Snagovul găzduiește Campionatul European de Snooker
• Evenimentul este găzduit de complexul hotelier Mirage din Tâncăbești (Snagov), între 18 și 29 iunie
• Peste 250 de participanţi, arbitri, oficiali şi suporteri din 29 de țări europene vor vizita Capitala şi împrejurimile acesteia
• Pe 27 iunie, Complexul Hotelier Mirage va găzdui Adunarea Generală a Asociației Europene de Biliard și Snooker (EBSA)

Federaţia Română de Snooker, EBSA – Asociaţia Europeană de Biliard şi Snooker și Innovation Travel & Events organizează, la Complexul Hotelier Mirage din Snagov, un triplu Campionat European de Snooker. Evenimentul are loc între 18 şi 29 iunie 2018. Cele trei Campionate sunt: 6 Reds Snooker (18-22 iunie), respectiv Echipe (Ladies, Masters & Men) și Single Ladies & Masters (23-29 iunie).

Evenimentul reunește peste 200 de participanţi la cele trei categorii, din 29 de ţări: Austria, Belarus, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Anglia, Finlanda, Franța, Germania, Ungaria, Islanda, Irlanda, Irlanda de Nord, Israel, Italia, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Rusia, Scoția, Serbia, Elveția, Slovacia, Suedia, Norvegia, Turcia, Ucraina, Țara Galilor și, firește, România.

Alături de aceştia, în Bucureşti se vor afla şi 26 de arbitri internaţionali de snooker, precum și suporteri din mai multe țări. Campionatul este deschis publicului. Triplul Campionat European de Snooker va avea şi o importanţă turistică, iar cei aproape 200 de participanţi şi suporteri vor avea ocazia de a se familiariza cu Bucureştiul şi cu împrejurimile sale. Pe 27 iunie, Complexul Hotelier Mirage va găzdui și Adunarea Generală a Asociației Europene de Biliard și Snooler (EBSA).

„Federația Română de Snooker a luat ființă în anul 2007. Este, în comparație cu federații similare, o federație tânără. Conducerea FRS și-a asumat în acești ani să organizeze trei Campionate Europene și un Campionat Mondial, având în vedere că țara organizatoare are dreptul de a înscrie mai mulți sportivi în competiție. După cum cunosc cei din sport, este foarte important ca sportivii să participe la cât mai multe competiții internaționale de nivel european sau mondial. În pofida eforturilor organizatorice, FRS a decis să ofere sportivilor români șanse cât mai multe de a se confrunta cu jucători de mare performanță. Pe de altă parte, cei care au participat la edițiile precedente au avut numai cuvinte de apreciere față de șansa de a vizita Bucureștiul și de a se bucura de tradiționala ospitalitate autohtonă. Îi așteptăm cu drag pe toți sportivii și însoțitorii acestora precum și pe arbitrii care vor veghea la buna derulare a evenimentului”, a precizat Francisc Tobă, preşedintele Federaţiei Române de Snooker.

Snooker-ul este una dintre cele trei discipline (pool, carom si snooker) din familia biliardului şi aniversează în acest an 140 de ani de la apariţie. Îşi are originea în biliardul englezesc, apărut în urmă cu peste 300 de ani. Snooker este practic ”nepotul” biliardului englezesc, apărând în 1875 ca urmare a unei extensii a celor trei bile, albă, galbenă şi roşie, care făceau obiectul de activitate al biliardului englezesc. Astfel Sir Chamberlain a adăugat încă 14 bile roşii şi încă cinci colorate, la cea galbenă, ajungând astfel la forma actuală denumită snooker.

Asociaţia Europeană de Biliard şi Snooker (EBSA) a fost înfiinţată în urmă cu peste 30 de ani, iar în prezent are 42 de ţări europene membre. Începând cu 1988, EBSA organizează primul turneu european de snooker dedicat amatorilor.

„Vom încerca să punem în prin plan potenţialul turistic al oraşului Bucureşti și al împrejurimilor sale. Anii trecuți, participanţii la dublul Campionat European și la Campionatul Mondial Under 21 organizate în Bucureşti ne-au oferit un feed-back foarte bun privind Capitala României, astfel că ne-am hotărât ca în acest an să propunem mai multe opţiuni turistice tinerilor participanţi, dar şi însoţitorilor, arbitrilor şi suporterilor veniţi din toată Europa. Ne bucurăm că atât Bucureștiul, cât și împrejurimile, devin destinație de evenimente din ce în ce mai solicitată pe plan internațional. În plus, suntem onorați că am contribuit și noi la această promovare și dezvoltare a Capitalei”, a declarat Raluca Repanovici, managing partner Innovation Travel & Events.

Casino Life & Business Magazine este partener al acestui Campionat European de Snooker.