Aici e vorba despre deja consacrata partidă de întrebări în alb şi negru, susţinută în compania unei personalităţi din media. Ceea ce nu înseamnă, deloc, că nonconformismul lui Codruţ Keghes, alias Dezbracatu’, nu merită nota maximă.
1. ÎN CÂTE SECUNDE, LA O ADICĂ, AI PUTEA SĂ TE LEPEZI DE DEZBRĂCATU’ ŞI SĂ TE FACI KEGHES LA LOC ?
Dacă sunt costumat în Dezbrăcatu’ şi am o ţinută mai complexă, schimbarea îmi ia maximum 10 minute. Dacă doar îl interpretez pe Dezbrăcatu’, transformarea în Codruţ durează doar căteva secunde. De atăţia ani de cănd sunt şi Dezbrăcatu’, schimbările astea nu mai sunt atăt de complicate pentru mine.
2. DUPĂ CE TE SATURI DE „FITZE” NU ŢI-AR STA BINE „DESCULŢ” DE ZAHARIA STANCU?
Nu ştiu cănd o să mă satur de „Fitze”, ştiu însă că nu mă voi plictisi niciodată de Dezbrăcatu’. Aşa că, „Desculţ” nu voi fi niciodată. Acum, sigur ca mi-aş dori să am mai mult timp şi de lectură, dar la ce viaţă zbuciumată avem, cel care are suficient timp pentru citit este un norocos.
3. ÎN PRINCIPIU, AI PUTEA DEVENI SIMBOLUL CRIZEI INTERNA- ŢIONALE. CE TE-AR COSTA SĂ TE PROPUI BRAND PLANETAR?
Pe mine nu m-ar costa nimic, pe ei sigur mult. Nu pot să dau o sumă, cred că brandul Dezbrăcatu’ are o valoare inestimabilă, care merge dincolo de partea materială. O să mă găndesc, deşi nu mi se pare o idee rea.
4. NU FACI CRIZE DE MANIA PERSECUŢIEI IARNA, PE MUNTE, LA -20 GRADE C, CÂND VINE CÂTE UNUL, ÎNFOFOLIT, ŞI TE-NTREABĂ „CE MAI FACI, DEZBRĂCATULE?”
Dacă am un vin fiert la îndemănă, sunt la fel de încălzit ca şi cel care este îmbrăcat. Nu mă deranjeză absolut deloc că lumea mă strigă pe stradă Dezbrăcatu’; din contră, chiar mă onorează.
5. E POSIBIL CA, DINCOLO DE ŞARMUL NATIV, SĂ LE ATRAGI PE FETE CU GOLICIUNEA PSEUDONIMULUI?
Cred că numele sau, în cazul ăsta, pseudonimul contează mai puţin pentru fete.
6. ÎN CE MĂSURĂ ŢI SE MAI POTRIVEŞTE, ÎN TALIE, VECHEA PERSONALITATE?
Nu m-am schimbat absolut deloc în aceşti ani. Cel puţin, nu din punct de vedere al personalităţii. Din păcate, au intervenit doar schimbări fizice: am îmbătrănit.
7. UNII SPUN CĂ PÂNĂ LA URMĂ AI SĂ ŢI-O IEI. PE CÂŢI I-AI CROIT PÂNĂ ACUM, ÎN EMISIUNILE TALE?
Mi-am luat-o deja pe soţia mea. Am interpretat multe personaje, unele dintre ele îmi sunt deja foarte dragi. Cu siguranţă, însă, nu mă voi opri aici.
8. ÎŢI MAI DĂ MÂNA SĂ TE ŢII DE BANCURI?
Să nu uităm că am devenit cunoscut prin intermediul emisiunii Banc Show, de la Prima TV. Acum mă mai ţin de bancuri doar atunci cănd am dispoziţia necesară. Dacă nu mă simt în mare formă, prefer să nu-l spun, pentru că atunci nu mai are acelaşi haz. Îmi place să spun bancuri şi, de cele mai multe ori, le spun cu mare drag, seara spre dimineaţă.
9. ÎN CE PERSONAJ CLASIC TE-AI ÎMBRĂCA DACĂ SERGIU NICOLAESCU AR TURNA UN FILM CU BANCURI ISTORICE?
Fără doar şi poate, aş alege să-l interpretez pe Vlad Ţepeş, să-i scot în evidenţă şi hazul, nu doar latura macabră.
10. EŞTI PROASPĂT TĂTIC. CINE VA ZUGRĂVI LUMEA MICUŢULUI – CODRUŢ, CĂTĂLIN, AMÂNDOI? SAU MĂMICA LUI?
Mai mult mama sa. Eu lucrez foarte mult şi nu prea am timp, dar mă implic pe căt se poate în creşterea sa.