Am încheiat frumos un an, am început incitant, interesant, un altul. Am trăit sărbătorile de iarnă între două evenimente ce fac parte din trusoul de zile bune al unei reviste care vorbește, care scrie, în general, despre supravieț uirea șansei.

Și iată, în decembrie trecut am avut șansa să înmânăm premiile „Casino Life & Business Magazine” unor personalități din industria de gaming, din artă, din sănătate, din servicii. Am premiat profesioniști, oameni de talent, de caracter, oameni care au performat în domeniile lor, în 2010. Cu toții respirau bun simț, modestie și prietenie. Mai mult, am premiat trei tinere frumoase, elegante și spontane – podiumul Miss Hostess România -, un concurs-show, un eveniment organizat și condus, mai bine de o jumătate de an, de o echipă construită și omogenizată aproape din mers – inPRogress Media, 4tuning.ro și CASINO Life & Business Magazine – și care, în alte condiții, ar fi meritat și ea, cu prisosință, un premiu. Am început anul cu un alt eveniment de marcă. Am organizat, împreună cu Smaranda Șerban, Agent Independent pentru Europa, Reprezentant MGM MIRAGE, Las Vegas, Nevada, o întâlnire extrem de interesantă, între reprezentanți ai industriei de gaming din România și Oliver Spier, asistent vicepreședinte pentru Europa Centrală și de Est, MGM RESORTS INTERNATIONAL MARKETING – Las Vegas. Dincolo de eveniment în sine, desfășurat într-o atmosferă caldă, calmă și destinsă, consecințele întâlnirii, perspectivele deschise de prezentarea proiectelor reprezentanț ilor MGM, care iau în calcul colaborarea pe diverse domenii – de la turism, la entertainment și activităț i de cazino – cu firme din Europa de Est, în general și din România, în special, au stârnit un real interes tuturor celor prezenți. Cu alte cuvinte, dincolo de șocuri, sincope și piedici puse de o criză căreia nu-i mai vine să plece dintre noi, lumea cazinourilor caută soluții pentru a merge mai departe în 2011. Și noi, CASINO Life & Business Magazine, odată cu ea. Iar dumneavoastră vă urăm să fiți mereu alături de noi. La mulți ani!

Articolul precedentCasino Life & Business Magazine a pornit Caravana Miss Hostess România 2011
Articolul următorMihai MANOLE – La mine, fiecare an a fost mai bun decât precedentul și sper ca în 2011 să nu rup tradiția.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.