Unibet Romanian Poker Series revine în calendarul turneelor de poker din România. În perioada 5-9 iulie, All-In Poker Club din București va găzdui o ediție specială a popularului festival, fiind așteptați sute de participanți din toată țara.
Spre deosebire de edițiile precedente, există câteva modificări importante. În primul rând, intrarea în turneu va fi de 250€, dar structura main eventului este una îmbunătățită, folosindu-se un format în care fiecare participant începe cu 30.000 de fise. Timpul alocat fiecărui nivel este generos: 45 de minute pe nivel în zilele de debut și 60 de minute pe nivel începând cu ziua a doua. O suplimentare a stackului de start, o durată mai mare a nivelurilor înseamnă pentru cei mai mulți jucători o veste bună, o șansă în plus. Asta deoarece fiecare poate să aibă o gamă mai variată în selecția cărților, în luarea deciziilor și în abordarea tactică a jocului. Ca de obicei, turneul va avea opțiune de re-entry, deci este posibilă revenirea în joc în cazul unei eliminări premature.
Un alt eveniment interesant programat va fi High Rollerul URPS. Dacă în urmă cu ani de zile astfel de evenimente erau primite cu rezerve de comunitatea jucătorilor și lumea nu prea se încumeta, putem confirma azi că, în 2017, high rollerele au fost cele mai de succes side-eventuri ale festivalurilor românești de poker. Particularitatea acestor turnee stă în fondul mare de premii și timpul relativ scurt necesar până la finalul turneului, fără ca jucătorii să fie angrenați într-un eveniment ultra turbo.
Zilele festivalului vor fi încărcate și de alte side-eventuri mereu interesante, precum turneele Knockout și Knockout progresiv, iar nopțile de poker nu ar fi complete fără mese de cash pentru orice tip de jucător.

Sateliți pe Unibet Poker
Un buy-in de 250€ nu poate fi o problemă pentru un jucător de poker, fie el chiar și recreațional. Dar cu toate acestea, o idee excelentă poate fi câștigarea unui tichet în Main Event prin sateliții online oferiți de partenerul oficial Unibet. Calificările online sunt deja disponibile în structura Steps cunoscută, cu tichete garantate în fiecare nivel și cu multe surprize pentru cei care joacă. Primul nivel Steps pornește de la zero, iar sateliții direcți au buy-in de cel mult 35€.
Pe lângă șansa calificărilor pe internet, jucătorii din afara Bucureștiului se pot bucura de oferte speciale de cazare în apartamente în regim hotelier, dar pentru asta sunt rugați să apeleze din timp la staff-ul PokerFest, prin metodele uzuale: e-mail (laura@pokerfest.ro) sau telefon (0733 450 808).
Luna iulie în București este mereu una caniculară, dar timp de o săptămână vei putea să uiți complet de temperaturile ridicate, pentru că te vei putea gândi doar la poker și la turneele festivalului URPS București.

Articolul precedentLINQ Hotel & Casino
Articolul următorDan ILIOVICI, președinte ONJN: „Acordați atenția cuvenită Jocului Responsabil”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.