noroc.
În activitatea de jocuri de noroc, suma încasată de la jucător nu reprezintă venit pentru organizator (urmare a unui serviciu prestat), această sumă reprezintă miza de joc, consemnată ca atare, prin eliberarea de mijloace de joc auxiliare și este reglementată de norma specială a jocurilor de noroc, în sensul că această sumă reprezintă taxa de participare la joc.
În al doilea rând, din faptul că prin reglementarea privind obligația operatorilor economici de a utilize aparate de marcat electronice fiscale se interzice categoric unui operaror economic să înmâneze clienților documente care atestă plata contravalorii bunurilor achiziționate sau serviciilor prestate, altele decât bonurile fiscale. Pe de altă parte, legislația specifică jocurilor de noroc obligă organizatorii, ca în schimbul sumelor depuse, ca mize de joc, să elibereze acestora mijloace reprezentând jetoane, impulsuri, tichete sau alte asemenea mijloace, care constituie, în înțelesul OUG 77/2009, mijloace de joc auxiliare și acestea concură la organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.
De asemenea, reglementarea specială, obligă organizatorul de jocuri de noroc, să achite câștigurile persoanei fizice care a prezentat jetoane, cupoane, bilete sau alte mijloace pentru a dovedi câștigul, dovezi care sunt prezentate material.
O primă concluzie care se desprinde, din cele prezentate mai sus, ar fi că organizatorul de jocuri de noroc este obligat să încalce una din cele două prevederi legale, prin asumarea consecințelor, iar consecința cea mai gravă este cea a încălcării reglementării speciale care înseamnă, în practică, pierderea dreptului de a organiza și exploata jocuri de noroc. Prin încălcarea reglementării privind casele fiscale intră în conflict cu reprezentanții ANAF care, din istoricul perioadelor precedente, nu acceptă faptul că aceste obligații, de a elibera bon fiscal, nu se referă la sumele încasate de organizatori, ca mize de joc, ci la contravaloarea prestărilor de servicii efectuate. În al treilea rând, o problemă deosebită, în practica reglementarii caselor fiscale, o reprezintă modul în care autoritatea fiscală a înțeles să pună în executare legea, prin adoptarea Normelor Metodologice, iar aceasta normă secundară pur și simplu modifică atât sensul, cât și conținutul prevederilor din legea principală, atunci când dezvoltă scutirea de la utilizarea caselor fiscale pentru o serie de operațiuni, astfel:
Legea prevede scutiri pentru activitățile pentru care încasările se realizează pe bază de bonuri cu valoare fixă tipărite conform legii – bilete de acces la spectacole, muzee, expoziții, târguri și oboare, grădini zoologice și grădini botanice, biblioteci, locuri de parcare pentru autovehicule, bilete de participare la jocuri de noroc și altele similare;
În Normele de aplicare, în interpretarea proprie, prevederea legală suferă o transformare totală, devenind bonuri cu valoare fixă iar suma fixă percepută de la client fiind pretipărită pe documentul eliberat acestuia. Ba mai mult, se și adăugă faptul că nu intră sub incidența acestor prevederi, din ordonanța de urgență, jocurile de noroc – pariurile în cotă fixă pentru care utilizatorii vor emite bonuri fiscale pentru sumele încasate de la clienți.
Acum se poate desprinde a doua concluzie, care ne trimite cu gândul la faptul că această reglementare secundară a fost adoptată cu scopul de a proteja ANAF-ul de acțiunile eronate din trecut, în legătură cu activitatea de jocuri de noroc, de tip pariuri în cotă fixă, prin faptul că la adoptarea acestor Norme nu au fost respectate prevederile Legii 24 din 2000, referitoare la faptul că:
n proiectul de act normativ, întocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depăși limitele competenței instituite prin acel act și nici nu poate contraveni principiilor șI dispozițiilor acestuia;
n proiectul de act normativ trebuie să fie corelat cu reglementările comunitare și cu tratatele internaționale la care România este parte;
n într-un act normativ emis pe baza și în executarea altui act normative de nivel superior nu se utilizează reproducerea unor dispoziții din actul superior, fiind recomandabilă numai indicarea textelor de referință. În asemenea cazuri preluarea unor norme în actul inferior poate fi făcută numai pentru dezvoltarea ori detalierea soluțiilor din actul de bază;
n elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată, în funcție de importanța și complexitatea acestora, de o activitate de documentare și analiză științifică, pentru cunoașterea temeinică a realităților economico-sociale care urmează să fie reglementate, a istoricului legislației din acel domeniu, precum și a reglementărilor similare din legislația străină, în special a țărilor Uniunii Europene;
n inițiatorii proiectelor de acte normative pot solicita, pentru documentarea lor legislativă, informații suplimentare de la Consiliul Legislativ și alte autorități sau instituții cu atribuții de informare în material respectivă.
A treia concluzie este că, autoritatea națională, introduce voit, pentru punerea în aplicare a legii, condiții discriminatorii pentru organizatorii de jocuri de noroc, cu tratament diferit pentru operatorii de jocuri de noroc de tip pariuri în cotă fixă, față de ceilalți operatori, inclusiv față de Loteria Română care, de altfel, se regăsește în ograda proprie a normatorului.
Revenim cu alte opinii, în următorul număr al revistei…
