Într-o teleconferință organizată alături de cei 13 investitori care dețin Amaya Gaming, directorul executiv al companiei, David Baazov, a spus că achiziționarea platformelor Rational Group reprezintă „o afacere puternică din punct de vedere financiar” care va „transforma întreaga industrie de gaming la nivel global”.

Baazov a oferit detalii și informații despre cumpărarea grupului care deține PokerStars și Full Tilt Poker, afacere care se ridică la suma de 4,9 miliarde de dolari, spunând că el crede că operațiunile vor fi încheiate până în 30 septembrie 2014.

Cumpărarea tuturor bunurilor Oldford Group Limited (companie care deține Rational Group) va duce la formarea unei „superputeri în gamingul online, pe o piață mare, aflată în creștere, despre care H2Gambling Capital estimează că va crește până la 42 de miliarde de dolari în 2018”, a spus Baazov.

Odată cu această tranzacție, Amaya va deveni cea mai mare companie de gaming cotată la bursă.

„Rational este deținătoarea PokerStars și Full Tilt Poker, primele două branduri ale lumii și cele mai profitabile din jocurile online”, a continuat Baazov. „În ultimii 14 ani, Rational a devenit cea mai mare afacere din lumea pokerului, câștigând loialitatea a milioane de jucători.”

„Într-o piață aflată în plin proces de reglementare peste tot în lume, compania are în față o oportunitate enormă să își folosească brandul și recunoașterea pentru a-și diversifica serviciile, pentru a se dezvolta pe verticală în gaming, cu laturi precum cazinou, pariuri sportive și rețele sociale.”

În conformitate cu Baazov, expansiunea produselor Rational în aceste noi direcții ar putea deschide ușa pentru „o piață globală amestecată de aproximativ 25 de miliarde de dolari”, mult mai mare decât cea în care operează astăzi PokerStars și Full Tilt Poker. „Piața grupului Rational este de aproximativ 4 miliarde de dolari în acest moment”.

Amaya va reintroduce PokerStars și Full Tilt Poker în SUA

După cum era de așteptat, cele trei noi direcții nu sunt singura oportunitate pe care o vede Amaya pentru PokerStars și Full Tilt.

„Posibilitățile de creștere nu sunt doar pe verticală. Rational nu operează în prezent în Statele Unite ale Americii, și anticipăm că activitățile de până acum ale Amaya în SUA vor facilita și vor urgenta revenirea brandurilor Rational în SUA, o mișcare pe care cu siguranță că foarte mulți jucători o vor saluta. Această tranzacție are potențialul să trezească interesul jucătorilor american și să aducă pe piață cel mai popular operator de poker online”, explică Baazov.

Un soft de cazinou urmează să fie lansat în 2014

Baazov a intrat în detalii și cu privire la oportunitatea reală avută de Rational să crească dincolo de lumea pokerului, grație muncii grozave din trecut prin care cele două siteuri au obținut o bază de date de „peste 85 de milioane de jucători înregsitrați”.

„Intenționăm să susținem dezvoltarea companiei în domeniul de cazinou online pe bani reali, pariuri sportive și jocuri sociale. Platformele avute de Rational nu au doar posibilitatea de a atrage noi jucători, dar sunt deopotrivă capabile să ofere mese popular și slots pentru milioane de jucători folosind platformele de poker”, spune Baazov, în timp ce informează audiența că Amaya va dezvolta noi facilități pe Full Tilt Poker.

Totuși, planul de a intra în sfera cazinourilor online va include și un produs specific destinat jocurilor de cazinou, compania „anticipând că va oferi un software complet destinat cazinourilor spre finalul acestui an.”

Pe parcursul discuției de 30 de minute, Baazov a explicat că Amaya dorește să folosească PokerStars și Full Tilt Poker pentru a avea un rol important în jocurile sociale și pe piața pariurilor sportive.

„Pariurile sportive reprezintă o piață online imensă, estimată în 2013 la 17 miliarde de dolari, iar compania intenționează să intre în acest domeniu din 2015.

„Estimăm că putem deveni un operator puternic pe piață în câțiva ani și vom reuși să îi facem pe jucătorii de poker existenți să nu își mai cheltuie dolarii la alți operatori de pariuri sportive.”

Cât privește segmentul de rețelelor de socializare, „anticipăm că jocurile sociale vor reprezenta o oportunitate mare de creștere pentru companie, din moment ce Rational deja are o bază de date imensă de jucători pe bani virtuali.”

Baazov a menționat deja că va continua dezvoltarea versiunii beta a aplicației PokerStars Play, varianta gratuită de Facebook oferită de Rational, deci concurența directă a popularului Zynga Poker.

Jucătorii de poker nu vor fi afectați de tranziție

„Achiziția aduce în portofoliul Amaya o platformă premium de jocuri cu o evaluare atractivă”, spune Baazov, după ce înțelegerea a primit aviz „corect” din partea comisiilor Deutsche Bank Securities Inc. și Canaccord Genuinity.

Vorbind despre viitoarea structură atât pentru Oldford Group cât și Amaya, Baazov a explicat că „nu sunt planificate schimbări în conducerea Amaya ca rezultat al acestei tranzacții.” Totuși, „după ce a închis înțelegerea, directorul Rational, fondatorii și alți oameni cheie vor demisiona din companie.”

„Anticipăm că vom reuși să păstrăm conducerea executivă experimentată, managementul și stafful. Jucătorii de poker nu vor fi afectați de tranziție, și nu va exista un impact negativ în jocurile pe care le iubesc.

„Vreau să le mulțumesc angajaților ambelor companii, cât și partenerilor noștri de consultanță financiară care au muncit extrem de mult pentru a ne aduce în etapa în care ne aflăm azi. Sunt convins că vom duce acest proiect la un final fericit”, a concluzionat Baazov.

Vă reamintim că Amaya Gaming Group Inc., furnizorul inovator de soluţii de divertisment pentru industria online a jocurilor de noroc, a anunţat că şi-a reînnoit contractul de licenţiere cu Greentube Alderney Limited (parte a Grupului NOVOMATIC), ceea ce înseamnă că acesta din urmă va continua să distribuie jocurile NOVOMATIC către Amaya. Acest contract va permite licenţiaţilor din jurisdicţiile reglementate să acceseze 28 de titluri premium NOVOMATIC, prin intermediul sistemului de jocuri cazino a lui Amaya – conform ediție 53/iunie din Casino Life & Business Magazine.

Rămâneți alături de Casino Life & Business Magazine, prima revistă a industriei de gambling din România, pentru a fi la curent cu cele mai noi știri din lumea jocurilor de noroc.

Sursa: ro.pokernews.com/

Articolul precedentLună plină…Casino Life & Business Magazine editorial
Articolul următorExpoziția IMA 2015 de la Düsseldorf a fost anulată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.