Ape tulburi

Ape tulburi în industria de gambling, sau, dimpotrivă, apele deabia se liniștesc, aceasta este întrebarea zilelor acestea.

După schimbările la vârful Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc de zilele trecute când „su(s)pusul” fostei președinte Odeta Nestor a fost înlocuit de un outsider susținut de PMP, partidul fostului președinte Traian Băsescu ce își arată puterea tocmai de la Bruxelles, iată că astăzi apar noi valuri în industria vitregită a jocurilor de noroc naționale.

Sorin Constantinescu, cunoscutul specialist al industriei devine Consilier Personal pentru industria jocurilor de noroc al Primului Ministru, în cadrul Secretariatului General al Guvernului, și asta pentru că nu a vrut să renunțe la firmele sale.

Apoi s-a adeverit și zvonul că Teodor Tiberiu Ion Alin, inspector cu o vechime de doar câteva luni în cadrul ONJN Olt, va fi numit vicepreședinte al ONJN.

Astfel ne facem o imagine destul de bună, la nivel național, a ceea ce va fi prin această industrie, industrie devenită oaia de muls a oricărui guvern în prag de alegeri.

Evident că și noi, ca și alți reprezentanți ai industriei, sperăm că noua „echipă”, la nivel macro, care va dirigui destinele jocurilor de noroc de la noi din țară se va abține să facă rău, căci să ne așteptăm să facă bine ar fi un deziderat mult prea amplu.

Sperăm să lase deoparte interesele personale, fie ele dedicate Loteriei Române, fie dedicate oricărei părți a industriei și să ajute industria jocurilor de noroc să se dezvolte și astfel să poate genera venituri și mai mari la Bugetul de Stat.

Sperăm din tot sufletul că dl. dr. în Ordine Publică, Sorin Constantinescu, va avea tăria să se lupte cu mentalitățile preconcepute și cu vendetele personale și va îndruma, mai puțin experimentata conducere a oficiului, spre decizii ce vor susține o dezvoltare durabilă a domeniului jocurilor de noroc.

Așadar, sunt zilele acestea pline de ape tulburi sau deabia putem să răsuflăm ușurați?!
Iată o întrebare la care numai viitorul ne poate răspunde…

Dar, ca o celebrare a Zilei Culturii Naționale (sărbătorită zilele trecute), dată fixată în ziua nașterii marelui Mihai Eminescu, nu putem să nu remarcăm o oarecare asemănare, și, ne vedem nevoiți să cităm:

„De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris şi pentru noi, bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.”

Articolul precedentJurnalul unui Bookmaker
Articolul următorLegea cazinourilor din Ucraina a trecut de prima lectură