Directorul executiv al Romanian Bookmakers, Doru Gheorghiu, semnalează o realitate alarmantă: platformele de jocuri de noroc online continuă să se adreseze românilor şi să-şi facă publicitate de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic la nivel legislativ.
Doru Gheorghiu, noul executiv al celei mai reprezentative organizaţii patronale a operatorilor de pariuri sportive tradiţionale consideră că blocarea la nivel tehnic a platformelor online destinate jocurilor de noroc va deveni în curând o necesitate stringentă. Asumată deja de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN), această procedură este anticipată de Doru Gheorghiu drept singura modalitate de impunere a respectării noilor reglementări legislative cu privire la licenţierea şi autorizarea operatorilor online la finalul celor 90 de zile de graţie acordată operatorilor din online nelicenţiaţi.
Cum apreciază membrii Romanian Bookmakers noua legislaţiei privind jocurile de noroc?
Neîndoios, marele pas înainte făcut este acela că autoritatea de stat, ONJN, are acum instrumentele legislative necesare stopării operării ilegale de jocuri de noroc online adresate românilor. Beneficiile noilor reglementări privind licenţierea şi autorizarea operării în online vor fi multiple. În primul rând, statul va beneficia de contribuţii bugetare suplimentare. Apoi, din perspectiva noastră, a pariurilor sportive, piaţa se reechilibrează pe baze realist concurenţiale, în sensul că manifestarea concurenţială a online-ului faţă de jocul tradiţional de pariuri, organizat în agenţie, este acum reglementată mult mai eficient.
Nu anticipaţi o reducere drastică a numărului de platforme de pariuri online?
Se va produce, evident, o reducere a numărului de operatori care se vor adresa în online jucătorului din România, însă va fi o reducere oportună. Vor rămâne în piaţă acei operatori dispuşi să se supună legislaţiei statului roman şi, implicit, dispuşi să-şi asume şi taxarea sau, dacă e cazul, condiţiile amnistiei impuse de statul român pentru perioada în care au operat ilegal, după 2010 până în prezent. De asemenea, vor rămâne în piaţă acei operatori care îşi vor asuma în mod real măsurile de protecţie a jucătorilor. Pentru a obţine această maturizare a pieţei, cred, însă, că este obligatoriu de parcurs etapa blocării platformelor care se vor regăsi tot în afara legii în septembrie, când expiră termenul de graţie acordat prin lege. Va fi măsura prin care ONJN va determina de facto respectarea legii.
Credeţi că vor exista în continuare operatori în online care vor sfida legea?
Monitorizăm evoluţia pieţei de jocuri de noroc online ulterior apariţiei noii legislaţii şi, din păcate, prima concluzie este că noul cadrul legislativ are deocamdată un efect partial. Dacă unii dintre operatorii de jocuri online au încetat să se mai adreseze ilegal jucătorilor români, alţii au continuat activitatea. Cei din urmă continuă şi să-şi facă reclamă în online de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Prin urmare, este logic să ne aşteptăm ca o parte dintre aceştia să sfideze legea şi să continue să opereze în România şi după cele 90 de zile de graţie, care expiră pe 10 septembrie. Astfel, anticipăm că blocarea lor va fi şi trebuie să devină o prioritate de ordin zero pentru ONJN. Doar aceasta va fi constrângerea care va atrage respectarea legii! Suntem convinşi că şi preşedintele Odeta Nestor, alături de echipa dânsei, percepe în acelaşi mod ca şi noi situaţia şi că va proceda eficient şi rapid la a îndeplini această importantă etapă în reglementarea pieţei.
Câţi dintre membrii Romanian Bookmakers vor dezvolta operaţiuni şi în online?
Unul dintre operatorii membri ai organizaţiei noastre a obţinut licenţa pentru online şi operează deja pariuri sportive online. Nu o să-l numesc, pentru a mă poziţiona echidistant faţă de toţi membrii noştri. Aceste informaţii sunt oricum publice. Referitor la ceilalţi membri Romanian Bookmakers, intrarea în online reprezintă, evident, o decizie de companie. Prin urmare, nu pot exprima decât opinia personală că mai toţi operatorii de pariuri tradiţionale vor activa în curând şi în piaţa de online. Este o dezvoltare logică, dar trebuie să reţinem că o astfel de dezvoltare nu reprezintă deloc un demers simplu.
Ce vor aduce nou normele de aplicare?
Credem că normele vor asigura în bună măsură aplicarea eficientă a noii legislaţii. Atât noi, cât şi alte organizaţii sau persoane care reprezintă industria, am colaborat foarte eficient cu ONJN la elaborarea lor. Deschiderea spre dialog, dar, totodată, şi modul tranşant în care Oficiul înţelege să se adreseze problemelor industriei va aduce în scurt timp instaurarea unui mediu de afaceri tot mai echilibrat şi solid legiferat pentru piaţa jocurilor de noroc, precum şi o deschidere controlată a pieţei. Această deschidere trebuie să fie însă realizată cu îndeplinirea obiectivelor asumate prin noua legislaţie. Protecţia jucătorilor, a minorilor sau stoparea operaţiunilor ilegale, de pildă. Trebuie să ne asumăm cu toţii, inclusiv cei din industrie, aceste obiective, nu doar ONJN.
Numiţi o prioritate de acţiune pentru Romanian Bookmakers în acest moment…
Cred că această prioritate a reieşit deja din discuţia noastră de până acum şi că este una mai mult decât legitimă: asigurarea unui