Jucării militare

După ce a părăsit gigantul Microsoft, al cărui cofondator este, Paul Allen – clasat de revista Forbes pe locul cinci în topul celor mai bogaţi oameni din America – este, pe lângă un mare filantrop şi un colecţionar împătimit de iahturi şi avioane militare. Şi să nu uităm, totuşi, nici de pasiunea sa pentru baschet şi muzica rock. În acest moment, Allen deţine câteva echipe sportive de primă ligă (Seattle Seahawks, NFL, Portland Blazers NBA) şi a investit peste 300 de milioane de dolari într-un muzeu dedicat muzicii, Experience Music Project. Însă cea mai mare extravaganţă şi-o „consumă“ pe colecţionarea de avioane militare din cel de-al Doilea Război Mondial. Încă din 1998, antreprenorul american a început să achiziţioneze aeronave de luptă extrem de rare pe care le recondiţionează la cele mai înalte standarde de autenticitate. Allen a început să-şi etaleze preţioasa colecţie „Flying Heritage“ la Arlington (în apropierea aeroportului Washington) încă din 2004, expoziţia mutându-se în această vară la Paine Field, lângă aeroportul Snohomish County, unde se bucură de un succes imens. Deşi este un om extrem de ocupat, Paul este de neabătut în ceea ce priveşte hobby-urile sale. Ştie ce vrea şi are! Yachturile pe care miliardarul le deţine stârnesc necontenit atenţia presei dar şi a celebrităţilor invitate la petrecerile sale răsunatoare. Ultima sa achiziţie, „Octopus“, l-a costat peste 200 de milioane de dolari şi este totodată cel mai mare şi mai impresionant iaht din lume (un echipaj de 60 de oameni, şapte bărci, două elicoptere şi un submarin).

Giuvaeruri pe patru roţi

În celălalt colţ al lumii, moda „bijuteriilor“ pe patru roţi pare a fi mai pe gustul românilor miliardari. Sume astronomice iau direcţia saloanelor de automobile de lux. De pildă, Ion Ţiriac are în garaj 50 de milioane de euro. Omul care imediat după ce a renunţat la sport s-a dedicat în totalitate afacerilor, a strâns în timp o adevărată „flotă“ de maşini de lux. De la automobile sport la maşini elegante, până la modelele de epocă după care suspină orice colecţionar. Din multitudinea de modele, CLK-ul DTM AMG este nelipsit din „parcarea“ sa. Lamborghini Diablo, Citroen, Ferrari Dino, Ferrari 400i, Ford Mustang, Maybach, Jaguar XJ220, Chevrolet Corvette sunt însă „podoabele“ de suflet ale miliardarului român. Pe lângă automobilele din România, cel mai bogat român are un garaj privat şi la Monte Carlo în care domiciliază un Porche 959, un Peedster, un Citroen şi un Maserati. Asta pentru că, după cum susţine el, „taxele din România ating sume fabuloase iar drumurile lasă de dorit“. Cea mai recentă achiziţie a sa nu este pe roţi, dar nici nu miră pe nimeni. Noua jucărie se numeşte Bombardier Global 500, un avion transcontinental echipat cu o tehnologie revoluţionară.

Articolul precedentGeorge Clooney – VIAŢA E UN JOC DE NOROC
Articolul următorLicenţiat în… jocuri de noroc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.