A fost numărul 1 mondial în tenis în anii ’90, iar acum este jucător profesionist de tenis şi membru al echipei PokerStars. Acesta este germanul Boris Becker, care acum îşi arată măiestria la jocul de cărţi, după ce a făcut dovada talentului său în sportul alb.

Neamţul Boris Becker este unul dintre marii campioni ai tenisului. De cinci ani, marele sportiv face parte din echipa PokerStars, dar este pasionat de poker încă de pe vremea când juca tenis la cel mai înalt nivel. „Pe atunci jucam un stil mai vechi de poker – 7 card-stud. Texas Hold’em este cava mai modern şi eu nu cunoşteam toate regulile. Aşa că atunci când PokerStars mi-a propus să mă alătur echipei, mi-am luat un antrenor german pentru a-mi da lecţii timp de câteva săptămâni şi aşa am reuşit să învăţ mai multe despre joc”, a explicat ex-tenismanul într-un recent interviu.

5-6 turnee pe an

„La primul meu turneu, am ajuns la masa finală la EPT Monte Carlo şi a fost extraordinar pentru mine. Este şi acum la fel. Nu joc la fel de mult ca alţi jucători profesionişti – merg cam la 5-6 turnee pe an, toate în circuitul EPT, însă nu lipsesc niciodată de la Barcelona, fiindcă este unul dintre turneele mele preferate”, a declarat Becker. Legendarul campion la tenis a participat la turneul de poker EPT de la Barcelona de anul acesta, unde a câştigat aproximativ 8.000 de euro.

Şi live, şi online

Germanul nu joacă poker doar la competiţiile live, ci şi la turneele online. „Călătoresc foarte mult şi nu am timp să particip la foarte multe turnee live. Joc, însă, pe laptop sau pe iPad la competiţii precum „Sunday Millions”. Pokerul online este o modalitate excelentă de a-mi îmbunătăţi jocul”, a spus Becker. Întrebat de ce sortivi precum Michael Phelps, GerardPique, rafael Nadal şi Fernando Alonso sunt atraşi de poker, germanul a răspuns: „Este vorba de competiţie, de dorinţa de a câştiga şi de multă disciplină. Pokerul are toate acestea şi de aceea ei joacă acest sport al minţii la nivel înalt. De altfel, sportul te ajută foarte mult în poker”.

Mândru că a jucat cu românul Negreanu

Boris Becker a afirmat că este mândru că a jucat alături de marii jucători de poker ai lumii precum canadianul de origine română Daniel Negreanu. „De exemplu, am fost la aceeaşi masă cu Daniel Negreanu şi m-am bucurat că am făcut faţă. Am, însă, un drum lung de parcurs pentru a ajunge la nivelul marilor jucători ai lumii. Sunt pasionat de poker şi sper să devin din ce în ce mai bun”, a adăugat el.

Carieră impresionantă

Astăzi în vârstă de 44 de ani, Boris Becker are în spate o carieră de invidiat şi greu de egalat. A fost unul dintre cei mai mari jucători de tenis ai lumii. A căştigat şase titluri de Grand Slam, este campion olimpic la dublu şi a fost cel mai tânăr câştigător de la Wimbledon, la vârsta de 17 ani. Are cinci titluri indoorşi multe-multe ale concursuri de tenis câştigate. Din tenis a adunat premii în valoare de 25.080.956 de dolari.

Mare iubăreţ mare

Germanul se poate lăuda şi cu o viaţă personală foarte plină. În decembrie 1993, s-a însurat cu actriţa şi creatoarea de modă Barbara Feltus. În ianuarie 1994 s-a născut fiul lor, Noah gabriel. Al doilea copil, Elias, a venit pe lume în septembrie 1999. Bors şi Barbara s-au separat în decembrie 2000. marele sportiv are o fetiţă, Anna, cu modelul rus Angela Ermakova. A fost logodit pentru o scurtă perioadă de timp, în anul 2008, cu Alessandra Meyer-Wolden. În anul 2009 s-a căsătorit cu modelul olandez Sharleley „Lilly” Kerssenberg. Fiul lor, Amadeus benedict Edley Luis, a venit pe lume în februarie 2010.

Articolul precedentJens Kyllonen pleacă în spaţiu
Articolul următorSheldon Adelson, „Regele Cazinourilor”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.