Au apărut în China, în secolul al doisprezecelea. Iniţial au fost bancnote (se ştie că banii de hârtie au fost inventaţi de chinezi) şi reprezentau chiar valoarea câştigurilor. Pentru a vedea cum au evoluat primele cărţi de joc, putem arunca o privire la plăcuţele din jocul Mahjong.

În Europa, cărţile de joc au intrat mai târziu, via India, unde au suferit ceva modificări, devenind asemănătoare cu cele din ziua de azi. Trebuie menţionat faptul că, în India, cărţile de joc erau rotunde, de unde provine şi desenarea lor în oglindă, pentru a putea fi văzute din orice poziţie, iar jucătorii să nu aibă timpi morţi în care să aranjeze cărţile din mână.

Nu este cunoscut un an exact şi nici cine le-a adus. Se ştie însă ca în anul 1278 ele existau. Atunci, Petrarca a lansat o lucrare intitulată „Despre remediile proastelor obiceiuri“, în care trata şi jocurile. Nu se specifică clar dacă este vorba despre jocurile de cărţi sau altfel de jocuri, dar dat fiind faptul că sunt tratate ca nişte vicii, se poate presupune că era vorba despre jocul de cărţi.

Până în Europa, cărţile de joc au mai trecut pe la persani şi mamelucii din Egipt. Acolo au căpătat formele umane. Iniţial, mamelucii foloseau numele comandanţilor militari sau al sultanului, pentru a preciza care carte este mai mare ca valoare. Cele trei cărţi mari cu reprezentare umană se regăsesc şi astăzi în pachetele de cărţi de joc, sub forma regelui, reginei şi a valetului. La mameluci ele se numeau „malik“ (rege), „na’ib malik“ (vicerege) şi „thani na’ib“ (al doilea vicerege).

Cele mai vechi menţionări clare ale cărţilor de joc datează din secolul al XIV-lea. În 1371 în Spania, în 1377 în Elveţia şi în 1380 în Florenţa, Paris şi Barcelona. Un candidat pentru cea mai veche menţiune poate fi o ordonanţă din Paris, din 1369, care se referă la jocurile de noroc. Nu menţionează cărţile de joc, dar o republicare a sa din 1377 menţionează clar jocurile de cărţi, fără a le anunţa ca pe o noutate. Primul act oficial din Europa prin care este cumpărat un pachet de cărţi de joc apare în 14 mai 1379, emis de către Johanna, ducesă de Brabant, Wenceslaus şi Luxembourg, către un servitor prin care îi solicită să-i cumpere pachetul.

Iniţial, cărţile de joc erau din lemn şi se pictau de mână. După apariţia tiparului, găsim şi cărţile tipărite. O variantă mai scumpă a acestora era reprezentată de cele gravate. Semnele au suferit numeroase modificări. De exemplu, trefla este o sabie stilizată. Cele patru semne folosite astăzi, au fost oficializate în Franţa, pe la 1480. La fel şi imaginile. Până să ajungă rege, regină şi valet, s-au mai folosit variante alternative de rege, regină, cavaler şi servitor.

Regele era cea mai mare carte din joc. O perioadă, în statele germane, acesta a făcut schimb cu regina, dar s-a revenit în câţiva ani, moda neprinzând la jucătorii care erau preponderent bărbaţi. Asul era iniţial cartea cu cea mai mică valoare, aceea de unu. Lucru ce se observă şi acum pe cărţile de joc, deoarece are un singur simbol. A devenit cea mai valoaroasă ca urmare a unor jocuri practicate în Franţa după Revoluţie. A fost o imixtiune a politicului în jocuri, deoarece noii conducători ai Primei Republici franceze au dorit ca să demonstreze că în regimul lor, cei asupriţi, consideraţi de vechiul regim ca fiind ultimii oameni, sunt acum mai valoroşi decât regele. Termenul de „as“, provine din jocurile de zaruri. Termenul de „valet“, în engleză „Jack“ vine de la faptul că iniţial cartea se numea „Knight“ (cavaler) şi avea ca prescurtare „KN“. Simbolul era prea asemănăor cu cel al regelui (K, de la „King“). Termenul de „Jack“ provine dintrun joc în care schema colectării tuturor „cavalerilor“ se numea „Jack“. Astfel, cărţile cavalerului şi servitorului au devenit una singură, iar cartea cu valoarea 11 a dispărut.

