Câștigătorul marelui premiu

Câștigătorul marelui premiu la Loto 6 din 49 de anul trecut, gălățeanul Andrei Butnariu, a murit în urma unui stop cardiac. 

Andrei Butnariu, gălățeanul care a câștigat anul trecut marele premiu la Loto 6 din 49, s-a stins din viață, joi, în urma unui stop cardiac, informează postul de radio gălățean Pro Lider FM. 

În mai 2019, gălățeanul care juca la loto de 20 de ani, după propriile mărturisiri, a câștigat suma de 4,7 milioane de euro.

”A murit gălățeanul care anul trecut, în mai, a câștigat marele premiu la Loto 6 din 49, în valoare de 4,7 milioane de euro. Andrei Butnariu, proprietarul unei firme de efecte pirotehnice, a încetat din viață, în urma unui stop cardiac”, a anunțat, joi, Por Lider FM pe pagina de Facebook.

La vremea respectivă,câștigătorul marelui premiu povestea că și-a verificat biletul luni dimineață, așa cum proceda de obicei. “Cine face ca mine, ca mine să pățească!”, a fost mesajul pe care proaspătul milionar în euro l-a transmis în mai 2019 tuturor jucătorilor Loteriei Române. Gălățeanul a mai declarat cu acel prilej, până la momentul respectiv, mai 2019, obținuse mai multe premii la categoria a II-a, la care joacă aceleași numere în mod constant, combinație care i-a adus în final și marea sumă oferită de Loterie.

”În cursul zilei de ieri, 14 mai 2019, s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române câștigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 de duminică, 12 mai 2019, în valoare de 22.265.937,00 lei (aproximativ 4,7 milioane de euro). Pe lângă premiul de categoria I, posesorul biletului norocos a obținut si 18 câștiguri de categoria a II-a, 45 câștiguri de categoria a III-a si 20 câștiguri de categoria a IV-a, valoarea totală a câștigului fiind de 22.406.795,79 lei”, a fost comunicatul de atunci al Loteriei Române. 

Articolul precedentDecizia Autorităților de a deschide industria jocurilor de noroc, este salutată de Asociația ROMBET
Articolul următorNoul Cod de Conduită privind publicitatea responsabilă pentru operatorii online publicat de EGBA (Partea a 2 a)