Ideea indiană de imagine în oglindă, pentru a se putea vedea de sus în jos şi de jos în sus, a venit în Europa mai târziu, în 1745. Abia în 1799 a fost adoptată oficial iar în 1802 în America de Nord. Iniţial, jucătorii aranjau cărţile cu imagini, lucru ce consuma timp şi dădea o idee adversarilor cam ce fel de cărţi sunt ţinute în mână. În timpul primei republici din Franţa, cărţile cu imagini au fost schimbate în „Libertate“, „Egalitate“ şi „Fraternitate“, ideile simbol ale revoluţiei. Mişcarea nu a fost deloc gustată de jucători, care nu mai ştiau care carte este mai valoroasă. Revenirea la forma iniţială s-a produs în Franţa anului 1805.

Cartea „joker“ a apărut într-un joc din Alsacia, numit Euchre. În germană se numea „juker“, după numele cărţii din acel joc. Cartea a fost preluată mai întâi în SUA, apoi a revenit în Europa. Era creată pentru a fi cea mai bună carte din joc, neavând pereche. Desenul bu fonului a fost preluat din cărţile de tarot, fără o justificare anume. Dat fiind faptul că era o carte aparte, în diferite jocuri a primit diferite însemnătăţi. În unele jocuri poate înlocui orice carte, în alte jocuri poate fi cea mai valoroasă, iar majoritatea jocurilor nici nu îl folosesc. În unele jocuri a apărut ideea creării unui al doilea joker, de o valoare mai mică. Astfel, existau doi jokeri: cel mare şi cel mic sau cel roşu şi cel negru. Diferenţierea se făcea prin culorile vii, în special roşu, cu care era colorat jokerul mare şi lipsa culorilor pentur jokerul mic. Din acest motiv avem în prezent un joker colorat şi unul alb-negru, chiar dacă jokerul colorat poate la unii fabricanţi să nici nu conţină culoarea roşu. În final, suportul de plastic a apărut în secolul XX, pentru a conferi o rezistenţă mai mare. Iniţial, cărţile din hârtie erau doar placate cu plastic.

Acum, în diferite regiuni, însemnele de pe cărţile de joc pot să varieze. În loc de celebrele inimă neagră, inimă roşie, treflă şi caro (romb), mai pot fi folosite inima, clopotul, frunza şi ghinda (în Europa centrală) sau moneda/soarele, spada, cupa şi bastonul (Italia). De asemenea, în anumite regiuni, pot lipsi o parte dintre valorile înscrise pe cărţi, fiind prezente numai de la 6 în sus (Elveţia), pot lipsi valorile 8, 9 şi 10 (anumite regiuni din Italia). Alte variante pot fi înlocuirea regelui, reginei şi a valetului cu alte imagini. În unele regiuni din Spania, se practică un sistem puţin ciudat, în care valetul are valoarea de 10, regina este înlocuită de cavaler cu valoarea de 11 iar regele cade la 12.

Deşi au aceleaşi valori cu sistemul universal, mai adăugăm la variaţiuni şi cărţile pentru orbi, în alfabetul Braille. Deşi cărţile arată la fel, în anumite regiuni pot fi „citite“ diferit. Pentru unii valetul se citeşte „servitor“, chiar „cavaler“ (o reminiscenţă a vechii cărţi), „soldat“, „prinţ“, „copil“, „arcaş„. Regina poate reprezenta o „doamnă“, o „damă“, o „femeie“ sau o „prinţesă“. Destul de rar, regele este considerat „împărat“ sau „Cezar“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.